Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) a participat la dezbaterea publică „Totul despre ROBOR”

L.B.
Bănci-Asigurări / 24 iulie, 14:02

 Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) a participat la dezbaterea publică „Totul despre ROBOR”

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) a participat la dezbaterea publică „Totul despre ROBOR”, organizată de Societatea de Ştiinţe Juridice (JURIDICE.ro) şi moderată de av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu (Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Managing Partner RIZOIU & ASOCIAŢII). Evenimentul a reunit avocaţi, cadre universitare şi economişti care au analizat funcţionarea şi natura juridică a sistemelor de fixing, aplicarea dreptului concurenţei în pieţele reglementate, securitatea juridică şi încrederea legitimă în raporturile cu autorităţile, acţiunile în despăgubire în materia concurenţei, transparenţa pieţei interbancare şi standardul de probă necesar pentru angajarea răspunderii civile, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

CPBR a subliniat că principiul respectării regulilor trebuie să funcţioneze în ambele sensuri: companiile au obligaţia de a se conforma cadrului legal, iar statul are responsabilitatea de a asigura stabilitatea şi predictibilitatea acestuia. În aceste condiţii, o companie care respectă integral regulile stabilite de o autoritate competentă trebuie să aibă certitudinea că această conduită nu va fi ulterior pusă sub semnul întrebării ca urmare a unor interpretări divergente sau imprevizibile ale aceluiaşi cadru normativ de către alte autorităţi ale statului

„Într-o piaţă reglementată, încrederea în reguli este esenţială. O companie trebuie să poată avea încredere că, dacă respectă reglementările aplicabile, conduita sa nu va fi reinterpretată ulterior într-un mod imprevizibil. Predictibilitatea juridică nu este un lux, ci o condiţie de funcţionare a pieţelor financiare şi, în final, o formă de protecţie a consumatorului. Dacă o regulă trebuie îmbunătăţită, calea corectă este dialogul instituţional şi schimbarea pentru viitor, nu sancţiunea retroactivă”, a declarat Georgiana Murgulescu, Director Executiv Relaţii Juridice & Instituţionale CPBR.

Transparenţa contribuie la protejarea consumatorilor

Participanţii la dezbatere au arătat că transparenţa este un element esenţial pentru buna funcţionare a pieţelor financiare, contribuind la formarea corectă şi previzibilă a „preţului” banilor.

Economistul Paul Prisecaru (Intuitive Economics) a atras atenţia că, potrivit unui studiu al Băncii Centrale Europene, ascunderea bruscă a acestor informaţii ar putea crea incertitudine suplimentară în piaţă. În astfel de situaţii, participanţii pot adopta comportamente mai prudente în stabilirea cotaţiilor, ceea ce poate conduce la costuri mai ridicate de finanţare. De pildă, faptul că băncile participante la stabilirarea ROBOR îşi văd reciproc cotaţiile contribuie la protejarea intereselor clienţilor.

O investigaţie sau o decizie nu generează automat despăgubiri

Avocaţii prezenţi la dezbaterea JURIDICE.ro au discutat şi unele interpretări apărute în spaţiul public potrivit cărora despăgubirile ar decurge automat din existenţa unei investigaţii sau a unei decizii de sancţionare. Întreţinerea acestei aşteptări este de natură să inducă în eroare consumatorii, deoarece le creează convingerea existenţei unui drept cert la despăgubire, deşi o investigaţie, o decizie a unei autorităţi şi acordarea unor despăgubiri reprezintă trei etape juridice distincte, iar existenţa uneia nu conduce automat la apariţia celorlalte.

Nicio instanţă nu acordă despăgubiri fără analiza unor elemente esenţiale:

Prejudiciul - reclamantul trebuie să demonstreze că a suferit efectiv o pierdere şi să stabilească întinderea acesteia. În speţă, ar trebui demonstrat inclusiv modul în care presupusa faptă ar fi influenţat nivelul ROBOR şi cuantumul prejudiciului pretins.

Legătura de cauzalitate - trebuie dovedit că pierderea a fost provocată de fapta invocată, nu de evoluţia generală a dobânzilor, de politica monetară sau de alţi factori economici.

Sarcina probei - cel care solicită despăgubiri (reclamantul) trebuie să dovedească aceste elemente, nu doar să le afirme.

Experienţa altor state confirmă cât de ridicat este acest standard de probă. În Spania, în litigiile referitoare la indicele EURIBOR, instanţele au respins cererile de despăgubire în cazul în care reclamanţii nu au putut demonstra legătura dintre dintre încălcarea reţinută şi costul efectiv al propriilor credite suportat de reclamanţi.

Mecanismul ROBOR este un cadru consacrat, accesibil şi transparent, care funcţionează într-un context sectorial specific, reglementat, administrat şi supravegheat de Banca Naţională a României. Totodată, acesta este guvernat de reglementările interne ale băncilor, de reguli şi de mecanisme de conformitate menite să asigure integritatea procesului.

De asemenea, specialiştii prezenţi au precizat că în acest moment nu este disponibilă o decizie motivată, iar opiniile exprimate în cadrul dezbaterii JURIDICE.ro se bazeazăpe informaţiile publice şi pe dialogul instituţional. Motivarea deciziei Consiliului Concurenţei în cazul ROBOR va oferi clarificări suplimentare cu privire la raţionamentul autorităţii.

CPBR reafirmă angajamentul sectorului bancar faţă de transparenţă, dialog instituţional şi respectarea cadrului legal, precum şi disponibilitatea de a contribui, alături de autorităţi, de mediul academic şi de reprezentanţi ai profesiilor juridice, la promovarea unei culturi bazate pe reguli clare, coerente şi previzibile.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2348
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1215
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.5279

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb