Connections urmăreşte extinderea în SUA

G.B
Companii / 3 iunie 2021

 Connections urmăreşte extinderea în SUA

Connections, lider pe piaţa de transformare digitală din România, are ca ţintă pentru următorii 3-5 ani extinderea pe pieţe mature şi avansate tehnologic, ca SUA, Europa de Nord, precum şi pe pieţe în dezvoltare cu potenţial foarte mare, ca de exemplu Orientul Mijlociu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Investiţiile pentru intrarea pe astfel de pieţe pot varia de la câteva sute de mii de euro până la 1 milion de euro, în funcţie de oportunităţile identificate în primul an de funcţionare. Un pilon important pentru susţinerea extinderii companiei pe pieţele externe este listarea la Bursa de Valori Bucureşti, demers ce urmează a fi făcut în acest an împreună cu cel mai activ broker de retail, TradeVille.

"Beneficiem, implicit, de un marketing global foarte bine susţinut de listarea UiPath. Tehnologia RPA şi hiperautomatizarea se dezvoltă într-un ritm accelerat, ceea ce ne oferă o piaţă în creştere constantă pentru următorii ani. În plus, faptul că UiPath este un unicorn românesc, este, pentru noi, ca şi companie cu sediul central în Bucureşti, un atu. Aşadar, este un impuls pentru noi şi pentru multe alte companii din ţara noastră, pe care încercăm să îl valorificăm global", declară Bogdan Florea, fondator şi CEO Connections.

Compania are deja birouri în Bulgaria, Serbia, Germania, Franţa, Olanda, SUA, Arabia Saudită şi Taiwan. Cea mai recentă piaţă externă accesată de companie este Taiwan, unde Connections a deschis o filială în 2019.

Connections şi-a construit planurile de extindere pentru următorii ani astfel încât să capitalizeze momentul post-COVID, o perioadă extrem de propice pentru business-urile din tehnologie. Compania pariază pe automatizare, nu doar ca efect al digitalizării forţate din perioada crizei COVID, dar şi ca etapă firească de dezvoltare a relaţiilor de muncă şi sociale şi amprentă emblematică a revoluţiei industriale 4.0.

"A deschide un birou într-o nouă regiune presupune selecţia de personal calificat pentru dezvoltarea business-ului, acoperirea rapidă a diferenţelor culturale şi integrarea noilor veniţi în cultura companiei. Pe lângă armonizări de legislaţie, elemente comerciale şi legate de dreptul muncii, pot apărea şi dificultăţi în înţelegerea culturii de business, a mecanismelor de funcţionare a companiilor client şi, evident, depăşirea barierelor competiţionale. Condiţia esenţială pentru a beneficia pe termen lung de o poziţie privilegiată este dezvoltarea continuă şi avansul tehnologic. Practic, o companie trebuie să parieze mereu pe tehnologii emergente care vor putea să devină standard abia în 3-5 ani", declară Bogdan Florea.

Digitalizarea este unul dintre domeniile care beneficiază cel mai mult de delocalizare. Conform studiului "Top Strategic Technology Trends for 2021" publicat de compania de consultanţă Gartner la începutul acestui an, direcţiile în care se dezvoltă industria în acest an sunt: IoT, experienţa digitală a consumatorilor, protecţia datelor, procesarea datelor şi rularea aplicaţiilor în cloud, provocările de securitate cibernetică, AI, hiperautomatizare. Aceste trenduri sunt vizibile la nivel global.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0993
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0501
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.8048

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb