Vânzările Nokia Lumia au trecut de 1 milion

Vlad F. Dumea
Internaţional / 23 ianuarie 2012

Primele telefoane Nokia ce rulează cu software Microsoft ar fi vândut destule unităţi anul trecut încât să restabilească încrederea în compania finlandeză, ce a pierdut 19 miliarde de dolari din valoare de piaţă în 2011, relatează Bloomberg.

Telefoanele Lumia, care au ajuns pe piaţă în Europa în noiembrie, au vândut, cel mai probabil, 1,3 milioane de unităţi operatorilor şi retailerilor la nivel global, până la sfărşitul anului trecut, potrivit estimărilor a 22 de analişti, adunate de Bloomberg. Doar un singur analist a prezis vânzări sub 1 milion de unităţi.

"Numerele arată promiţător", a declarat Espen Furnes, manager de fonduri al Storebrand Asset Management, care a vândut acţiuni Nokia anul trecut, adăugând: "Dacă Nokia doreşte să aibă o lansare puternică şi să depăşească cel puţin 1 milion şi să păstreze acest ritm, atunci asta i-ar pune într-o poziţie credibilă, care este crucială pentru re-atragerea investitorilor".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb