TradeVille: Ascendia revine pe profit

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 22 mai

Sursa foto: facebook/ Ascendia

Sursa foto: facebook/ Ascendia

Ascendia SA a încheiat primul trimestru din 2025 cu venituri din exploatare în creştere de 12,4 ori comparativ cu primele trei luni din 2024, până la 4,9 milioane de lei. Rezultatul net la finalul perioadei a fost de 1,9 milioane de lei, faţă de o pierdere de 1,9 milioane de lei înregistrată în trimestrul întâi din 2024, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Ascendia este o companie care activează în domeniul IT, dezvoltând produse software şi conţinut digital pentru domeniul educaţional din România. Compania este cunoscută pentru platforma de educaţie pentru companii, CoffeeLMS, şi pentru editorul de cursuri eLearning, LIVRESQ. Principalele direcţii de activitate sunt:

Platforma de Enterprise Learning Management Systems (Coffee LMS) destinată companiilor mari, fiind o platformă de management a procesului de învăţare la distanţă;

eContent - destinată pregătirii angajaţilor din corporaţii prin produsul eJourneys;

Livresq - platforma digitală care permite crearea de module de e-learning;

Servicii de dezvoltare de conţinut educaţional în format e-learning atât pentru companii mari, cât şi pentru mediul academic.

CEO-ul companiei şi fondatorul Ascendia este Cosmin Mălureanu, ocupând această funcţie din anul 2007. Pe perioada mandatului său, compania a intrat la tranzacţionare pe piaţa AeRO a BVB începând cu anul 2016, iar preţul acţiunii Ascendia a crescut de aproape patru ori până în prezent.

Printre principalii acţionari ai Ascendia se numără Mălureanu Cosmin şi Mălureanu Alex, cu 54,54%, respectiv 19,18% din capital, restul acţiunilor fiind deţinute atât de persoane fizice (25,8%), cât şi de persoane juridice (0,57%)

Industria de eLearning, estimată la peste 354 miliarde dolari în 2025

Industria de eLearning a crescut semnificativ în ultimii ani, estimându-se că va atinge o valoare de 354,71 miliarde de dolari în 2025, de la 314,03 miliarde de dolari în 2024, cu o rată anuală compusă de creştere (CAGR) de aproximativ 13%. Această formă de învăţare este adoptată de 93% dintre companii la nivel global, în special în rândul marilor corporaţii, iar peste 40% dintre companiile Fortune 500 utilizează eLearning în mod regulat.

Peste două milioane de profesori, elevi şi părinţi din România folosesc soluţiile AI oferite de Microsoft pentru personalizarea învăţării şi eficientizarea procesului educaţional. Un exemplu relevant de integrare a AI-ului Microsoft este compania românească Ascendia, membră a Grupului de Experţi al Comisiei Europene pentru Conţinut Educaţional Digital. Ascendia a dezvoltat LIVRESQ, o platformă care le permite cadrelor didactice să creeze conţinut digital şi cursuri interactive, fără a necesita cunoştinţe de programare. Încă din 2023, peste 130.000 de profesori din 7.100 de instituţii de învăţământ folosesc LIVRESQ pentru a genera lecţii personalizate pe baza tematicii, vârstei şi cuvintelor-cheie relevante. Microsoft colaborează şi cu Adservio, care oferă funcţii AI pentru directori, profesori şi părinţi, precum şi cu Brio, care a generat deja 120.000 de teste asistate de AI.

Ascendia - venituri în urcare

Ascendia a încheiat primul trimestru din acest an cu venituri din exploatare de 4,9 milioane de lei, marcând o creştere semnificativă, de 12,5 ori faţă de trimestrul întâi din 2024. Din totalul veniturilor din exploatare, 96,4 % au fost generate de cifra de afaceri (4,7 milioane de lei). Cheltuielile din exploatare au înregistrat o creştere de 15,7%, ajungând la 2,4 milioane de lei, cea mai mare pondere fiind deţinută de cheltuielile cu salariile (47%).

Activele totale au crescut cu 10,8%, ajungând la 25,2 milioane de lei, datorită creşterii activelor circulante cu 27,7%, mai ales a creanţelor comerciale care au urcat cu 77,1%, la 8,7 milioane de lei. Datoriile curente au crescut cu 60,5%, la 2 milioane de lei, din cauza majorării impozitului pe profit şi TVA.

Astfel, compania a înregistrat un net la finalul perioadei de 1,9 milioane de lei, majorându-se cu aproape 200% şi trecând pe profit, de la pierderea înregistrată în primele trei luni din 2024, de 1,9 milioane de lei.

În luna martie, Ascendia, în calitate de partener oficial al Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), a lansat prima grupă de cursanţi în cadrul programului naţional "Competenţe în tehnologii avansate pentru IMM-uri" (finanţat prin PNRR), primul curs fiind dedicat Inteligenţei Artificiale.

TradeVille: Ascendia revine pe profit

Perspective: consolidarea prezenţei internaţionale

Ascendia se aşteaptă să îşi consolideze prezenţa internaţională în 2025 prin promovarea şi distribuţia produselor proprii, în special pe pieţele europene şi regiunile emergente din educaţia digitală. Compania va profita de oportunităţile finanţărilor europene dedicate digitalizarii în educaţie, continuând să sprijine modernizarea învăţământului preuniversitar şi formării profesionale.

De asemenea, pentru anul în curs, compania a bugetat venituri totale de 45,23 milioane de lei, în creştere cu 255% faţă de veniturile totale de 12,7 milioane de lei în 2024, cheltuieli totale de 31,41 milioane de lei (+230% vs 2024) şi un profit brut de 13,82 milioane de lei (+391% vs 2024). De remarcat că bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit pentru anul anterior nu a fost atins, realizând aproximativ 89% din veniturile totale previzionate, şi aproximativ 70% din profitul brut preconizat. După primul trimestru, compania a realizat astfel 10,7% din veniturile bugetate, şi 16% din profitul brut bugetat, notează TradeVille.

Începând cu anul 2025, compania îşi propune raportarea rezultatelor cu frecvenţă trimestrială, precum şi organizarea Zilei Investitorului.

Preţul acţiunii Ascendia: +30%, de la începutul anului

În anul 2024, cotaţia a înregistrat o scădere, terminând anul la preţul de 3,25 lei/acţiune, în scădere cu 33,4% faţă de finalul anului 2023 (4,88 lei/acţiune).

Totuşi, de la începutul anului şi până în prezent, preţul a marcat o creştere de 30%, în timp ce, în ultimele 12 luni, dinamica a fost de +14%. Prin comparaţie cu indicele BETAeRO din care face parte, acţiunile Ascendia au supraperformat (-20,43% în ultimele 12 luni).

Încă de la finalul anului trecut, preţul acţiunilor a urmat un puternic trend ascendent, impulsionat de anunţurile făcute de companie privind semnarea unor contracte semnificative, atingând un maxim istoric în aprilie, la 5,46 lei. Ulterior, preţul acţiunii s-a depreciat uşor pe baza incertitudinii din ultima perioadă. În prezent, cotaţia se situează peste media mobilă simplă de 200 de zile, în preajma mediei mobile exponenţiale de 21 de zile.

În perioada următoare, un important nivelul de suport se află în jurul valorii de 3,65 lei , în timp ce rezistenţa se află în jurul valorii de 4,7 lei.

TradeVille: Ascendia revine pe profit

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Ascendia

Oportunităţi

MoonShotX: Ascendia este una dintre cele 22 de companii selectate, din peste 760 analizate, pentru programul MoonShotX, lansat de Raiffeisen Bank România şi InnovX. Programul sprijină companiile româneşti în extinderea internaţională prin bootcamp-uri şi sesiuni de mentoring, iar participanţii vizează finanţări cumulate de 100 de milioane de euro pentru a se extinde în Europa, SUA şi Japonia. Cofondatorul Alex Mălureanu a declarat: "Pentru noi, contextul este foarte bun, lumea se digitalizează şi formarea asta, atât pentru entităţi mari, corporaţii sau companii mijlocii există, se vede. Companiile încep să observe valoarea adevărată a unui e-learning".

Imagine: Ascendia a câştigat numeroase premii şi a avut mai multe realizări, precum: a devenit furnizor al Ministerului Educaţiei pentru manuale digitale de Comunicare în limba română; a încheiat un contract cu Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare pentru "dezvoltare de conţinut e-learning şi licenţe LIVRESQ"; se află în Hall of Fame-ul global al Microsoft AI for Accessibility, fiind una dintre cele trei companii de educaţie din lume incluse în acest top; s-a clasat pe locul 286 în clasamentul Deloitte EMEA Technology Fast 500, care evidenţiază companiile cu cea mai rapidă creştere din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Evaluarea companiei: Potrivit datelor de la BVB, multiplul PER al companiei se ridică la 17,91, situându-se în media companiilor din indicele principal BET. Comparativ cu competitori precum Bittnet (PER 10,43) şi Arobs (PER 26,15), Ascendia poate fi considerată o companie atractivă, fiind observată o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu începutul anului, când PER-ul companiei se ridica la aproximativ 175.

Riscuri

Dependenţă: Ascendia şi-a consolidat poziţia pe piaţa e-Learning prin colaborări strategice cu jucători importanţi din industrie, precum UiPath, însă dependenţa de astfel de parteneri majori poate genera riscuri semnificative în cazul unor schimbări strategice sau economice care afectează partenerii săi.

Riscul aferent produselor oferite: Cererea pentru produsele şi serviciile Ascendia şi preţurile acestora depind de factori externi pe care compania nu îi poate controla, precum evoluţii economice şi politice globale, cererea din industrie, reglementări locale şi internaţionale, sau politici guvernamentale în educaţie şi IT&C. Deşi dezvoltarea de noi produse se bazează pe analiza trendurilor şi anticiparea direcţiilor pieţei, există riscul ca investiţiile să nu genereze rezultatele comerciale aşteptate. O scădere a cererii sau a preţurilor poate afecta negativ fluxul financiar, performanţa operaţională şi poziţia financiară a companiei.

Sezonalitate: Ascendia se confruntă cu sezonalitate în afaceri, influenţată de anul şcolar şi bugetele de training corporative, care afectează încasările şi volumul de muncă. De asemenea, proiectele mari de outsourcing, dificil de anticipat, pot supraîncărca capacitatea de producţie.

Sursele menţionate de TradeVille (https://tradeville.ro/?utm_source=bursaro&utm_medium=media&utm_campaign=treviq) în acest raport sunt: ascendia.com, raport companie, digitalpedia, TheBusinessResearchCompany, BVB.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb