De la gaze naturale şi până la uraniu în Africa sub-sahariană, Turcia a demarat o vânătoare globală de energie şi materii prime, utilizându-şi influenţa din ce în ce mai mare în politica externă pentru a obţine un avantaj în concurenţa pentru resurse, informează Agerpres.
Strategia autorităţilor de la Ankara a trecut la o viteză superioară în acest an, când au fost semnate acorduri de explorare pe trei continente. În paralel, compania de gaze Botas, controlată de statul turc, se pregăteşte pentru un nou rol de trader internaţional de gaze.
Obiectivul este asigurarea de materii prime vitale care să alimenteze o economie de 1.400 miliarde de dolari într-o perioadă de incertitudini cu privire la lanţurile de aprovizionare. Pentru preşedintele Recep Tayyip Erdogan este şi o modalitate pentru a creşte influenţa Turciei şi a pune la punct relaţii economice.
Potrivit lui Ahmet Turkoglu, director de operaţiuni upstream la compania de stat Turkiye Petrolleri AO, care produce deja petrol în Rusia, Azerbaidjan şi Irak, precum şi în Turcia, acestea sunt proiecte obligatorii. "Realităţile geopolitice, precum securitatea aprovizionării şi tehnologia, sunt acum imperative, nu opţiuni", a declarat Ahmet Turkoglu.
Însă, strategia autorităţilor de la Ankara este una extrem de ambiţioasă în anumite aspecte, în condiţiile în care funcţionarii publici au devenit responsabili de proiectele de explorare care în mod normal ţin de domeniul marilor giganţi energetici sau unor firme specializate. Asta înseamnă că investiţiile şi cheltuielile creează riscuri pentru banii publici.
"Pentru o companie petrolieră naţională, să fii o companie care se ocupă cu găsirea şi dezvoltare de resurse în zone de frontieră este o iniţiativă foarte riscantă cu fonduri publice. Este o zonă unde există potenţialul de a face foarte mulţi bani, dar şi potenţialul de pierde bani", spune Valerie Marcel, director la New Producers for Sustainable Energy, o reţea de guverne producătoare de energie.
În acest an, companiile controlate de Ministerul turc al Energiei au semnat acorduri upstream cu Oman, Libia, Pakistan, Azerbaidjan şi Ungaria, toate acestea fiind ţări cu care autorităţile de la Ankara au consolidat legăturile în ultimii ani. În domeniul minier, aceleaşi companii studiază depozitele de minereu de aur din Sudan, unde Turcia şi-a exprimat sprijinul pentru guvern în războiul civil. Oficialii turci au anunţat că negociază acorduri şi în Angola, Malayezia, Indonezia, Niger, Turkmenistan, Irak şi Bulgaria. Discuţiile cu Nigerul, unul dintre cei mai mari producători mondiali de uraniu, arată că Turcia a profitat de lovitura de stat din 2023 şi intenţia juntei de a scoate din ţară producătorul francez Orano SA.
Prin controlul unor resurse naturale cheie în străinătate, va creşte şi influenţa Turciei în aceste ţări, creând oportunităţi pentru cooperare în alte domenii, precum comerţ şi apărare.
Strategia Turciei copiază ceea ce marile companii petroliere chineze au început să facă în urmă cu trei decenii, dobândind în prima fază un cap de pod în ţările în curs de dezvoltare. Între timp, prezenţa acestor companii s-a extins iar firmele şi-au majorat rolul pe pieţele energetice.
"Turcia urmăreşte o diplomaţie energetică în linie cu un obiectiv politic mai amplu: a consolida statutul ţării de putere regională", spune Defne Arslan, senior director la Atlantic Council din Turcia.
Opinia Cititorului