AFP: Liderul Hezbollah respinge acordul Liban-Israel, calificându-l drept „nul şi neavenit”

L.B.
Internaţional / 27 iunie, 17:32

Sursă foto: khamenei.ir

Sursă foto: khamenei.ir

Liderul mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah, Naim Qassem, a respins sâmbătă acordul semnat vineri între Liban şi Israel sub egida Statelor Unite, calificându-l drept o „greşeală gravă” şi denunţându-l ca fiind „nul şi neavenit”, conform unui comunicat citat de AFP. Qassem a descris acordul-cadru de la Washington drept „umilitor, ruşinos” şi o abandonare a suveranităţii Libanului, potrivit aceleiaşi surse.

Liderul Hezbollah a acuzat Guvernul libanez că „legitimează” prin acest acord ocupaţia Libanului de către Israel, conform comunicatului. El a afirmat că prevederile protocolului acordului iraniano-american sunt cele care trebuie aplicate, referindu-se la textul semnat de Statele Unite şi Iran la 17 iunie pentru încetarea Războiului din Iran, care prevede încetarea ostilităţilor în Liban, potrivit AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. iepoca voastra este la groapa de gunoi a istoriei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb