AIPROM avertizează asupra riscurilor pentru lanţul agricol

L.B.
Comunicate de presă / 25 iunie, 15:25

Sursă foto: Aiprom / Facebook

Sursă foto: Aiprom / Facebook

Pozitia Asociaţiei Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) cu privire la

Propunerea legislativă pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli, în scopul gestionării efectelor crizei economice

Membrii Asociaţiei Industriei de Protecţia Plantelor din România (AIPROM) isi precizeaza poziţia cu privire la Propunerea legislativă pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli, în scopul gestionării efectelor crizei economice, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

In data de 9 iunie 2026 a fost depusă la Camera Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare in procedură de urgenţă, Propunerea legislativă pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli, în scopul gestionării efectelor crizei economice. Prin aceasta propunere legislativă sunt amânate achitarea obligaţiilor contractuale ale debitorilor, suspendarea obligaţiilor de plată a creantelor restante acumulate şi a ratelor scadente aferente ȋmprumuturilor, precum şi executările silite pe întregul lanţ valoric, fermieri - distribuitori - producători/ furnizori până la data de 1 august 2027.

Potrivit expunerii de motive extrem de sintetice, argumentele care stau la baza acestei iniţiative legislative sunt legate de nivelul preţurilor resurselor materiale necesare în agricultură, de efectele resimţite în sectorul agricol ca urmare a războiului din Ucraina şi a conflictului din Orientul Apropiat şi de fenomenele de secetă pedologică din ultimii ani (deşi anul agricol 2026 a adus suficiente precipitaţii în marea majoritate a zonelor ţării, cu excepţia părţii de vest). Se menţionează riscul producerii de efecte sociale negative datorită reducerii locurilor de muncă şi posibilitatea generării de blocaje economice şi financiare datorită decapitalizarii fermierilor.

Spre deosebire de experienţa avută în 2024 cu Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 şi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, când am înţeles situaţia creată, chiar dacă intervenţia autorităţilor în lanţul valoric s-a făcut afectând grav furnizorii de input-uri care traversau acelaşi context dificil, considerăm că proiectul legislativ din 2026 este nejustificat. In acest context, ȋntrebăm dacă s-a făcut o analiză de impact legată de măsurile aplicate in 2024. Fără o astfel de analiză, nu înţelegem şi dezaprobăm modul in care se doreşte să fie rezolvate problemele financiare ale fermierilor, punând povara pe umerii furnizorilor de inputuri, parte a aceluiaşi sistem. Guvernul este cel care trebuie să sprijine prin măsuri fiscale sectorul agricol.

Participanţii la acest lanţ nu şi-au revenit pe deplin după problemele create în 2024, este suficient ca iniţiatorii acestei legi pe care încearcă să o adopte în viteză şi fără o reală consultare cu cei potenţial afectaţi - furnizori de inputuri, distribuitori, fermieri, să contabilizeze ce (nu) au câştigat fermierii şi ce au pierdut producătorii şi distribuitorii de inputuri. Prin acordarea de termene de plată neobişnuit de lungi pentru încasarea creanţelor, diferit de ce se practică în alte State, furnizorii de inputuri au finanţat accesul permanent al fermierilor la achiziţionarea de inputuri deşi, la rândul lor, au contractat debite la furnizorii pentru materii prime, trebuie să achite impozite şi taxe şi să plătească forţă de muncă angajată.

Dacă va fi adoptată, impactul acestei Legi asupra membrilor lanţului valoric va fi semnificativ şi negativ, prin suspendarea posibilităţii de recuperare a creanţelor şi afectarea securităţii financiare a tuturor celor afectaţi. În aceste condiţii, este de aşteptat ca modul de finanţare al achiziţionării de inputuri de către fermieri să se modifice, în încercarea de echilibrare a fluxului financiar.

Atragem atenţia asupra faptului că fiecare companie membră AIPROM, angajată ȋn lanţul valoric producători-distribuitori-fermieri, va aplica propria politică comercială şi îşi va lua propriile măsuri pentru a-şi adapta şi ajusta politicile comerciale la situaţia creată

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb