Filosofia FMI intră în revizie; consecinţele pentru noi

Revizuirea regulilor după care Fondul concepe programele de împrumut şi stabileşte condiţiile pe care statele trebuie să le îndeplinească pentru a primi banii a fost expusă public joi, pe 24 septembrie, în comunicatul FMI nr. 26/299, pe fondul eşecurilor repetate ale programelor sale, criticate de numeroşi economişti de-a lungul deceniilor.

Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), organismul care conduce activitatea curentă a instituţiei cu sediul la Washington, a încheiat pe 14 septembrie 2026 revizuirea regulilor.

Rezultatele privesc programele din perioada 2018-2024 finanţate din resursele generale ale Fondului (General Resources Account, GRA) şi din fondul destinat ţărilor cu venituri mici (Poverty Reduction and Growth Trust, PRGT).

• Ce schimbă revizuirea

Participanţii la şedinţa Consiliului Executiv au constatat, potrivit comunicatului FMI, că Fondul a răspuns rapid la şocurile succesive din perioada analizată, dar că restabilirea echilibrului extern pe termen mediu a rămas dificilă în unele state, mai ales acolo unde şocurile s-au repetat, vulnerabilităţile erau profunde sau reformele au fost aplicate insuficient.

Agenţia de presă Reuters a relatat, într-un articol semnat de Andrea Shalal, că FMI vrea să concentreze condiţiile asupra unui număr mai mic de reforme structurale, cu efect economic mai mare. Consiliul Executiv a susţinut recomandări care cer ajustări bugetare bazate atât pe creşterea veniturilor, cât şi pe reducerea cheltuielilor, o evaluare mai bună a riscurilor şi estimări mai realiste ale finanţării disponibile. Fondul a precizat, potrivit agenţiei Reuters, că urmăreşte o aplicare mai bună a programelor, nu reducerea exigenţelor.

• Disputa despre ajustarea timpurie

Punctul cel mai disputat al reformei este momentul în care statul împrumutat trebuie să-şi reducă deficitul. FMI încurajează ajustarea bugetară făcută mai devreme şi susţinută în timp, pe care o asociază cu şanse mai mari de reuşită ale programelor, cu condiţia ca ea să fie fezabilă şi însoţită de măsuri de sprijinire a creşterii economice şi de cheltuieli sociale suficiente pentru persoanele vulnerabile, a relatat Reuters.

Oxfam International, organizaţie internaţională de combatere a sărăciei, a reacţionat pe 24 septembrie. Nabil Abdo, consilier principal de politici al Oxfam International, a declarat că organizaţiile societăţii civile avertizaseră FMI că ajustarea concentrată la începutul programului înseamnă, în practică, reduceri mari de cheltuieli impuse dintr-o dată, plătite de cetăţenii obişnuiţi, şi că avertismentele au fost ignorate, deşi numeroşi membri ai Consiliului Executiv au exprimat aceleaşi îngrijorări. Nabil Abdo a salutat totuşi recunoaşterea, de către Consiliul Executiv, a necesităţii de a evalua efectele programelor asupra distribuţiei veniturilor şi a cerut ca această cerinţă să fie aplicată efectiv în programe.

Într-o analiză dată publicităţii înaintea şedinţei din 14 septembrie, Oxfam International a calculat că ţinta anuală mediană de reducere a deficitului bugetar cerută de FMI a crescut de la 0,21% din produsul intern brut (PIB) în perioada 2012-2017 la 0,85% din PIB în perioada 2018-2025.

Tot înaintea şedinţei, pe 11 septembrie, Reţeaua Europeană privind Datoria şi Dezvoltarea (Eurodad), coaliţie de organizaţii neguvernamentale, a publicat o scrisoare deschisă semnată de peste 130 de organizaţii, care cerea Consiliului Executiv al FMI să respingă revenirea la ajustarea bugetară concentrată la începutul programelor.

• De ce statele revin la FMI

În analiza BURSA, disputa dintre FMI şi Oxfam International priveşte cine plăteşte ajustarea şi în ce ritm, nu dacă ajustarea poate fi evitată.

Un stat ajunge să ceară finanţare FMI atunci când nu mai poate acoperi, în condiţii suportabile, nevoia de bani din exterior. Cauza poate fi povara datoriei, dar şi pierderea accesului la pieţele financiare, retragerea capitalurilor sau un şoc extern, cum a fost pandemia.

Când plata dobânzilor şi a ratelor ia o parte prea mare din veniturile statului, împrumuturile noi acoperă achitarea datoriilor vechi în loc să finanţeze investiţii, iar creditorii privaţi cer dobânzi tot mai mari sau refuză să mai împrumute statul respectiv.

Un program FMI poate reduce costul împrumuturilor, prin banii oferiţi de Fond şi prin încrederea creditorilor că statul îşi va plăti obligaţiile; efectul depinde de credibilitatea programului şi de perspectivele datoriei. În documentul principal al revizuirii, FMI îşi propune ca finanţarea lui să atragă şi alţi creditori.

Un program FMI poate rezolva trei probleme diferite. Prima este lipsa banilor pe termen scurt: statul primeşte fondurile necesare ca să-şi plătească obligaţiile imediate. A doua este capacitatea statului de a-şi purta datoria pe termen lung fără ca plata ei să ia o parte tot mai mare din venituri. A treia este capacitatea economiei de a produce veniturile din care statul îşi plăteşte datoria. Un program care rezolvă numai prima problemă lasă statul, la încheiere, în situaţia de la început: creditorii cer din nou dobânzi mari, iar statul are nevoie de un nou program.

FMI a recunoscut prin revizuire că restabilirea echilibrului pe termen mediu a rămas dificilă acolo unde şocurile s-au repetat, iar în documentele revizuirii precizează că nu trebuie presupus automat că un stat va avea nevoie de un nou program după încheierea celui precedent. Rămâne deschisă întrebarea dacă un program FMI poate stabiliza finanţele unui stat fără să refacă şi capacitatea economiei de a produce veniturile necesare plăţii datoriei.

FMI asociază ajustarea timpurie cu şanse mai mari de reuşită ale programelor; în analiza BURSA, ea scurtează şi perioada în care statul plăteşte dobânzi mari, înainte ca datoria să crească şi mai mult. Guvernul poate hotărî, prin buget, cine suportă reducerile: pensionarii, salariaţii din sectorul public, beneficiarii ajutoarelor sociale sau contribuabilii, prin taxe mai mari. Guvernul nu poate însă elimina obligaţia de a plăti datoria. Amânarea ajustării poate reduce costul social imediat, dar riscă să mărească datoria şi costul finanţării. Accelerarea ajustării poate limita creşterea datoriei, însă poate reduce activitatea economică şi, odată cu ea, veniturile bugetare; rezultatul depinde de structura măsurilor, de condiţiile finanţării şi de capacitatea economiei de a suporta ajustarea. Oxfam International nu cere renunţarea la ajustare, ci eşalonarea reducerilor de cheltuieli pe mai mulţi ani. Ajustarea rapidă, preferată de FMI, măreşte costul în primii ani, iar când se face prin reducerea cheltuielilor îl pune în seama celor care depind de cheltuielile publice, în sistemul actual.

• Noul cadru pentru datoria ţărilor sărace

FMI şi Banca Mondială, instituţia de finanţare a dezvoltării cu sediul tot la Washington, au aprobat în septembrie modificări ale cadrului comun de analiză a sustenabilităţii datoriei ţărilor cu venituri reduse (Low-Income Country Debt Sustainability Framework, LIC-DSF), a relatat pe 21 septembrie Reuters. Potrivit agenţiei, cadrul revizuit analizează mai amplu datoria internă şi riscurile pe termen lung, inclusiv cele legate de schimbările climatice, şi urmează să se aplice din a doua jumătate a anului 2027.

Allison Holland, director adjunct al Departamentului African al FMI, care a lucrat la noul cadru, a declarat pentru Reuters că aproximativ 14% dintre ţările cu venituri reduse se află deja în dificultate în privinţa datoriei, iar alte 33% au un risc ridicat de a ajunge în această situaţie; dintre statele cu pieţe emergente, 23% prezintă un risc ridicat de dificultăţi ale datoriei publice. Potrivit lui Allison Holland, şocurile recente au readus numărul acestor ţări la nivelul dinaintea pandemiei, iar scopul noului cadru este ca vulnerabilităţile să fie identificate mai devreme şi mai precis.

Potrivit cifrelor prezentate de Allison Holland, 47% dintre ţările cu venituri reduse se află deja în dificultate în privinţa datoriei sau au un risc ridicat de a ajunge în această situaţie.

• Aplicarea reformei

FMI a precizat, în documentul de întrebări şi răspunsuri publicat odată cu revizuirea, că noile reguli se aplică în etape.

Mai întâi se actualizează ghidul operaţional şi se pregătesc instrumente de analiză pentru echipele care negociază programele cu statele; apoi noile instrumente se aplică programelor solicitate şi, unde este cazul, programelor în curs.

Fondul intenţionează să evalueze mai sistematic programele la încheierea lor.

• Ce înseamnă pentru România

România nu are în prezent un program de împrumut cu FMI; Fondul evaluează economia ţării prin consultările anuale prevăzute la Articolul IV din statutul său.

În concluziile consultării din 2025, aprobate de Consiliul Executiv pe 7 noiembrie 2025, FMI a apreciat că pachetul de reforme fiscale pentru 2025-2026 este un pas important şi că aplicarea lui completă, împreună cu măsuri suplimentare de ajustare începând din 2027, pentru reducerea deficitului sub 3% din PIB, este esenţială pentru restabilirea sustenabilităţii fiscale şi macroeconomice.

În raportul aceleiaşi consultări, publicat în noiembrie 2025, experţii FMI notau că pachetul fiscal, care urmărea reducerea deficitului sub 6% din PIB în 2026 şi includea majorarea TVA, contribuise la evitarea întreruperii fondurilor structurale europene şi a retrogradării ratingului suveran sub pragul recomandat investiţiilor.

Recomandările din consultările după Articolul IV sunt evaluări şi sfaturi, nu condiţii obligatorii. În absenţa unui program FMI, costul datoriei statului român depinde de condiţiile de pe pieţele financiare şi de felul în care investitorii apreciază riscurile economiei româneşti, inclusiv execuţia bugetară.

Dacă România ar cere în viitor un program de împrumut, s-ar aplica regulile FMI în vigoare la acel moment; în următorii ani, acestea sunt cele aprobate în septembrie 2026, aplicate treptat: condiţii mai puţine şi ajustare bugetară încurajată de la începutul programului.

• Ce înseamnă pentru investitori

Banca Mondială foloseşte analizele de sustenabilitate a datoriei pentru a stabili în ce proporţie primesc ţările sărace credite sau granturi de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA), instituţia Băncii Mondiale care finanţează ţările cele mai sărace.

Reclasificarea unei ţări după noul cadru poate schimba condiţiile finanţării oficiale şi, prin aceasta, prima de risc pe care creditorii privaţi o cer pentru datoria ţării reclasificate.

Investitorii cu expunere pe datoria suverană a ţărilor cu venituri reduse au interes să urmărească aplicarea cadrului revizuit, prevăzută pentru a doua jumătate a anului 2027.

Revizuirea de acum schimbă felul în care FMI cere statelor să-şi reducă deficitul, nu cauza pentru care statele ajung să ceară bani Fondului.

Statele revin la FMI atunci când un program le-a adus banii necesari pe termen scurt, dar nu a refăcut capacitatea economiei de a produce veniturile din care se plăteşte datoria.

România, care nu are un program FMI, se află în faţa aceleiaşi probleme: reducerea deficitului trebuie făcută fără să scadă capacitatea economiei de a produce venituri, de care depinde şi costul la care statul se va împrumuta în anii următori.