Acord al zonei euro în vederea lansării unui Mecanism permanent de securitate

F. A.
Internaţional / 24 ianuarie 2012

Miniştrii de Finanţe ai UE au adoptat ieri seara proiectul de tratat al Mecanismului European de Stabilitate (ESM) destinat apărării zonei euro de criza datoriilor, dar de care vor beneficia doar ţările care au ratificat un pact de disciplină bugetară consolidată, relatează AFP.

Textul aprobat în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, potrivit unor surse diplomatice, stabileşte reguli de funcţionare ale ESM, destinat să înlocuiască permanent Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) din zona euro, care va fi dotat cu 80 de miliarde de euro fonduri proprii.

Tratatul precizează că pentru a beneficia de ajutorul financiar al ESM, va fi necesar ca statele participante să ratifice Pactul ce consolidează disciplina bugetară a zonei euro, aşa-numitul "compact fiscal", care urmează să fie adoptat la 30 ianuarie şi semnat la începutul lui martie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb