Al XVII-lea an

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 mai 2012

Al XVII-lea an

Bursa de Valori Bucureşti este în al şaptesprezecelea an, iar, de câteva luni, are un nou Consiliu de Adminis­traţie. Domnul Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu despre activitatea internaţională a BVB, dar şi despre dezvoltarea BVB, pe plan intern.

Interviu cu Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti

Reporter: Ce efecte aşteptaţi în privinţa renunţării la plata anticipată a impozitului pentru câştigurile de capital?

Lucian Anghel: Argumentele pentru această măsură sunt foarte simple. Atât statul, cât şi investitorii câştigă dacă valoarea acţiunilor creşte. Orice măsură care conduce la creşterea valorii acţiunii şi nu invers este benefică pentru stat, pentru că impozitează cu 16% un câştig mai mare. Cei de la Ministerul Finanţelor au înţeles şi nevoia de eliminare a celor cinci raportări, care se regăseşte şi în strategia noastră - eliminarea birocraţiei fiscale. De asemenea, au înţeles că măsura, aşa cum era propusă, ar fi însemnat reducerea veniturilor la bugetul de stat.

Noua propunere de modificare a Codului Fiscal a rezultat din interesul comun. Disponibilitatea Ministerului Finanţelor pentru dialog m-a bucurat foarte mult. S-a văzut că, dacă ai totuşi nişte argumente credibile, consistente, reprezentantii guvernamentali te ascultă şi, dacă ai dreptate, sunt disponibili să ia decizii pro-business şi de debirocratizare.

Reporter: Existau plângeri pe tema modului de impozitare pe piaţa de capital de mult timp, chiar de la propunerea prevederilor în vigoare acum.

Lucian Anghel: Da. Dar a existat o oportunitate acum, întrucât se schimbă Codul Fiscal. Din punctul acesta de vedere, toată stima pentru atitudinea pro-business a Secretarului de stat Liviu Voinea şi pentru echipa din Ministerul de Finanţe. Este un mare pas înainte pentru piaţa de capital. Pe de altă parte, şi noi trebuie să înţelegem restricţiile bugetare pentru anul 2012. Din cauza aceas­ta, modificările se vor implementa din 1 ianuarie 2013. Până atunci, mai sunt două raportări, însă acest lucru nu afectează ofertele publice - Trans­gaz, Romgaz, Hidroelectrica - deoarece impozitarea se aplică atunci când vinzi.

Reporter: Practic, este încurajată investiţia pe termen lung.

Lucian Anghel: Foarte corect. Şi acesta a fost un subiect de discuţie. Şi practic este o măsură în favoarea pieţei de capital, după care investitorii tânjesc din iulie 2010. Este un pas înainte.

Reporter: Ministrul delegat pentru mediul de afaceri Lucian Isar a deschis şedinţa de tranzacţionare de la Bursa din Londra pe 17 mai. În ciuda declaraţiilor publice că programul de privatizări va continua, selecţia intermediarilor pentru Nuclearelectrica a fost suspendată. Ce asigurări avem că ne putem baza pe oferta Transgaz în iunie?

Lucian Anghel: Este o mare onoare pentru ţară ca un român, să deschidă şedinţa de tranzacţionare la London Stock Exchange. Evenimentul de la Londra a avut mai multe dimensiuni. S-a discutat despre implementarea parteneriatului BVB -LSE. Multe lucruri aş dori să vi le spun după ce vor fi avut loc, dar sunt destule proiecte la care lucrăm împreună cu Bursa din Londra.

Acolo, toate numele grele de bănci de investiţii s-au strâns la o întâlnire, unde au discutat cu minis­trul Lucian Isar. Ministrul a reafirmat angajamentul guvernului Româ­niei să respecte programul de privatizări şi să facă tot ce ne stă în putinţă pentru a respecta termenele.

Cred că tot ceea ce va depinde de stat se va face, astfel încât, dacă ar fi vreo întârziere, aceasta să fie recuperată. În faţa investitorilor, este esenţial pentru România să respecte acest mesaj transmis de domnul ministru Lucian Isar, deoarece credibilitatea se clădeşte foarte greu, dar se pierde foarte uşor. Dacă nu eşti credibil, investitorii nu se mai întâlnesc cu tine.

Ceea ce este foarte important este reafirmarea angajamentului pentru Romgaz şi Hidroelectrica. Despre Nuclearelectrica nu aş dori să comentez, pentru că nu am încă toate informaţiile necesare.

Reporter: În numeroase ocazii, guvernanţii nu s-au ţinut de cuvânt.

Lucian Anghel: Cu atât mai mult este esenţial să consolidezi încrederea investitorilor internaţionali.

Este foarte important că s-a vorbit la nivel internaţional de România. Avem un program ambiţios de oferte publice, poate unul dintre cele mai ambiţioase programe din regiune. Nu o să vedeţi foarte multe ţări care să aibă astfel de programe ambiţioase de a creşte transparenţa unor companii prin listări de pachete minoritare.

Reporter: Era programat, în această perioadă, un eveniment şi în Statele Unite.

Lucian Anghel: Am amânat evenimentul din America pentru toamna acestui an.

Reporter: Dar înţeleg că este o delegaţie care a plecat, totuşi, acolo.

Lucian Anghel: De fapt, am trimis o delegaţie în Statele Unite şi am organizat un eveniment, însă mult mai restrâns faţă de cel care era iniţial programat.

S-a agreat să se găseacă un moment mult mai propice în care să se prezinte România investitorilor americani. S-a amânat pentru toamnă, trebuie găsit momentul şi invitaţi speakerii relevanţi. Acum era un moment dificil. Practic evenimentul era la puţin timp faţă de momentul trecerii noului guvern prin Parlament. Era foarte greu să garantezi la momentul trimiterii invitaţiilor că poţi să aduci nişte speakeri din noul Guvern.

Reporter: Cum a arătat evenimentul restrâns care totuşi a avut loc?

Lucian Anghel: A constat în mai multe întâlniri punctuale cu anumiţi investitori.

Important este că vom continua astfel de evenimente internaţionale, pentru a prezenta piaţa de capital autohtonă.

Aş vrea neapărat să vorbesc şi despre evenimentul de la Sofia. În conformitate cu strategia noastră să devenim un "hub" regional, am deschis posibilitatea companiilor bulgăreşti să vină şi în România să atragă capital. Având în vedere că dimensiunea pieţei româneşti este cam de zece ori mai mare decât cea bulgară, încercăm să aducem nişte companii din Bulgaria pe bursa la noi. Am creat astfel posibilitatea ca o companie bulgărească care doreşte să obţină capital de pe bursă să nu aibă, ca acum, unica alternativă -Varşovia. Începem să devenim şi noi o alternativă regională pentru companiile bulgăreşti.

Vom organiza o zi a pieţei de capital din Bulgaria, în România.

Asta înseamnă hub regional.

Încercăm să aducem companii, de asemenea încercăm să aducem şi brokeri, şi fonduri de pensii din Bulgaria să investească pe bursa noastră.

Câţiva brokeri din Bulgaria chiar s-au interesat ce companii avem noi, în România, şi este posibil să avem câţiva brokeri bulgari, care să vină să facă tranzacţii aici.

Este foarte interesant că fondurile de pensii din Bulgaria, o ţară de trei ori mai mică decât România, au active de 2 miliarde de euro, similar ţării noastre.

Reporter: Dar, acolo, reforma pensiilor a şi început mai devreme...

Lucian Anghel: Cu doi - trei ani înainte. Sunt totuşi la aceeaşi dimensiune ca noi cu o treime din populaţia României. Sperăm să le putem oferi oportunităţi de investiţii pe bursa la noi.

La Sofia au fost prezenţi şi CEO-ul de la Bursa din Viena şi un reprezentant al Bursei de la Varşovia. A fost un eveniment în care nu doar Viena şi Varşovia s-au prezentat fondurilor de pensii. Ne-am prezentat şi noi.

Totodată, avem în analiză, în momentul de faţă, un indice dual pentru România şi Bulgaria.

Reporter: Se vorbeşte despre el cam de un an de zile.

Lucian Anghel: Noi îl vom pune în practică. Asta, pentru că unii investitori ne privesc uneori cumulat (n.r. - România şi Bulgaria, ca un tot).

Reporter: Vedem că aveţi o activitate intensă pe plan internaţional. S-a pus problema, în aceste întâlniri, de preluare a BVB sau poate ca BVB să preia alte burse mai mici? Urmează privatizarea Bursei din Sofia.

Lucian Anghel: În Bulgaria, statul a impus o limită de rulaj minim pe care noi nu o îndeplinim. Sunt câteva burse în lume (care trebuie să fie private), care pot să achiziţioneze Bursa de la Sofia. Sunt foarte puţine, iar noi nu ne calificăm.

Însă ştiam lucrul acesta. Am avut, cu luni în urmă, discuţii cu oficialii bulgari, pentru a vedea care este situaţia, înainte să facem o analiză.

Nu a fost o surpriză.

În ceea ce priveşte preluarea BVB, şi înainte de a fi ales şi, probabil, peste un an-doi voi susţine la fel, am insistat că e necesar cu prioritate să dezvoltăm piaţa de capital locală şi asta ne va lua câţiva ani buni, apoi putem cocheta cu multe alte idei. Avem o activitate internaţională intensă, ceea ce este foarte important, pentru că încercăm să aducem investitori străini, dar să ştiţi că şi intern încercăm să avem iniţiative de a susţine dezvoltarea pieţei de capital. Aici pot menţiona inclusiv discuţiile cu Ministerul Finanţelor pentru modificarea Codului Fiscal, pregătirea ofertelor publice. Nu vă pot da foarte multe detalii, dar se derulează nişte activităţi pentru pregătirea acestor lucruri.

Reporter: La prezentarea strategiei noului Consiliu BVB, aţi spus că reprezentanţii Bursei vor vizita săptămânal câte o companie privată în vederea atragerii de noi emitenţi. S-a întâmplat acest lucru?

Lucian Anghel: Pot să vă spun că au fost discuţii. S-a început cu o analiză pe sectoare. Au fost trimise scrisori către companii din anumite sectoare, să spunem, cât de cât eligibile. După Transelectrica, au existat chiar cazuri de companii care au venit spre bursă din iniţiativă proprie. Sunt mai multe discuţii în momentul de faţă pentru companii care activează în România. Nu vă pot da nume, avem discuţii cu câteva branduri româ­neşti, dar pentru care este nevoie de cel puţin 12-18 luni până la listare. Înainte să listezi ceva, trebuie să pregăteşti multe lucruri: relaţii cu inves­titorii, obligaţiile de transparenţă, marketing, cum te poziţionezi în piaţă, ce comunici. Sunt multe lucruri care trebuie puse cap la cap. Este un proces care durează. Ştiu că toate lumea doreşte să vadă minuni peste noapte. Este un proces care durează. Eu am mai spus şi îmi place foarte mult analogia aceasta. O femeie naşte un copil în nouă luni, însă nouă femei nu nasc un copil într-o lună. Sunt nişte procese care durează şi pe care vrem să le facem ca la carte. Nu vrem să începem cu nişte companii care să fie un mare "chix". Asta ar pune un semn de întrebare la tot procesul de atragere de finanţare prin bursă.

Reporter: Înţeleg că nu ne aşteptăm la listări noi din mediul privat în acest an.

Lucian Anghel: Nu pot să vă spun că nu ne aşteptăm. Sperăm, lucrăm împreună cu experţii din piaţa de capital, dar nu vreau să ridic nivelul de aşteptare foarte sus.

Reporter: Când aşteptăm noul director general?

Lucian Anghel: Cât de curând posibil.

Reporter: Vă mulţumesc!

Guvernul renunţă la impozitul anticipat pe tranzacţiile bursiere

Guvernul urmează să îmbunătăţească propunerea de modificare a Codului Fiscal prin renunţarea la impozitarea câştigurilor din tranzacţiile bursiere la sursă şi aplicarea impozitării la final de an, potrivit lui Liviu Voinea, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.

Guvernul a renunţat la impozitul anticipat de 16% pe tranzacţiile profitabile de pe bursă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, publicată săptămâ­na trecută pe site-ul Ministerului Finanţelor. Conform noii forme a ordonanţei de urgenţă, investitorii vor plăti impozitul la finalul fiecărui an, pe diferenţa dintre câştigurile şi pierderile înregistrate din tranzacţiile cu acţiuni şi din investiţiile în fonduri mutuale în anul respectiv.

"Pentru câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise realizate începând cu data de 1 ianuarie 2013 inclusiv, nu se efectuează plăţi anticipate în cursul anului fiscal, în contul impozitului anual datorat", se arată în ordonanţa modificată.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. "Pentru câştigurile/pierderile din transferurile etc... nu se efectuează plăţi anticipate etc"?

    Ce-idioţenia asta? 

    Ce-i cu pierderile pentru care nu se efectuează plăţi în contul impozitului anual? 

    Toată stima pentru dl. Liviu Voinea şi simpatia pentru Florin Pogonaru dar în materie de declaraţie 225 eu chiar mi-o completez personal. 

    Actualul mod de declarare şi impozitare, pare-mi-se implementat de Vlădescu, prevedea o deductibilitate a pierderilor înregistrate timp de câţiva ani, ca la firme. 

    Acest frumos deziderat s-a pierdut, pentru că modul de completare a 225-ului nu preia în nici o rubrică eventuala pierdere a anului anterior. Se declară şi se plăteşte strict în interiorul unui an fiscal. 

    Noua modificare e o frecţie la un viitor picior în fund. Lucrurile sunt simple: 

    Ori ai conştiinţă civică (eu îi spun fiscală) şi îţi plăteşti angaraua pentru că, oricum, e din câştig, nu ca la începuturile bursei când era din orice vânzare (în pierdere sau în câştig) ori n-ai. 

    (Nu sunt Taica Terezul, ştiu că un "cross mascat" cu un client al altui SSIF te poate scoate în final pe pierderi, ştiu şi că "evitarea impozitării exagerate e o provocare pentru orice intelectual " dar acum e criză.)

    Mesajul dat de modificarea Codului Fiscal pentru tranzacţiile bursiere din doi în doi ani sau chiar mai des e unul rizibil dacă nu vom putea prelua pierderea din anul precedent ca să încercăm s-o stingem în "perioadele de raportare ulterioare". Acele perioade fiind, fiecare, de un an. 

    E slab precum o compunere de clasa 3a. Iar cu pachidermele! Pai sa asteptam 19 luni, sa invete cum e cu bursa D-nul Anghel? Ce proiecte au initiat in actualul mandat? Ce face executivul pentru cresterea lichiditatii? In afra plimbarilor, fara rezultate, nu se intampla nimic concret. Ce au facut in US? Cati bani au cheltuit si cat vor scoate din aceste plimbari? Astea sunt intrebarile la care trebuie sa raspunda.

    1. Intrebarile sint ale noastre, raspunsurile sint ale lui Lucian Anghel.

      Intrebarile au fost puse. 

      iti spun eu cand a fost cazarea si drumul. Aproape 550 milioane lei vechi. Cum vi se pare mult sau putin?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb