Viitorul calculului cuantic pune în pericol securitatea digitală

I.S.
Miscellanea / 5 iunie

 Viitorul calculului cuantic pune în pericol securitatea digitală

”În timp ce atenţia companiilor este concentrată pe inteligenţa artificială (AI), o altă

tehnologie cu potenţial revoluţionar - şi poate chiar mai transformatoare - se apropie rapid: calculul cuantic, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Realitatea e că această tehnologie ar putea deveni operaţională mult mai curând decât ne imaginăm. Însă, odată cu beneficiile sale, vine şi o provocare majoră pentru securitatea globală. Experţii avertizează că, odată atinse anumite praguri tehnologice, bazele încrederii digitale la nivel global ar putea începe să se prăbuşească”, atrage atenţia Steve Inch, Global Senior Print Security Strategist & Product Management Lead, în cadrul HP Inc.

Experţii HP atrag atenţia: această ameninţare nu mai este una ipotetică. Deşi multe alarme false au fost semnalate până acum, diferenţa majoră este că, în timp ce software-ul poate fi actualizat rapid pentru a rezista la atacuri cuantice, hardware-ul - inclusiv laptopurile angajaţilor şi imprimantele de birou - nu beneficiază de aceeaşi flexibilitate. O imprimantă achiziţionată astăzi ar putea fi vulnerabilă la atacuri cuantice chiar înainte de a fi nevoie să fie înlocuită.

Potrivit sursei, computerele cuantice promit o putere de procesare exponenţială, cu mult peste capacităţile sistemelor tradiţionale. De exemplu, cipul cuantic Willow de la Google a efectuat un calcul de referinţă în mai puţin de cinci minute - o sarcină care ar lua unuia dintre cele mai rapide super-computere actuale aproximativ 10 septilioane de ani (10²⁵).

Dar, aceleaşi capacităţi care promit progres accelerat, prezintă şi riscuri. Computerele

cuantice capabile să rezolve problemele matematice care stau la baza criptării asimetrice ar putea compromite fundamentele securităţii, identităţii şi încrederii digitale. Un infractor cibernetic care poate sparge semnăturile digitale criptate ar putea compromite firmware-ul de bază al PC-urilor, imprimantelor şi al altor dispozitive, deschizându-şi calea spre acces complet şi neautorizat.

Pentru a contracara această ameninţare, unele dintre cele mai strălucite minţi din lume

colaborează pentru dezvoltarea unor algoritmi rezistenţi la calculul cuantic. Totuşi, adoptarea acestor standarde va necesita un efort uriaş, mai ales la nivel hardware. Liderii IT trebuie să înceapă pregătirile pentru înnoirea echipamentelor, astfel încât acestea să face faţă ameninţării cuantice în viitor.

Deşi pare că mai este timp, amânarea este o greşeală. Guvernul SUA oferă deja un

exemplu concret: începând cu 2027, pentru sistemele de securitate naţională, va achiziţiona doar echipamente care utilizează semnături criptate rezistente la atacuri cuantice.

Şi alte guverne înţeleg urgenţa cu care trebuie să ia măsuri. Centrul Naţional de Securitate Cibernetică al Regatului Unit susţine că cea mai bună apărare împotriva ameninţărilor cuantice este criptarea rezistentă la astfel de atacuri. În Canada, autorităţile recomandă organizaţiilor să identifice sistemele care necesită tranziţie, să aloce bugete pentru actualizări semnificative de software şi hardware şi să iniţieze discuţii cu furnizorii.

Conform comunicatului, având în vedere că imprimantele de birou pot rămâne în funcţiune până la 20 de ani, iar

contractele de tip Managed Print Services (MPS) se încheie de obicei pe 3-5 ani,

următoarea achiziţie trebuie făcută cu gândul la rezistenţa cuantică. Alternativa este un joc riscant de tipul „aşteptăm şi vedem”.

Organizaţiile care amână acest demers riscă să fie luate prin surprindere. Este esenţial ca planificarea să înceapă acum, atât pentru a preîntâmpina viitoarele cerinţe de reglementare, cât şi pentru a menţine încrederea partenerilor, clienţilor şi investitorilor.

Paşii recomandaţi:

-Identificarea priorităţilor - începând cu dispozitivele esenţiale, cum ar fi imprimantele şi

PC-urile care utilizează chei criptate care nu se schimbă.

-Discuţii cu furnizorii - înţelegerea planurilor acestora privind tranziţia către criptare

rezistentă la atacuri cuantice.

-Elaborarea unui plan complet de tranziţie - actualizări de infrastructură, software şi

hardware, aliniate cu calendarul de risc şi nevoile organizaţiei.

”O tranziţie organizată către securitatea cuantică va oferi companiilor infrastructura necesară pentru a-şi proteja datele pe termen lung şi va oferi siguranţă clienţilor, autorităţilor de reglementare şi investitorilor. Pentru că, atunci când noua eră cuantică va începe, va lovi - cel mai probabil - cu forţă”, mai spune Steve Inch, Global Senior Print Security Strategis Product Management Lead, în cadrul HP Inc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb