Unul dintre fondatorii "BlackBerry" a ieşit din acţionariatul companiei

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 februarie 2013

Jim Balsillie, co-director executiv al "Research In Motion" Ltd. (RIM) până în ianuarie 2012, a ieşit din acţionariatul companiei canadiene la fondarea căreia şi-a adus aportul în urmă cu 20 de ani.

Săptămâna trecută, Balsillie a dezvăluit că, la data de 31 decembrie 2012, nu mai deţinea nicio acţiune a companiei RIM (redenumită "Black-Berry", la fel ca telefoanele pe care le produce), faţă de o participaţie de 5,1%, cât controla la finele anului anterior.

Balsillie a fost al treilea mare acţionar al RIM, societate pe care a părăsit-o anul trecut, împreună cu Mike Lazaridis, co-director executiv. Cei doi au plecat din companie după ce aceasta a pierdut teren în favoarea rivalului american "Apple" Inc., producătorul aparatelor iPhone, şi a celui sud-coreean "Samsung".

Mike Lazaridis deţinea 29,9 milioane de acţiuni RIM (5,7%) la data de 31 decembrie 2012, faţă de circa 200.000 de titluri la finele trimestrului al treilea.

Amintim că, recent, producătorul chinez de calculatoare personale "Lenovo Group" Ltd., al doilea din lume, a informat că evaluează potenţiale ţinte de achiziţie şi alianţe strategice, inclusiv o afacere cu producătorul telefoanelor BlackBerry.

"Analizăm toate oportunităţile - RIM şi multe alte companii", a declarat directorul financiar al "Lenovo", Wong Wai Ming, adăugând: "Nu vom ezita dacă vom găsi oportunitatea potrivită, care ne va aduce beneficii atât nouă, cât şi acţionarilor".

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb