TradeVille: Evoluţie pozitivă a companiilor farma; Ce performanţe au avut acestea

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 septembrie

TradeVille: Evoluţie pozitivă a companiilor farma; Ce performanţe au avut acestea

În contextul unei lumi aflate în continuă schimbare, sectorul farma se remarcă prin idei revoluţionare, noi tratamente şi îmbunătăţiri ale medicamentelor deja existente. Cei mai mari jucători ai sectorului farmaceutic, în ordinea capitalizării bursiere, sunt Eli Lilly, Novo Nordisk, Johnson&Johnson, AbbVie şi Merck, conform unui raport TradeVille.

În linii mari, ultima perioadă a fost marcată de combaterea varicelei maimuţei, prin distribuirea dozelor noului vaccin, tratamente pentru ultimele tulpini COVID-19 descoperite în SUA şi testarea unor noi medicamente pentru tratarea cancerului. De asemenea, se plănuieşte o rezolvare pentru deficitul de medicamentaţie pentru ADHD în SUA.

Deşi toate aceste companii pot fi încadrate în acelaşi sector, este important să le diferenţiem în funcţie de specializările lor:

- Eli Lilly se axează pe medicaţia pentru Alzheimer, cancer, diabet şi obezitate, oferind tratamente şi pentru imunitate şi dureri;

- Novo Nordisk îşi alocă bugetul de cercetare şi dezvoltare pentru a trata bolile cardiovasculare, hemofilia, bolile de creştere, diabetul şi obezitatea;

- Johnson&Johnson îşi propune revolutionarizarea infrastructurii în cadrul operaţiilor spinale, dar şi în arii precum oncologia, imunologia şi neuroştiintele;

- AbbVie se diferenţiază de companiile menţionate anterior prin produse pentru chirurgia plastică (implanturi mamare, botox şi acid hialuronic şi oftalmologice);

- Merck se dedică inovării vaccinurilor şi tratamentelor pentru cancer, dar şi gestionării infectarilor cu HIV.

Toate companiile prezente în top au avut o evoluţie pozitivă de la un an la altul, înregistrând creşteri în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră. Iese din acest tipar Johnson&Johnson, cu o dinamică de -4,7%, compania fiind afectată de problemele întâmpinate în producţia de pudră de talc. Aceasta a înregistrat venituri totale de 95 miliarde dolari, la finalul anului 2023 (+6,5%). Competitorii reuşesc şi ei creşteri ale veniturilor, J&J fiind urmat de Merck, cu 60,12 miliarde dolari şi de AbbVie, cu 54,3 miliarde dolari. Eli Lilly a totalizat venituri de 34 miliarde dolari, pe ultimul loc regăsindu-se veniturile totale de 33,8 miliafrde dolari aparţinând Novo Nordisk.

Performanţele companiilor în primul semestru al acestui an

Potrivit TradeVille în prima jumătate a anului 2024, marii producători farmaceutici au depăşit, în general, aşteptările, cu câteva excepţii:

- Eli Lilly a înregistrat venituri de 11,3 miliarde dolari, mult peste estimările de 9,92 miliarde dolari, iar profitul net a fost de 2,97 miliarde dolari, cu un câştig pe acţiune de 3,28 dolari, depăşind aşteptările de 2,6 dolari/acţiune.

- Novo Nordisk a avut vânzări de 68 miliarde DKK (9,97 miliarde dolari), în creştere cu 25%, dar sub estimările analiştilor. Profitul net a fost de 2,93 miliarde dolari, dar câştigul pe acţiune - de 0,66 dolari a ratat estimările de 0,73 dolari.

- Johnson & Johnson a raportat o scădere de 12,8% a profitului net, ajungând la 4,6 miliarde dolari, dar vânzările au crescut cu 4,3%, ajungând la 22,4 miliarde dolari. Câştigul pe acţiune ajustat a crescut cu 10,2%.

- AbbVie a înregistrat o scădere de 8,9% a profitului, dar veniturile au crescut cu 4,3%, ajungând la 14,46 miliarde dolari, datorită vânzărilor mai mari ale medicamentelor Rinvoq, Skyrizi, Venclexta şi Vraylar.

- Merck a depăşit aşteptările, cu venituri de 16,11 miliarde dolari, în creştere cu 7%, datorită vânzărilor puternice ale medicamentului pentru cancer Keytruda şi altor produse din oncologie şi vaccinuri. Câştigul pe acţiune ajustat a fost de 2,28 dolari, depăşind estimările de 2,15 dolari.

Astfel, giganţii farmaceutici au continuat să se bazeze pe inovaţiile din domeniile oncologiei şi imunologiei, în timp ce se confruntă cu provocări legate de expirarea patentelor şi competiţia pe pieţele internaţionale.

Cum este privit sectorul în 2024

Analiştii de pe Wall Street anticipează că, până în 2027, medicamente precum Ozempic de la Novo Nordisk pentru diabet ar putea fi incluse în următoarea rundă de negocieri privind reducerea preţurilor medicamentelor pentru programul Medicare al guvernului SUA. Legea permite pentru prima dată programului Medicare să negocieze preţurile medicamentelor, iar administraţia speră că aceste schimbări vor reduce costurile suportate de beneficiari, economisindu-le aproximativ 1,5 miliarde dolari, în 2026. Printre medicamentele vizate de reduceri majore se numără Januvia de la Merck pentru diabet (79%) şi produsele de insulină de la Novo Nordisk (76%).

Alte posibile medicamente incluse ar putea fi Ibrance şi Xtandi de la Pfizer (pentru cancer), Trelegy Ellipta de la GSK (pentru astm), Austedo de la Teva (pentru boală Huntington) şi Linzess de la Abbvie (pentru sindromul de colon iritabil).

Deşi Legea de Reducere a Inflaţiei va conduce la reduceri semnificative de preţ (38%-79% pentru 2026), impactul financiar general asupra companiilor farmaceutice ar putea fi mai mic decât se aşteaptă iniţial. Multe dintre medicamentele propuse pentru negociere sunt deja reduse semnificativ sau aproape de expirarea brevetelor lor, iar companii precum Pfizer şi Teva anticipează că impactul financiar va fi minim. Analiştii observă că efectul legii ar putea fi mai puţin sever în primii ani, în special pentru produsele cu reduceri mari, precum Ozempic.

Guvernul SUA plănuieşte să extindă negocierile privind preţurile în 2028, vizând până la 20 de medicamente suplimentare în fiecare an, ceea ce ar putea genera economii substanţiale pentru Medicare.

Între timp, Eli Lilly a anunţat rezultate pozitive în ceea ce priveşte insulina experimentală, administrată săptămânal. Efistora alfa a fost comparată atât cu insulina zilnică Lantus, de la Sanofi, cât şi cu Tresiba, de la Novo Nordisk, cel mai frecvent utilizate insuline bazale zilnice din lume. O altă realizare a companiei este lansarea unei versiuni mai accesibile a celui mai popular medicament folosit pentru slăbit, acesta fiind disponibil pentru clienţi la jumătate din preţul regăsit pe piaţă şi fără prescripţie medicală. Johnson & Johnson plănuieşte să plătească încă 1,1 miliarde dolari pentru a soluţiona mai multe procese în care se susţine că produsele sale de talc, inclusiv pudra de talc pentru copii, au cauzat cancer. Această majorare ar creşte totalul acordului de despăgubire la peste 9 miliarde dolari, plătibili pe o perioadă de 25 de ani. J&J intenţionează să utilizeze falimentul unei filiale pentru a finaliza acordul, fără ca J&J să depună ea însăşi cererea de faliment. Pentru a finaliza acest proces, J&J are nevoie de sprijinul a cel puţin 75% dintre reclamanţi, o ţintă pe care compania se aşteaptă să o depăşească.

Pe piaţa medicamentelor destinate pierderii în greutate, Wegovy de la Novo Nordisk a demonstrat o reducere a greutăţii de 15%-17% la pacienţi fără diabet, scăzând riscul de deces cardiovascular cu 15%. Principalul concurent, Zepbound de la Eli Lilly, a generat venituri peste aşteptări, în timp ce Amgen testează MariTide, care ar putea avea avantaje în administrare, iar Pfizer rămâne în urmă cu medicamentul său Danuglipron, având rezultate mixte.

Conform Statista, veniturile din piaţa farmaceutică sunt estimate să ajungă la 1.155 miliarde dolari în 2024, cu segmentul medicamentelor oncologice aşteptat să fie cel mai mare, la 194,1 miliarde dolari. Se preconizează o rată anuală de creştere (CAGR) de 4,71% între 2024 şi 2029, ajungând la 1.454 miliarde dolari până în 2029. Statele Unite vor genera cele mai mari venituri, estimate la 630,3 miliarde dolari în 2024, datorită infrastructurii avansate de sănătate şi capacităţilor puternice de cercetare şi dezvoltare.

Evoluţia preţului acţiunilor sectorului

TradeVille: Evoluţie pozitivă a companiilor farma; Ce performanţe au avut acestea

Din punct de vedere al evoluţiei preţului în ultimul an, performanţele companiilor din sectorul farmaceutic au oscilat de la +52,5% (LLY) la +2,43% (JNJ), în timp ce randamentele YTD sunt cuprinse între +53,3% (LLY) şi +1,92% (MRK).

Compania farmaceutică cu cea mai mare capitalizare de piaţă, Elly Lilly and Company (LLY), ocupă prima poziţie atât în topul creşterilor din ultimul an, cât şi în cel al aprecierilor de la începutul anului 2024. După o evoluţie laterală în perioada februarie - mai 2024, între 718 şi 795 dolari, în şedinţa din 21 mai nivelul de rezistenţă a fost străpuns pe fondul ştirilor conform cărora compania a primit aprobarea autorităţilor chineze pentru a comercializa medicamentul său pentru diabet în China. Preţul acţiunilor a urmat un trend ascendent, atingând un all time high pe 15 iulie, la 966,1 dolari şi după corecţiile înregistrate în prima parte a lunii august, cotaţia a retestat şi atins un nou maxim - 7.972 dolari -, în prezent tranzacţionându-se la 908 dolari, sub mediile mobile EMA de 8 şi, respectiv, 21 de zile.

Poziţia a doua în topul aprecierilor din sector este ocupată de acţiunile companiei Novo Nordisk (NVO), +32,2% (YOY) şi respectiv +29,1% (YTD). După un trend puternic ascendent început în decembrie 2022, acţiunile NVO au înregistrat, în prima parte a anului 2024, o evoluţie laterală în intervalul 120 - 136 dolari. În 25 iunie 2024, cotaţia NVO a atins un maxim istoric (148,15 dolari), după anunţul companiei conform căruia medicamentul Wegovy a primit aprobarea comercializării în China. În prezent, preţul se tranzacţionează sub mediile mobile EMA, de 8 şi, respectiv, 21 de zile, dar şi sub SMA de 50 de zile, următorul nivel de suport fiind în preajma valorii de 125 dolari, în timp ce rezistenţa o regăsim la 137 dolari.

Acţiunile companiei AbbVie (ABBV) au adus investitorilor un randament de 31,7% în ultimul an, şi de +22,9% de la începutul anului. Şi acţiunile ABBV au înregistrat un maxim istoric la începutul lunii septembrie 2024 - 199,88 dolari, nivel ce constituie zona de rezistenţă în perioada următoare, suportul regăsindu-se în jurul valorii de 190 dolari.

Acţiunile gigantului farmaceutic Merck au înregistrat o apreciere de 6,27%, în ultimul an, şi de 1,92% de la începutul anului. Preţul a atins un nou maxim istoric în luna iunie 2024 - 134,63 dolari, în prezent tranzacţionându-se în apropierea nivelului de suport, de la 112 dolari. La începutul lunii septembrie compania a anunţat faptul că se află în discuţii avansate pentru achiziţionarea companiei Harpoon Therapeutics, pentru suma de 700 milioane dolari.

Cel mai modest randament YOY dintre companiile analizate le-a adus investitorilor acţiunile Johnson and Johnson (JNJ), +2,43%, în timp ce aprecierea de la începutul anului este de +4,15%. În prezent, preţul se tranzacţionează în apropierea nivelului de suport de 162 dolari, iar rezistenţa o regăsim la 168 dolari, maximul din ultimul an.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în sectorul farmaceutic

Oportunităţi

- Direct-to-consumer: Pfizer şi Eli Lilly investesc într-o strategie de marketing prin care produsele lor să ajungă direct la consumator, uşurându-le clienţilor experienţa cu obţinerea reţetelor şi livrarea medicamentelor. Această iniţiativă poate crea o bază de clienţi fidelă, stabilizându-le veniturile din vânzarea de produse.

- Rentabilitate pe termen lung: Dată fiind nevoia constantă de evoluţie în domeniul medical, cu precădere ramura farmaceutică, o investiţie în acest sector poate aduce, pe termen lung, un profit mulţumitor pentru acţionari. Companiile precum Eli Lilly şi Johnson&Johnson au un istoric de creştere anuală a dividendului, în prezent fiind situate între 4,96 dolari/acţiune şi 5,2 dolari/acţiune.

- Perspective: Novo Nordisk a majorat estimările de creştere a vânzărilor la 22%-28%, dar şi-a redus prognoza pentru profitul operaţional. Eli Lilly prevede venituri între 45,4 şi 46,6 miliarde dolari, ridicând câştigul pe acţiune la 16.10-16.60 dolari, datorită performanţei puternice a medicamentelor Mounjaro şi Zepbound. Johnson & Johnson a menţinut estimările de vânzări, dar a redus EPS la 10,02 USD/acţiune. AbbVie şi-a ridicat prognoza EPS la 10,61-10,81 dolari, în timp ce Merck a crescut previziunile de vânzări la 63,4 - 64,4 miliardea dolari, dar a redus estimările EPS la 7,94 - 8,04 dolari, din cauza unor costuri legate de achiziţii.

Riscuri

- Volatilitatea: Deşi performanţele companiilor din domeniul farmaceutic sunt bune în linii mari, putem lua exemplul Johnson&Johnson de "aşa nu". Producătorul a fost implicat într-o dispută legată de ingredientele pe care le conţine pudra de talc pe care o comercializează, o subsidiară fiind nevoită să declare faliment pentru a reuşi suplimentarea cu 1,1 miliarde dolari a bugetului alocat despăgubirilor. O astfel de dispută poate duce la o volatilitate foarte mare a preţului pe piaţă, ceea ce poate fi interpretat ca un risc al investiţiei.

- Eşec în cercetare şi dezvoltare: Companiile alocă adesea bugete semnificative spre cercetare şi dezvoltare, promiţând produse inovative sau descoperiri importante, însă nu este vorba întotdeauna de un success. Astfel, o promisiune de acest gen poate rezulta într-o risipă a bugetelor şi a scăderilor preţului acţiunilor.

- Riscul de competiţie: Sectorul farmaceutic poate fi unul foarte ofertant, presupunând, de asemenea, riscuri: poate fi dificil să alegi companiile potrivite, aliniate cu propriile interese, într-un domeniu atât de diversificat şi de volatil. Atenţia poate fi îndreptată rapid spre competitori în cazul unor descoperiri noi sau chiar al unor dispute.

Sursele utilizate de TradeVille în acest raport sunt: Financial Times, Reuters, rapoartele companiilor, Yahoo Finance, TradingView, WSJ

---------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. BanCherVali e cel mai avizat in acest domeniu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb