Cel puţin 19 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite după ce un avion al forţelor aeriene din Bangladesh s-a prăbuşit, luni, peste o şcoală din capitala ţării, relatează AFP şi Reuters.
Un avion al armatei din Bangladesh care efectua un zbor de antrenament s-a prăbuşit luni peste o şcoală din capitala Dacca, provocând moartea a cel puţin 19 persoane, printre care numeroşi elevi, potrivit unui nou bilanţ oficial. Această catastrofă aeriană este cea mai gravă din Bangladesh din ultimele decenii.
Un prim bilanţ al catastrofei furnizat de guvern, care anunţa 16 morţi, a fost revizuit în creştere la 19 morţi de către serviciul de presă al forţelor armate din Bangladesh (ISPR).
Prăbuşirea avionului de vânătoare peste clădirile unui campus şcolar a provocat, de asemenea, 164 de răniţi, dintre care cel puţin 83 au fost spitalizaţi, majoritatea elevi cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.
Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că aeronava a întâmpinat o problemă tehnică la scurt timp după decolare. Avionul F-7 BGI decolase la ora locală 1:06 p.m. (10.06, ora României) de la baza forţelor aeriene Kurmitola ca parte a unei misiuni de antrenament de rutină, dar a întâmpinat o defecţiune mecanică, a declarat purtătorul de cuvânt, locotenent-colonelul Sami Ud Dowla Chowdhury. „Pilotul a făcut o încercare curajoasă de a devia aeronava departe de zonele dens populate. În ciuda eforturilor sale, aeronava s-a prăbuşit peste o clădire cu două etaje aparţinând Milestone School and College", a declarat el.
Pilotul se numără printre persoanele decedate în incident, a declarat armata, adăugând că a fost formată o comisie pentru a investiga cauza acestuia.
F-7 BGI este varianta finală şi cea mai avansată din familia de aeronave Chengdu J-7/F-7 a Chinei, potrivit Jane's Information Group. Bangladeshul a semnat un contract pentru 16 astfel de aeronave în 2011, iar livrările au fost finalizate în 2013.
Chengdu F-7 este versiunea construită sub licenţa avionului MiG-21 sovietic.
Videoclipurile postate după producerea tragediei arată un incendiu mare lângă o peluză, cu un nor gros de fum care se înălţa spre cer, în timp ce mulţimea privea de la distanţă.
Pompierii au pulverizat apă pe rămăşiţele distruse ale avionului, care părea să se fi izbit de partea laterală a unei clădiri, deteriorând grilajele de fier şi creând o gaură imensă în structură, au arătat imaginile filmate de Reuters.
„Un elev de clasa a treia a fost adus mort, iar alte trei persoane, în vârstă de 12, 14 şi 40 de ani, au fost internaţi la spital”, a declarat Bidhan Sarker, şeful unităţii de arşi de la Colegiul Medical şi Spitalul Dacca, unde au fost duse unele victime.
Imaginile de la faţa locului au arătat, de asemenea, oameni ţipând şi plângând în timp ce alţii încercau să îi consoleze.
„Când mi-am luat (copiii) şi m-am dus la poartă, mi-am dat seama că ceva venea din spate .... Am auzit o explozie. Când m-am uitat înapoi, am văzut doar foc şi fum”, a declarat Masud Tarik, un profesor de la şcoală.
Incidentul are loc la puţin mai mult de o lună după ce un avion Air India s-a prăbuşit peste căminul unui colegiu medical din oraşul apropiat Ahmedabad din India, omorând 241 dintre cele 242 de persoane aflate la bord şi 19 la sol, în ceea ce a fost cel mai grav dezastru aviatic din lume din ultimul deceniu.
Opinia Cititorului