ADR Vest prelungeşte termenul pentru reabilitarea blocurilor

I.S.
Miscellanea / 2 iunie 2025

ADR Vest prelungeşte termenul pentru reabilitarea blocurilor

În Regiunea Vest, proprietarii de apartamente din blocurile vechi au în continuare oportunitatea de a-şi transforma locuinţele în spaţii eficiente energetic, confortabile şi cu costuri reduse de întreţinere, cu sprijin financiar integral din fonduri europene şi publice, prin Programul Regional Vest, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management, a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor pentru reabilitarea termică a blocurilor până la 30 septembrie 2025, ora 12:00.

Potrivit sursei, în acest sens a fost publicat Corrigendumul nr. 3 la Ghidul solicitantului de finanţare pentru Eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale. Termenul iniţial a fost 31 mai 2025.

Decizia de prelungire vine ca urmare a interesului crescut manifestat în regiune pentru realizarea de investiţii care să contribuie la reducerea consumului energetic, scăderea emisiilor de carbon şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Mai ales că lucrările de reabilitare termică realizate prin programul gestionat de ADR Vest nu presupun nicio contribuţie financiară din partea proprietarilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3498
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8428
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7814
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4023
Gram de aur (XAU)Gram de aur605.8788

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb