ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei din rambursări fictive de TVA

I.S.
Miscellanea / 20 mai

ANAF: Prejudicii de 225 milioane lei din rambursări fictive de TVA

În ultimul an, organele de control fiscal din cadrul ANAF au decoperit cazuri de

contribuabili care au solicitat TVA, cu rea-credinţă, de la bugetul general consolidat al

statului, potrivit unui comunicat ANAF.

Astfel, au fost instrumentate un număr de 29 de cazuri în care a fost stabilit un prejudiciu total de 225 milioane lei, reprezentând TVA, fiind sesizate organele de urmărire penală competente.

Într-unul dintre cazurile investigate a fost descoperit un circuit tranzacţional fictiv prin

intermediul căruia patru societăţi coordonate de aceeaşi grupare au solicitat şi obţinut,

fără drept, taxă pe valoare adăugată în sumă totală de 44,54 milioane lei. Cele patru

societăţi care au solicitat taxă pe valoare adăugată înregistrau achiziţii fictive de utilaje

frigorifice de la mai multe societăţi interpuse, create şi controlate de beneficiarul real al

rambursărilor ilegale cu scopul de a crea aparenţa unor operaţiuni care în fapt nu au

existat.

Potrivit ANAF, în cadrul investigaţiilor efectuate, principalul mod de acţiune frauduloasă identificat constă în crearea unei TVA deductibile pe baza unor tranzacţii fictive, fără caracter economic, derulate prin intermediul unor lanţuri tranzacţionale formate din contribuabili care au simulat un comportament fiscal conform, în fapt, aceştia acţionând pe paliere infracţionale, cu roluri bine definite.

Digitalizarea ANAF creează premisele unei evaluări eficiente a comportamentului fiscal al contribuabililor şi facilitează depistarea şi instrumentarea cazurilor de evaziune fiscală

care au avut ca scop obţinerea unor rambursări necuvenite de TVA.

Perfecţionarea continuă a capacităţii de analiză integrată a datelor fiscale disponibile la

nivelul ANAF conduce la identificarea timpurie a contribuabililor cu risc fiscal ridicat şi la o acţiune operativă a organelor fiscale, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, ca premisă pentru reducerea decalajului fiscal.

Dorim să reamintim că relaţiile dintre contribuabil şi organul fiscal sunt fundamentate pe

bună-credinţă. În acest sens, contribuabilul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile privitoare la obligaţiile fiscale datorate.

În cazul în care contribuabilii acţionează cu rea-credinţă pentru a obţine, fără drept, sume de bani cu titlu de rambursări de TVA, ANAF sesizează organele de urmărire penală, inclusiv în cazurile de tentativă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0848
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5188
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0422
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.9530

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb