Gigantul american de retail online Amazon.com a raportat, pentru al doilea trimestru din 2026, venituri şi profit peste aşteptări, susţinute de o accelerare a diviziei de cloud AWS, care a crescut cu 37% - cel mai rapid ritm din ultimele 18 trimestre. Spre deosebire de Meta Platforms şi Alphabet, ale căror acţiuni au scăzut după raportări pe fondul îngrijorărilor legate de cheltuieli, piaţa a reacţionat pozitiv la combinaţia dintre creştere accelerată şi cerere puternică de AI. Compania şi-a majorat, însă, bugetul de investiţii pentru 2026 la circa 220 de miliarde de dolari, pe fondul scumpirii memoriei, iar fluxul de numerar liber a rămas negativ, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
Acţiunile au urcat cu aproximativ 10% în tranzacţiile de după închiderea din ziua raportării (30 iulie).
• Rezultate financiare
Amazon a depăşit estimările atât în cazul veniturilor, cât şi în cel al profitului. Veniturile au totalizat 200,6 miliarde de dolari, în creştere cu 20% anual (YoY), peste consensul LSEG de 196,47 miliarde de dolari. Profitul operaţional a urcat cu 43%, la 27,5 miliarde de dolari, iar cel net a ajuns la 62,6 miliarde de dolari. Cifra de profit net este amplificată de un câştig nerecurent pre-impozitare de circa 53,4 miliarde de dolari, provenit în principal din reevaluarea participaţiei la Anthropic. Ca urmare, profitul pe acţiune GAAP de 5,75 dolari (faţă de 1,68 dolari în urmă cu un an) nu este direct comparabil cu estimarea analiştilor, de 1,82 dolari, care nu includea acest câştig. Profitul operaţional a beneficiat şi de circa 1,2 miliarde de dolari elemente nerecurente (rambursări tarifare şi un câştig din contracte de energie).

Vedeta trimestrului a fost AWS (Amazon Web Services): veniturile au urcat cu 37% YoY, la 42,2 miliarde de dolari, peste estimarea de 40,54 miliarde de dolari, marcând a cincea accelerare trimestrială consecutivă. Profitul operaţional al AWS a crescut cu 64%, la 16,6 miliarde de dolari, iar marja operaţională a segmentului a atins 39,4%. Backlogul contractat a ajuns la 496 miliarde de dolari, în timp ce, la nivelul actual al activităţii, AWS generează venituri echivalente cu aproximativ 169 de miliarde de dolari pe an. Diviziile de inteligenţă artificială şi de cipuri generează, fiecare, venituri echivalente cu peste 25 miliarde de dolari anual.
Publicitatea a fost un alt motor solid, cu venituri de 19,8 miliarde de dolari (+26%), peste aşteptări. Pe segmente geografice, America de Nord a generat 116,2 miliarde de dolari (+16%), iar segmentul Internaţional 42,2 miliarde de dolari (+15%).
Semnalul de precauţie a venit din fluxul de numerar. Cu cheltuieli de capital de 54,2 miliarde de dolari în trimestru, fluxul de numerar liber pe ultimele 12 luni a devenit negativ, la -7,6 miliarde de dolari, faţă de un flux pozitiv de 18,2 miliarde de dolari cu un an în urmă.
• Mesaje-cheie din conferinţa cu investitorii şi perspective
Elementul central al teleconferintei a fost majorarea bugetului de investiţii. Amazon estimează acum cheltuieli de capital în numerar de circa 220 de miliarde de dolari pentru 2026, în creştere de la aproximativ 200 de miliarde de dolari anunţate anterior, o revizuire pusă de CEO Andy Jassy pe seama scumpirii memoriei. Jassy a avertizat că, şi la acest nivel, "nu vom avea suficientă capacitate pentru a acoperi toată cererea din 2026", iar dinamica se va menţine şi în 2027, cererea deja contractată pentru 2028 fiind "remarcabilă".
Managementul a transmis un mesaj de încredere privind returnul pe termen lung: Jassy a afirmat că AWS "ar putea deveni cel puţin dublul" unei afaceri de câteva sute de miliarde şi "foarte posibil o afacere de 1 trilion de dolari venituri anuale". Compania se aşteaptă să dubleze capacitatea energetică până la finalul lui 2027, faţă de 2025, şi a explicat economia investiţiei: centrele de date au o durată de viaţă de peste 30 de ani, iar serverele îşi recuperează investiţia în mai puţin de trei ani.
Întrebat dacă Amazon are nevoie de un model AI propriu de ultimă generaţie, Jassy a răspuns că "AWS poate avea o afacere de succes şi fără un astfel de model”, dar a confirmat că Amazon dezvoltă, totuşi, unul. Compania a semnalat şi posibilitatea de a comercializa, pe viitor, cipurile Trainium către centre de date terţe.
Pentru trimestrul III, Amazon estimează venituri între 197 şi 202 miliarde de dolari (creştere de 9%-12%), sub consensul de 204,1 miliarde de dolari, şi un profit operaţional între 22,5 şi 26,5 miliarde de dolari. Decelerarea aparentă este explicată de mutarea evenimentului Prime Day din trimestrul III (în 2025) în trimestrul II (în 2026) şi de un impact valutar nefavorabil de circa 80 de puncte de bază; excluzând Prime Day, creşterea din trimestrul al treilea ar fi fost cu aproape 400 de puncte de bază mai mare. Tonul analiştilor în conferinţă a fost uşor negativ, concentrat pe sustenabilitatea marjei AWS de 39%, pe ritmul adăugării de capacitate şi pe inflaţia costurilor cu memoria.
• Sentimentul pieţei şi preţuri ţintă
Sentimentul analiştilor rămâne preponderent pozitiv. Preţul ţintă mediu agregat de WSJ este de 317,02 dolari, ceea ce implică un potenţial de apreciere de aproximativ 35% faţă de preţul curent, pe orizontul de 12 luni (ţinta maximă 370 de dolari; minimă 230 de dolari). Dintre analiştii care acoperă compania, 56 recomandă cumpărarea ("Buy") şi 11 supraponderarea ("Overweight"), 2 menţinerea ("Hold"), iar niciunul vânzarea; consensul este "Buy".

Înainte de raportare, majoritatea caselor de brokeraj şi-au ajustat în sus ţintele (BMO de la 355 la 360 de dolari; Wells Fargo de la 313 la 322 de dolari; KeyCorp de la 330 la 335 de dolari), în timp ce câteva le-au redus uşor (UBS de la 333 la 305 dolari; Mizuho de la 325 la 320 de dolari).
• Evaluare
Amazon se tranzacţionează la o primă consistentă faţă de mediana sectorului Consumer Discretionary pe majoritatea multiplilor. P/E forward de circa 26x este cu aproximativ 59% peste mediana sectorului (16,4x), iar pe EV/Sales (3,07x vs 1,25x) şi P/B (5,52x vs 2,17x) prima este şi mai mare. În schimb, raportul PEG GAAP (TTM) de 0,75 se află sub mediana sectorului (0,92), sugerând că evaluarea nu este excesivă raportat la ritmul de creştere. Compania nu distribuie dividend, spre deosebire de un randament median al sectorului de 2,33%.

Comparativ cu alte nume mari din comerţul electronic, acţiunea Amazon este mai scumpă decât Alibaba (P/E 17,6x) sau JD.com (P/E 9,9x), dar mai ieftină decât DoorDash (P/E 34,7x) pe indicatorul P/E.
Potrivit Alpha Spread, valoarea intrinsecă în scenariul de bază (metoda DCF) este de 236,55 dolari, foarte aproape de preţul de piaţă de 237,41 dolari, ceea ce indică o acţiune corect evaluată.
• Evoluţia preţului şi reacţia pe bursă
De la începutul anului (YTD), acţiunile Amazon au avansat cu doar 1,8%, iar pe ultimele 12 luni cu 1,67%, având o dinamică inferioară indicelui S&P 500 (+8,13% YTD şi +16,55% în ultimele 12 luni). Pe orizontul de cinci ani, câştigul rămâne solid (+40,68%).
Rezultatele şi accelerarea AWS au declanşat o reacţie puternic pozitivă după raportare: acţiunile au urcat cu aproximativ 10% în tranzacţiile de după închidere, până în jurul valorii de 260 de dolari. Reacţia a depăşit uşor intervalul anticipat de piaţa opţiunilor (mişcare aşteptată +/-8,2%, faţă de o mişcare efectivă de circa 9,6%). Contrastul cu Meta Platforms (-9%) şi Alphabet (-7%), care au scăzut după propriile raportări pe tema cheltuielilor, arată că piaţa a premiat combinaţia dintre creştere şi cerere de AI.
Comparativ cu alţi mari jucători din comerţul electronic, Amazon (+1,80% YTD) s-a situat sub eBay (+30,48%) şi JD.com (+9,21%), dar peste Alibaba (-23,78%).
Din punct de vedere tehnic, înainte de raportare acţiunea se tranzacţiona în jurul mediei mobile de 200 de zile (la circa 235 de dolari) şi sub mediile de 8, 21 şi 50 de zile, într-o fază de consolidare descendentă după maximul înregistrat în luna mai (în jurul a 275-278 dolari). Cel mai apropiat suport se află în zona 225-226 dolari, iar indicatorul RSI, situat în jurul valorii de 45, se află în zona neutră, sub pragul median. Saltul din after-hours a propulsat cotaţia peste media de 50 de zile şi peste maximele înregistrate în luna iulie.

• Oportunităţi şi riscuri
Oportunităţi
AWS şi AI: creştere de 37%, backlog de 496 miliarde dolari, rata anualizată de 169 miliarde dolari şi o marjă operaţională de 39,4% arată că cererea de infrastructură şi de servicii AI se transformă în venituri.
Publicitate şi retail media: segmentul de reclame creşte cu 26%, la 19,8 miliarde dolari, susţinut de Sponsored Products şi de conţinutul sportiv din Prime Video.
Comerţ şi everyday essentials: livrarea în aceeaşi zi a produselor perisabile (clienţi activi lunar +50% de la începutul anului), Prime Day şi adopţia Alexa+ susţin creşterea segmentului de retail.
Riscuri
Capex şi cash flow: bugetul ridicat de circa 220 miliarde dolari pentru 2026 şi fluxul de numerar liber negativ (-7,6 miliarde dolari pe ultimele 12 luni) ridică întrebări privind disciplina de capital şi momentul returnului investiţiilor.
Inflaţia costurilor: scumpirea memoriei şi a SSD-urilor (motorul majorării capexului), alături de costuri mai mari de transport şi combustibil (conflictul din Orientul Mijlociu) şi de tarife, pot pune presiune pe marje.
Concurenţă şi reglementare: cursa cloud/AI cu Microsoft şi Alphabet şi presiunile antitrust pot afecta ritmul de creştere şi costurile.
• Concluzie
Amazon rămâne liderul pieţei de cloud, iar accelerarea AWS şi cererea puternică de AI au reaprins încrederea investitorilor, în contrast cu reacţiile negative la raportările Meta Platforms şi Alphabet. Pe termen scurt, atenţia se mută către traiectoria capexului şi a fluxului de numerar liber, către sustenabilitatea marjei AWS de circa 39%, către ritmul de conversie a backlogului de 496 miliarde dolari şi către evoluţia din trimestrul III, afectată de mutarea Prime Day şi de efectul valutar. Volatilitatea poate persista atât timp cât piaţa evaluează raportul dintre cheltuielile masive cu AI şi rezultatele viitoare.
Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: rezultate Amazon, CNBC, WSJ, Seeking Alpha, MarketBeat, Alpha Spread, MarketChameleon, TradingView, Yahoo Finance.
Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

















































Opinia Cititorului