Analiză AEI: Cât petrol are România în mod real şi cât ar rezista fără ţiţeiul kazah?

România are oficial stocuri petroliere pentru aproximativ 90 de zile. Dar această cifră, repetată fără explicaţii, poate crea o falsă senzaţie de securitate, potrivit unei analize realizate de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI.

România pare, pe hârtie, bine apărată în faţa unei crize petroliere. Dispune de o producţie internă de circa 2,7 milioane de tone de ţiţei pe an, are două mari rafinării funcţionale, acces la Marea Neagră şi stocuri de urgenţă care ar trebui să acopere aproximativ 90 de zile de importuri nete.

Realitatea este că aproximativ trei sferturi din necesarul de ţiţei al României este acoperit din import, iar în ultima perioadă mai mult de 60% din aceste importuri au provenit din Kazahstan. Fluxul kazah s-a oprit începând cu data de 21 iulie 2026. Ce s-ar întâmpla dacă fluxul s-ar relua doar peste 6 luni?

Un studiu al Asociaţiei Energia Inteligentă, intitulat ” Stocuri strategice pentru 90 de zile nu înseamnă 90 de zile motorină la pompă” construit ca scenariu de stres pentru următoarele şase luni, arată că adevărata vulnerabilitate a României nu este benzina, ci motorina. Studiul prezintă o simularea zilnică pentru 180 de zile, în scenariul sever, dar puţin probabil, în care fluxul de ţiţei kazah este întrerupt şi nu se reuşeşte aducerea de motorină sau ţiţei compatibil cu rafinăriile româneşti din altă zonă şi nu se perturbă tranzitul şi exporturile existente.

Datele europene complete privind structura rezervelor indicau că România a avut în anul 2025, aproximativ 2,038 milioane de tone de stocuri de urgenţă. Dintre acestea, circa 1,081 milioane de tone, adică 53%, erau reprezentate de ţiţei şi materii prime pentru rafinării. Restul de 957.000 de tone erau produse petroliere finite şi semifinite.

În această a doua categorie se găseau aproximativ 511.000 de tone de motorină şi produse de tip gasoil, 279.000 de tone de păcură, 158.000 de tone de benzină şi doar 9.000 de tone de kerosen de aviaţie.

Cu alte cuvinte, România nu are două milioane de tone de carburanţi gata să fie trimişi în benzinării. Are un amestec de ţiţei, motorină, benzină, păcură şi alte produse, fiecare cu o utilitate diferită şi cu un timp diferit de mobilizare.

Mai există o diferenţă esenţială, întreaga rezervă este fizică din punct de vedere juridic, dar nu se află integral în România. Potrivit explicaţiilor publice oferite de Ministerul Energiei în martie 2026, stocurile aflate efectiv în ţară ar acoperi aproximativ 45 de zile, iar alte aproximativ 45 de zile sunt constituite, prin delegare, în alte state ale Uniunii Europene. Aceste stocuri externe nu sunt fictive. Dar nici nu sunt motorină aflată într-un depozit de lângă Bucureşti.

Ele trebuie eliberate, nominalizate, încărcate, transportate, descărcate şi distribuite. Dacă sunt sub formă de ţiţei, trebuie apoi rafinate. Într-o criză europeană simultană, navele, porturile, asigurările, căile ferate şi autocisternele pot deveni resurse mai rare decât petrolul însuşi.

De aceea, „90 de zile de stocuri” nu înseamnă 90 de zile în care România poate continua să consume normal motorină, fără să ia nicio măsură. Înseamnă un sistem de protecţie care funcţionează doar dacă toate verigile logistice continuă să funcţioneze.

Produsele finite aflate deja în depozitele din România pot ajunge la consumatori, în condiţii normale, în două până la şapte zile. Dacă se află în depozite portuare sau în incinta rafinăriilor, termenul poate creşte la patru-zece zile.

Ţiţeiul aflat în România are nevoie, în mod realist, de şapte până la 15 zile pentru a fi transportat, rafinat, certificat şi distribuit. Dacă o rafinărie şi-a redus sarcina ori a fost oprită, intervalul poate ajunge la 15-25 de zile. Pentru produsele finite păstrate în străinătate, termenul realist este de 10-20 de zile într-un caz favorabil şi de 20-35 de zile într-o piaţă tensionată. Pentru ţiţeiul aflat peste graniţă, aducerea, rafinarea şi distribuirea pot necesita între 20 şi 40 de zile.

Aşadar, stocurile externe trebuie mobilizate înainte ca depozitele interne să se apropie de limită. Dacă decizia este luată abia când apar primele goluri în aprovizionare, rezerva poate exista juridic, dar poate ajunge prea târziu economic. Cea mai mare eroare este să privim toate produsele petroliere ca fiind interschimbabile. Economia României funcţionează în primul rând cu motorină: transportul greu, agricultura, utilajele de construcţii, distribuţia alimentelor, serviciile de intervenţie, generatoarele şi o parte din infrastructura critică depind de ea.

În scenariul sever analizat de AEI, importurile de ţiţei kazah sunt întrerupte integral timp de şase luni, celelalte surse se menţin, dar nu sunt contractate rapid volume alternative majore. Rafinăriile continuă să funcţioneze, însă la sarcină redusă, iar consumul nu se ajustează imediat. Rezultatul este aparent paradoxal, România ar putea avea în continuare cantităţi importante de petrol, benzină şi păcură în evidenţe şi, în acelaşi timp, să se confrunte cu lipsuri fizice de motorină.

În modelul AEI, stocul comercial mobilizabil de motorină s-ar consuma în 40 de zile. Din acel moment, diferenţa dintre ofertă şi consum ar trebui acoperită aproape exclusiv prin rezerva strategică şi prin motorina obţinută din rafinarea ţiţeiului disponibil sau prin reducerea fluxurilor de tranzit către alte ţări şi direcţionarea motorinei către România.

Penuria nu apare neapărat atunci când ultima tonă de rezervă este consumată. Ea poate apărea mai devreme, atunci când debitul zilnic de extracţie din depozite, rafinare, transport şi distribuţie devine mai mic decât cererea zilnică.

În ipotezele severe ale studiului, primele deficite locale ar putea apărea în jurul începutului lunii decembrie, iar rezerva operaţională de motorină s-ar apropia de epuizare în ianuarie 2027. Nord-Estul, Vestul şi Nord-Vestul ar fi mai expuse, din cauza distanţei faţă de rafinării şi terminale, a capacităţilor regionale de stocare şi a congestiilor de pe calea ferată. Bucureştiul şi infrastructurile critice ar fi, aproape sigur, alimentate cu prioritate.

Aceasta nu ar însemna că toate staţiile din România s-ar goli simultan. Crizele petroliere nu arată astfel. Mai întâi întârzie autocisternele. Apoi dispar anumite sortimente. Staţiile independente rămân fără marfă înaintea reţelelor mari. Transportatorii cumpără preventiv. Agricultura primeşte cantităţi mai mici. În final, autorităţile ajung să prioritizeze ambulanţele, poliţia, armata, transportul public şi distribuţia alimentelor.

În simularea AEI, benzina nu intră într-o penurie naţională în cele şase luni analizate. Consumul este mai mic decât cel al motorinei, iar oferta rămasă, împreună cu stocurile şi producţia din rafinării, poate acoperi necesarul. Aceasta este tocmai dovada că exprimarea rezervei într-o singură cifră este înşelătoare. România poate avea benzină suficientă pentru autoturisme, dar motorină insuficientă pentru camioanele care aduc alimentele în magazine.

Kerosenul reprezintă o altă vulnerabilitate. Stocul direct este redus, iar siguranţa aprovizionării depinde în mare măsură de funcţionarea rafinăriilor. În scenariul de bază nu apare o penurie naţională de combustibil de aviaţie, însă oprirea uneia dintre marile rafinării ar putea schimba rapid situaţia. Aeroporturile regionale, precum Iaşi şi Timişoara, ar fi probabil afectate înaintea Aeroportului Henri Coandă, care ar beneficia de prioritate logistică.

România nu trebuie să întrebe doar câte milioane de tone de petrol are în rezerve. Trebuie să ştie zilnic:

-câte zile de motorină livrabilă are în fiecare regiune;

-ce cantitate de kerosen poate ajunge la fiecare aeroport;

-ce volume sunt depozitate în străinătate şi în cât timp pot fi aduse;

-care este capacitatea efectivă de transport pe mare, cale ferată şi şosea;

-ce consumuri vor fi reduse şi ce sectoare vor fi alimentate prioritar.

Dacă întreruperea ţiţeiului kazah ar dura câteva săptămâni, sistemul ar putea absorbi şocul. Dacă ar dura şase luni, rezerva strategică nu ar mai putea fi tratată ca o poliţă de asigurare lăsată într-un sertar. Ar fi necesare contractarea imediată a unor surse alternative, mobilizarea anticipată a stocurilor externe, reducerea temporară a exporturilor de produse petroliere, prioritizarea consumatorilor critici şi un plan de diminuare controlată a cererii.

Într-o criză, petrolul aflat pe hârtie nu porneşte camioanele. Iar un milion de tone aflate la locul nepotrivit, sub forma nepotrivită şi la momentul nepotrivit pot valora mai puţin decât câteva zile de motorină disponibile acolo unde economia are nevoie de ele.

Link de acces la studiul Asociaţiei Energia Inteligentă, intitulat ”Stocuri strategice pentru 90 de zile nu înseamnă 90 de zile motorină la pompă”.

Acesta este un scenariu analitic de stres realizat de Asociaţia Energia Inteligentă. Nu reprezintă o prognoză oficială şi nu confirmă existenţa sau iminenţa unei penurii de carburanţi. Rezultatele sunt condiţionate de ipotezele privind importurile, consumul, structura şi localizarea stocurilor, funcţionarea rafinăriilor şi capacitatea logistică.