Companiile telecom aşteaptă creşteri semnificative de productivitate prin AI, însă resursele umane şi modelele operaţionale pun în pericol rezultatele

S.C.
Companii / 23 septembrie, 13:30

Companiile telecom aşteaptă creşteri semnificative de productivitate prin AI, însă resursele umane şi modelele operaţionale pun în pericol rezultatele

Companiile din telecomunicaţii identifică oportunităţi semnificative oferite de inteligenţa artificială, automatizare şi noile servicii digitale, însă multe dintre ele ar putea să nu fie pregătite să fructifice pe deplin acest potenţial, potrivit celei mai recente ediţii a studiului EY-Parthenon Telco of Tomorrow, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Realizat la intervale de doi ani şi bazat pe interviuri cu aproape 100 de executivi din companii telecom din întreaga lume, studiul evidenţiază deciziile strategice care modelează acest sector, informează sursa citată.

Deşi aproape toţi liderii se aşteaptă ca inteligenţa artificială să îmbunătăţească semnificativ eficienţa în următorii cinci ani, studiul sugerează că deficitul de resurse umane, provocările legate de modelele operaţionale şi lipsa clarităţii strategice ar putea încetini progresul. Concluziile indică faptul că nu lipsesc oportunităţile de creştere pentru companiile de telecomunicaţii, însă este posibil ca acestea să nu dispună de nivelul de pregătire organizaţională necesar pentru a le valorifica, potrivit comunicatului de presă.

Cedric Foray, lider EY Global Telecommunications Sector, a declarat: „Companiile de telecomunicaţii nu duc lipsă de oportunităţi de creştere. Problema mai mare este dacă dispun de modelele operaţionale, competenţele şi claritatea strategică necesare pentru

a le valorifica. Inteligenţa artificială are potenţialul de a transforma modul în care se desfăşoară activitatea în telecom, însă simpla implementare a tehnologiei nu va aduce succesul. Organizaţiile care vor produce cea mai mare valoare vor fi cele care reuşesc să armonizeze strategia de afaceri, dezvoltarea competenţelor angajaţilor şi transformarea modelului operaţional”, potrivit sursei menţionate.

Obiectivele privind inteligenţa artificială evoluează mai rapid decât nivelul de pregătire organizaţională

Inteligenţa artificială a devenit o prioritate definitorie în materie de transformare pentru sectorul telecom. Potrivit studiului, 97% dintre executivi se aşteaptă ca IA să ofere creşteri semnificative ale productivităţii şi performanţei operaţionale în următorii cinci ani. Liderii acordă prioritate IA într-o serie de funcţii ale companiei, cele mai frecvente situaţii de utilizare identificate fiind: asistenţa clienţilor şi soluţionarea problemelor (92%), optimizarea reţelelor (67%) şi augmentarea şi personalizarea serviciilor (câte 38%), conform comunicatului de presă.

Concretizarea acestor beneficii este departe de a fi o certitudine. Mai bine de jumătate dintre respondenţi (54%) identifică constrângerile bugetare ca barieră în calea transformării, în timp ce 43% menţionează insuficienţa competenţelor actuale. Liderii indică, de asemenea, lipsa alinierii dintre tehnologie şi strategia de afaceri drept un obstacol semnificativ în calea unei transformări de succes. În mod deosebit, 34% identifică lipsa clarităţii cu privire la direcţia strategică fundamentală a companiei drept o barieră importantă în calea transformării, informează sursa citată.

Concluziile sugerează că valoarea IA nu va depinde doar de investiţiile în tehnologie, ci şi de capacitatea organizaţiei de a îşi redesena modelele operaţionale şi de a integra inteligenţa artificială în procesele de bază, se mai arată în comunicatul de presă.

Companiile de telecomunicaţii se confruntă cu un paradox în transformarea forţei de muncă

Din interviurile cu executivii a reieşit că vor apărea perturbări semnificative în forţa de muncă în perioada următoare. Aproape şapte din zece conducători executivi (69%) se aşteaptă ca trei sferturi din forţa lor de muncă fie să îşi perfecţioneze competenţele, fie să fie înlocuită în următorii cinci ani, pe măsură ce organizaţiile se adaptează la modele operaţionale în care IA joacă un rol tot mai important, potrivit sursei menţionate.

Cu toate acestea, atragerea resurselor umane necesare pentru susţinerea acestei transformări rămâne o preocupare. Doar 31% dintre lideri consideră că sectorul telecomunicaţiilor se va număra printre cele mai atractive sectoare pentru angajaţi peste cinci ani, conform comunicatului de presă.

Cedric Foray a adăugat: „Provocarea cu forţa de muncă depăşeşte sfera recalificării. Companiile de telecom trebuie să îşi regândească structurile organizaţionale, să îşi regândească rolurile şi procesele şi să dezvolte noi competenţe de leadership pentru a susţine următoarea etapă de transformare. Liderii care doar adaugă inteligenţa artificială la modalităţile existente de lucru riscă să nu fructifice o mare parte din valoare. Oportunitatea constă în reproiectarea modului în care se desfăşoară activitatea la nivelul întregii organizaţii”, se mai arată în comunicatul de presă.

Companiile de telecom privesc dincolo de conectivitate, orientându-se către securitate cibernetică, servicii de cloud suveran şi infrastructură pentru IA

În condiţiile în care creşterea serviciilor de conectivitate tradiţionale rămâne relativ modestă, liderii din telecom ţintesc dincolo de activitatea de bază în căutarea unor noi surse de valoare, informează sursa menţionată.

Jumătate dintre executivi (50%) identifică serviciile din afara activităţii de bază ca pârghie de dezvoltare, în creştere de la 34% în ediţia precedentă, din 2024, a studiului EY-Parthenon Telco of Tomorrow. 47% dintre respondenţi au menţionat printre principalele lor priorităţi strategice pentru următorii cinci ani spus redefinirea modelelor de afaceri prin accelerarea creşterii serviciilor din afara activităţii de bază. Printre domeniile prioritare se numără securitatea cibernetică, serviciile de cloud suveran, infrastructura pentru IA şi GPU-as-a-service, conform comunicatului de presă.

Mulţi lideri consideră că operatorii de telecomunicaţii ar trebui să se concentreze asupra oportunităţilor în cazul cărora activele de infrastructură, mărcile de încredere şi relaţiile cu clienţii oferă un avantaj competitiv credibil. În mod deosebit, 64% dintre executivi consideră că o înţelegere superioară a clienţilor reprezintă o competenţă esenţială pentru succesul viitor, comparativ cu 49% care menţionează calitatea reţelei. Consolidând această perspectivă, 80% consideră că infrastructura digitală rămâne un activ esenţial pe care companiile de telecomunicaţii ar trebui să îl deţină şi să îl gestioneze, potrivit sursei citate.

Operatorii de sateliţi şi hiperscalerii remodelează peisajul concurenţial

Peisajul concurenţial evoluează rapid. Două treimi (66%) dintre executivi consideră operatorii de sateliţi drept o sursă majoră de perturbare în următorii cinci ani, ceea ce reflectă temerile că progresele în domeniul serviciilor prin sateliţi de orbită joasă (LEO) ar putea face concurenţă modelelor tradiţionale de conectivitate, în special pe pieţele rurale şi cele insuficient deservite, se mai arată în comunicatul de presă.

În acelaşi timp, hiperscalerii provoacă o tensiune strategică tot mai mare pentru sector. Deşi sunt văzuţi tot mai mult drept concurenţi pe pieţele de servicii pentru companii, se preconizează totodată că aceştia vor deveni unii dintre cei mai importanţi parteneri din ecosistem pentru companiile de telecom, în condiţiile în care cererea de infrastructură pentru IA determină o aliniere mai strânsă între serviciile de conectivitate, cloud şi calcul, potrivit comunicatului de presă.

Adrian Baschnonga, analist principal EY Global Telecommunications, a declarat: „Concurenţa provine tot mai mult din afara graniţelor tradiţionale ale sectorului telecomunicaţiilor. Furnizorii de servicii prin satelit îşi extind obiectivele, în timp ce hiperscalerii devin simultan atât concurenţi, cât şi parteneri esenţiali. În acest context, poziţionarea strategică devine mai importantă ca oricând, pe măsură ce companiile de telecomunicaţii stabilesc unde pot genera o valoare distinctă în cadrul unor ecosisteme din ce în ce mai interconectate”, informează sursa menţionată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2788
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6265
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6205
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1442
Gram de aur (XAU)Gram de aur641.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb