Vina colectivă şi fariseismul la Nicuşor Dan

După ce a tăcut aproape o lună, preşedintele Nicuşor Dan a simţit că e timpul să trăncănească. Mai bine zis a găsit ocaziile să facă acest lucru. În urmă cu două zile a participat la trei evenimente, în cadrul cărora a rostit trei discursuri. Nu ne oprim la cel rostit la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu diplomaţii români, ci vom analiza modul în care Nicuşor Dan a descoperit vina colectivă şi fariseismul în discursurile adresate tinerilor magistraţi şi tinerilor ortodocşi.

În ambele discursuri, preşedintele ţării a cerut responsabilitate, curaj şi decenţă, dar în ambele a trecut la judecarea oamenilor în bloc şi împărţirea societăţii în categorii morale.

Adresându-se tinerilor magistraţi, Nicuşor Dan a spus: „În ceea ce priveşte sistemul de justiţie, câteva observaţii. Cea mai importantă - serviciul de justiţie este un serviciu public. Se adresează publicului şi este măsurat de public, şi cel mai important indicator este încrederea oamenilor în sistemul de justiţie. Şi dacă această încredere este cum este azi, 25%, înseamnă că toţi împreună facem ceva rău şi este ceva ce toţi împreună trebuie să corectăm. Mai este o relaţie care ne va lua un timp pentru a o echilibra: relaţia dintre sistemul de justiţie şi politic. Pentru că mai întâi a fost politicul care a neglijat, după care şi din partea cealaltă s-au petrecut nişte excese, mă refer în special la zona de salarizare, şi, după care, cel mai grav, a început o campanie de blamare a întregului corp profesional”.

Formula „toţi împreună facem ceva rău” sună responsabil, dar este folosită într-un mod convenabil de către preşedintele ţării, care în loc să identifice vinovaţii reali pentru încrederea scăzută a cetăţenilor în justiţie, aruncă vina pe toată lumea. Dacă toţi sunt vinovaţi, vina nu mai aparţine nimănui în mod precis. Magistratul competent este pus lângă magistratul incompetent, judecătorul independent lângă politicianul care atacă instanţele, procurorul riguros lângă instituţia care tergiversează un dosar. Diferenţele dispar într-o culpă difuză, utilă retoric şi inutilă pentru îndreptarea sistemului. Răspunderea nu se distribuie egal doar pentru că neîncrederea este generală. Ea trebuie stabilită prin fapte, atribuţii şi decizii concrete. Tocmai aceasta este logica justiţiei pe care preşedintele Nicuşor Dan o invocă: nu condamni o categorie, ci cercetezi conduita fiecăruia.

• Şefii Parchetelor, evaluaţi ex-ante de preşedintele Nicuşor Dan

Legat de vinovăţia colectivă şi de lipsa vinovăţiei individuale, relevant este un alt pasaj din acelaşi discurs al preşedintelui ţării. Nicuşor Dan a spus: „În ceea ce priveşte procurorii, aici lucrurile sunt cumva mai simple. Există o aşteptare a societăţii legată de mai multe lucruri - de violenţa în familie, de traficul de droguri, şi aşa mai departe, dar cea mai importantă aşteptare este legată de fenomenul corupţiei - corupţia mare, corupţia mică. Aştept să treacă cele şase luni de la numirea procurorilor şefi. Impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat, să ne uităm pe cifre. Un lucru bun este că am separat cercetarea penală de televizor. Faptul că acte importante din dosare importante nu mai ajung pe surse în spaţiul public e un pas înainte”.

Cu alte cuvinte, preşedintele a efectuat o evaluare ex-ante a Procurorului General, a procurorului şef de la DNA şi a procurorului şef de la DIICOT, şi a constatat că activitatea s-a dinamizat. Ceea ce nu vede preşedintele Nicuşor Dan sau poate că omite este faptul că, deşi activitatea pare că s-a dinamizat, dosarele instrumentate de procurori privesc tot infractorii mici şi medii. Dosarele privind gulerele albe din politică sunt din ce în ce mai puţine şi nu credem că marea corupţie s-a diminuat atât de mult în ţara noastră. Dar cum Nicuşor Dan nu vede vreo vină individuală, nu îşi poate asuma că a greşit în privinţa numirii procurorilor de rang înalt şi de aceea ţine să ne asigure că Procuratura duduie.

• Conformism sau conformitate?

Tot în cadrul aceluiaşi discurs, şeful statului a mai spus: „Apoi, cred că sunt nişte tentaţii, din umila mea experienţă de justiţiabil. Cred că sunt nişte tentaţii pe care un tânăr magistrat le are, (...). Există o tentaţie a aroganţei, pentru că aţi făcut o şcoală grea, şi cumva aţi fost selectaţi dintre mulţi oameni care au făcut studii juridice. Ce pot eu să spun este că tot timpul, şi de la mulţi oameni, ai de învăţat. Există o tentaţie a suficienţei, pe care, din nou, am văzut-o la câţiva din magistraţi. Acelaşi lucru: unu - e în joc imaginea statului român, doi - pentru dezvoltarea personală, nu e bine. Am văzut o tentaţie de a da dreptate statului. Nesănătoasă. Pentru că, dacă laşi statul să greşească o dată, va greşi şi a doua oară, şi a treia oară. Şi am mai văzut o tentaţie de conformism. Dacă toată lumea merge într-o direcţie, de ce să merg într-o alta? Şi, din nou, aici e nevoie de curajul propriei opinii. (...) Aveţi curajul propriei opinii, pentru că tot timpul povestea despre sistem este mult mai impresionantă decât ceea ce numim sistem”.

Nu ne vom referi la primele două tentaţii care pot fi observate foarte uşor în sălile de judecată din întreaga ţară, ci ne vom opri la conformism. A te conforma înseamnă în magistratură, în privinţa luării unor decizii, a fi în acord cu practica judiciară. Poţi tu, ca tânăr magistrat, să ai oricâte opinii personale doreşti, dar în profesie conformismul este cel care te ghidează. Ca tânăr magistrat, te conformezi deciziilor Curţii Constituţionale, regulilor impuse de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Inspecţia Judiciară, ba chiar eşti ţinut să te conformezi indicaţiilor primite de la instanţa superioară atunci când dosarul a cărei decizie a fost casată în apel sau recurs se întoarce la instanţa de fond.

Şi mai e şi Lia... Savonea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele Nicuşor Dan cred că nu s-a referit la faptul că tinerii magistraţi nu trebuie să se conformeze când îi sună... Lia. Pentru că, dacă ar face aşa, atunci tinerii judecători ar risca să fie trimişi imediat în faţa CSM sau Inspecţiei Judiciare, după care vor fi sancţionaţi... Chiar cu excluderea din magistratură. Nu contează dacă e legală sau nu, decizia respectivă va fi luată. Aşa s-a întâmplat în cazul neconformistului magistrat Cristi Dănileţ, care, din fericire, a obţinut dreptate la instanţele europene şi a putut să se pensioneze din magistratură.

• Fariseii mărturisitori

La întâlnirea tinerilor ortodocşi, Nicuşor Dan a schimbat audienţa, nu şi mecanismul. Preşedintele ţării a afirmat: „În primul rând, aş vrea să vă invit să mărturisiţi public, şi nu doar în interiorul bisericii lucrurile, valorile în care credeţi, pentru că mi se pare că această mărturisire lipseşte din societatea noastră, şi pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple şi decente, în spaţiul public este luat de farisei. Şi mă îngrijorează aderenţa pe care unii dintre aceştia o au în părţi ale societăţii româneşti. Acelaşi lucru despre naţionalism. Pentru că ţara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri. Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru nişte valori şi care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Şi trebuie să fim mândri de oamenii ăştia. Privind înapoi la ce au reuşit ei să realizeze, trebuie să credem că noi putem să facem din ţara asta ceea ce au visat ei şi ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noştri. Şi tocmai pentru că în spaţiul public nu există suficientă această mărturisire şi aprecierea noastre faţă de trecutul acestei ţări şi a unui naţionalism sănătos, vedem că spaţiul public este dominat, pe de o parte, de defetişti care spun că nu o să putem să facem niciodată nimic în ţara asta şi, în partea cealaltă, de demagogi care se bat cu pumnul în piept şi se caţără ei pe nişte elemente esenţiale ale trecutului, şi exact vocea celor care, cu decenţă, cred şi muncesc pentru România din păcate nu se aude şi trebuie să se audă”.

Acuzaţiile sunt grave, mai ales că ele au fost rostite într-un cadru creştin, adică în interiorul Catedralei Patriarhale. Or, potrivit credinţei creştin-ortodoxe, fariseul nu este doar un om cu alte opinii, ci imaginea celui care simulează credinţa şi virtutea pentru prestigiu, influenţă sau putere.

Nicuşor Dan nu a spus cine sunt aceşti farisei şi prin ce fapte pot fi recunoscuţi. A lansat eticheta şi a lăsat publicul să-i identifice. Fiecare participant putea să-şi imagineze propriii adversari politici sau religioşi. Astfel, un discurs despre decenţă riscă să legitimeze exact judecata morală lipsită de probe. Apoi, fariseismul nu este monopolul unei tabere. Îl practică oricine transformă valorile în decor, credinţa în instrument politic, patriotismul în spectacol sau superioritatea morală în argument. Poţi condamna fariseismul numai indicând contradicţia dintre ceea ce cineva proclamă şi ceea ce face. Altfel, termenul devine o insultă solemnă.

• Patriotismul - un concept sănătos, necunoscut de Nicuşor Dan

Aceeaşi lipsă de precizie apare când Nicuşor Dan vorbeşte despre „naţionalism sănătos”. Preşedintele îl asociază cu respectul faţă de trecut, cu mândria faţă de înaintaşi şi cu încrederea că România poate deveni o ţară mai bună. Numai că acestea descriu mai curând un patriotism sănătos. Diferenţa nu este una de vocabular, ci de centru de greutate. Patriotismul sănătos este ataşamentul faţă de ţară, oameni, cultură şi instituţii, însoţit de disponibilitatea de a le apăra şi îmbunătăţi. El nu are nevoie de un adversar şi nu presupune superioritatea românilor faţă de alte popoare. Patriotul poate critica dur statul tocmai pentru că îi pasă de ţară. Îşi respectă trecutul fără să-l falsifice şi îşi iubeşte comunitatea fără să dispreţuiască alte comunităţi.

Dacă acceptăm formularea lui Nicuşor Dan privind naţionalismul sănătos, putem vorbi despre o doctrină politică prin care naţiunea îşi apără continuitatea, suveranitatea, limba, cultura şi dreptul de a-şi decide viitorul. În concepţia preşedintelui naţionalismul devine nesănătos când transformă naţiunea într-o valoare absolută, cere uniformitate, caută duşmani interni, cultivă superioritatea etnică sau subordonează drepturile persoanei unui pretins interes naţional.

Nicuşor Dan pare să vorbească despre patriotism, dar îi spune naţionalism. Când îi laudă pe cei care „cred şi muncesc pentru România”, când cere respect pentru înaintaşi şi speranţă pentru viitorul copiilor, el descrie o conduită patriotică. Confuzia contează, deoarece termenul „naţionalism” poate introduce în discursul public o logică a delimitării: cine aparţine cu adevărat naţiunii, cine o reprezintă şi cine poate fi acuzat că lucrează împotriva ei.

Preşedintele denunţă apoi „defetiştii” care susţin că în România nu se poate face nimic şi „demagogii” care se caţără pe trecutul ţării. Între ei s-ar afla oamenii decenţi care cred şi muncesc pentru România. Schema este convenabilă: noi suntem decenţii, ceilalţi sunt fie defetişti, fie demagogi. Dar cine critică radical România nu este neapărat defetist, după cum cine invocă istoria nu este automat demagog. Diferenţa se stabileşte prin ceea ce spune şi face fiecare, nu prin categoria în care îl aşază puterea.

Un preşedinte are dreptul să critice magistraţi, politicieni, lideri religioşi sau falşi patrioţi. Are chiar obligaţia de a o face atunci când există fapte. Dar nu poate înlocui faptele cu procente, responsabilitatea individuală cu vina colectivă şi argumentul cu verdictul moral.