Turism

25 octombrie 2015
ANAT acuză că proiectul Legii Turismului încalcă prevederile Constituţiei

ANAT acuză că proiectul Legii Turismului încalcă prevederile Constituţiei

PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 6 octombrie 2015 /

Ultimul proiect de Lege a Turismului, adoptat de Senat în luna septembrie şi aflat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, este deficitar pentru industrie, conţine numeroase inadvertenţe şi necorelări ale textului, susţin reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), menţionând că, în prezent, proiectul este trimis pentru raport la Comisiile pentru industrii şi servicii, buget, finanţe şi bănci, administraţie publică şi administrarea teritoriului, respectiv Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Braşovul, rezervat aproape în totalitate

Braşovul, rezervat aproape în totalitate

OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2015 /

Două evenimente de anvergură vor avea loc la acest sfârşit de săptămână în Braşov, astfel că şi numărul turiştilor care vor ajunge la poalele Tâmpei va depăşi recordurile stabilite în ultima vreme.

Hostel "România"

OPINIIHostel "România"

IULIAN MAREŞZiarul BURSA #Companii / 13 august 2015

Valuri de refugiaţi arabi şi nord-africani se adună din anul 2011 pe ţărmuri italiene şi greceşti, ajungând apoi în oraşe şi zone rurale germane.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5894
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4568
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.3618

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo