Trilaterala Ankara-Baku-Islamabad, pivotul SCO în noua Eurasie multipolară

Trilaterala Turcia-Azerbaidjan-Pakistan devine un reper strategic tot mai vizibil în arhitectura geopolitică a Eurasiei, iar în contextul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO), această apropiere începe să capete un rol de pivot între spaţiile Anatoliei, Caucazului şi Asiei de Sud. Întâlnirea recentă, din 8 noiembrie, dintre preşedinţii Ilham Aliyev, Recep Tayyip Erdogan şi premierul Shehbaz Sharif reprezintă o confirmare a unei direcţii consolidate: cele trei state nu doar „stau unele alături de altele”, ci construiesc un cadru comun de acţiune politică, economică şi militară, capabil să influenţeze echilibre regionale şi să creeze noi coridoare de conectivitate. Azerbaidjanul îşi doreşte să devină lider regional într-o regiune (fostul spaţiu sovietic din Asia) supusă reconfigurărilor strategice continue, în timp ce Turcia şi Pakistanul reconfirmă că relaţia lor nu este conjuncturală, ci parte dintr-o identitate comună bazată pe memorie istorică, convergenţă strategică şi interese de securitate complementare.

Din perspectiva SCO, evoluţia acestei trilaterale este cu atât mai relevantă cu cât toate cele trei state au poziţii diferite, dar convergente în raport cu organizaţia: Pakistan este membru cu drepturi depline, Turcia este partener de dialog, iar Azerbaidjan este stat observator. Această complementaritate oferă mecanisme flexibile de coordonare care pot transforma formatul trilateral într-un pod între Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi subcontinentul indian.

În condiţiile în care SCO urmăreşte extinderea infrastructurilor de transport, creşterea interdependenţelor economice şi stabilizarea spaţiilor periferice vulnerabile, trilaterala Turcia-Azerbaidjan-Pakistan poate deveni nucleul unei noi axe de conectivitate: coridorul trans-caspic, rutele energetice sud-caucaziene şi accesul Pakistanului la mările calde se completează cu rolul Turciei de poartă către Europa şi Marea Mediterană. Astfel, ceea ce până nu demult părea doar o solidaritate diplomatică devine potenţialul unei platforme operaţionale integrate, în care proiecte logistice, investiţionale şi de industrie de apărare pot fi dezvoltate în mod coordonat.

În domeniul securităţii, atât exerciţiile militare comune, cât şi colaborările în domeniul industriei de apărare indică tranziţia de la declaraţii la capabilităţi reale. Turcia este deja un furnizor consacrat de tehnologie militară în Pakistan şi Azerbaidjan, iar experienţa de front a Baku a reconfigurat doctrina modernă privind utilizarea dronelor, coordonarea satelitară şi integrarea sistemelor inteligente pe câmpul de luptă. În această dinamică, trilaterala devine un canal de circulaţie a know-how-ului strategic, un instrument de standardizare militară şi un mesaj către actorii globali că spaţiul dintre Marea Caspică şi Oceanul Indian începe să îşi articuleze propriile garanţii de securitate independente.

Terenul politic şi cel economic sunt, de asemenea, în plină extindere. Creşterea schimburilor comerciale şi proiectele comune în energie, contribuie la consolidarea unei identităţi regionale ce defineşte trilaterala ca o platformă pentru afirmarea unei autonomii strategice şi pentru crearea unui pol de stabilitate regională în cadrul unei Eurasii aflate în schimbare.