În România au avut loc în luna august aproape 14.400 de tranzacţii imobiliare cu unităţi individuale, în creştere cu 5% comparativ cu perioada similară din 2024. Bucureşti a raportat o creştere cu 15%, la aproape 4.500 de tranzacţii. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele despre tranzacţiile imobiliare realizate la nivel naţional în august 2025. Astfel, numărul de tranzacţii cu unităţi individuale a fost de aproape 14.400, în creştere cu 4,9% comparativ cu august 2024. Cu această ocazie, august 2025 a devenit a patra lună consecutivă în care numărul tranzacţiilor este în creştere şi a doua cea mai bună lună după iulie 2025, conform unui comunicat remis redacţiei.
Sursa citată precizează:
„Creşterea procentuală s-a temperat însă comparativ cu avansul de 17% înregistrat în iulie 2025, ca urmare a intrării în vigoare a noii cote standard de TVA de 21% pentru orice tranzacţie imobiliară. În acelaşi timp, datele Storia arată că, în august, preţurile apartamentelor au fost cu 12% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce interacţiunile dintre cumpărători şi vânzători s-au redus uşor, ceea ce sugerează o prudenţă mai mare din partea cumpărătorilor, în contextul creşterii preţurilor. Spre deosebire de cele mai multe luni din acest an, piaţa imobiliară din Bucureşti a avut o evoluţie semnificativ mai bună decât media naţională. Pentru Capitală, ANCPI a raportat aproape 4.700 de tranzacţii, ceea ce reprezintă o creştere cu 15,3% comparativ cu august 2024, adică triplă comparativ cu media naţională.
Pe de altă parte, cu excepţia Bucureştiului, doar alte două pieţe imobiliare majore au raportat creşteri: Iaşi (+12,2%) şi Constanţa (4,9%). În rest, numărul de tranzacţii a scăzut în Braşov (-0,4%), Timiş (-2,6%), Cluj (-9,5%) şi, mai ales, în Ilfov (-14,8%). Iaşi şi Ilfov au avut circa 650 de tranzacţii, în timp ce restul judeţelor menţionate au raportat în general între 700-800 de tranzacţii”.
„Dacă în luna iulie am observat o creştere puternică a contactărilor (+29%), pe fondul dorinţei cumpărătorilor de a beneficia de vechea cotă de TVA, în august, chiar dacă numărul vizualizărilor de anunţuri a fost mai mare (+14% faţă de anul trecut), interacţiunile directe dintre potenţialii cumpărători şi proprietari au scăzut uşor (-3% faţă de august 2024). Acest comportament sugerează că mulţi dintre cei interesaţi preferă acum să observe piaţa şi să analizeze mai mult opţiunile, după valul de achiziţii din iulie”, a declarat Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia şi OLX Imobiliare în RO).
Aceeaşi sursă mai menţionează:
„Pentru o comparaţie mai relevantă a evoluţiei recente a pieţei imobiliare, datele ANCPI arată că în precedentele trei luni pentru care există informaţii, adică iunie - august 2025, la nivel naţional au avut loc aproape 44.500 de tranzacţii, în creştere cu 9,7% comparativ cu perioada iunie-august 2024.
Datele agregate indică o creştere a numărului de tranzacţii pentru vara acestui an pe toate pieţele imobiliare majore ale ţării. Bucureşti este lider detaşat cu 12.900 de tranzacţii şi o creştere cu 5%, de două ori mai mică decât media naţională. Între timp, Iaşi a raportat o creştere cu 27%, la aproape 2.300 de tranzacţii, în timp ce în Constanţa tranzacţiile au crescut cu 23%, la peste 2.700. În Cluj, vara a adus cu 12,1% mai multe tranzacţii, în timp ce în Ilfov creşterea a fost cu 6,8%. Ambele judeţe au raportat aproximativ 2.500 de tranzacţii.
Cele patru luni consecutive de creşteri au adus piaţa imobiliară din România pe teritoriu pozitiv pentru prima oară de la începutul acestui an. Astfel, în primele opt luni ale anului, în ţara noastră au avut loc 106.200 de tranzacţii, cu 0,4% peste nivelul raportat în perioada similară a anului trecut.
Dintre acestea, 30.000 de tranzacţii au avut loc în Bucureşti, care a înregistrat însă cu 4% mai puţine tranzacţii comparativ cu ianuarie-august 2024.
Constanţa a devenit a doua piaţă imobiliară a ţării, cu aproape 6.800 de tranzacţii şi o creştere cu 22% prin care a depăşit judeţul Cluj, acolo unde creşterea a fost cu aproape 11%, la 6.500 de tranzacţii. Timiş a înregistrat de asemenea peste 6.000 de tranzacţii, însă judeţul a raportat o scădere cu 2,5%.
În contrast cu situaţia din Bucureşti, judeţul Ilfov a înregistrat o creştere cu 4,8%, în timp ce în Braşov numărul de tranzacţii a scăzut cu 7%. Ambele judeţe au raportat circa 5.700 de tranzacţii.
Dintre principalele judeţe ale ţării, Iaşi a înregistrat cea mai accentuată scădere: -21%, la aproximativ 4.800 de tranzacţii cu unităţi individuale.
Aşa cum s-a întâmplat în cea mai mare parte a anului, numărul de ipoteci active raportat de ANCPI înregistrează creşteri mai mari decât numărul de tranzacţii. De exemplu, pentru luna august 2025, ipotecile active au crescut cu 14,5%, la aproape 7.900.
2.500 dintre aceste ipoteci active se află în Bucureşti (+2,4%), în timp ce restul marilor judeţe au raportat creşteri mai mari: Ilfov (+73,5%), Timiş (+10,7%) sau Cluj (+8,2%).
Pentru cele mai recente trei luni cu date disponibile, şi anume iunie-august 2025, numărul de ipoteci active a fost de peste 23.600, cu 16,9% mai mare comparativ cu vara anului trecut. Şi aici se observă o creştere pe linie la nivel de judeţ, inclusiv în Bucureşti (+1,8%), dar mai ales în Ilfov (+47,8%), Timiş (+28,6%) şi Constanţa (+27,1%).
La nivelul primelor opt luni ale anului, numărul de ipoteci active a ajuns la aproape 61.000, corespunzător unei creşteri cu 12,7% comparativ cu ianuarie - august 2024. Piaţa imobiliară din Bucureşti a înregistrat peste 18.000 de ipoteci active (+2,8%), în timp ce marile judeţe au raportat în general creşteri procentuale formate din două cifre, inclusiv Ilfov (+46%), Timiş (+28%) sau Cluj (+27%).
Ca de obicei, este important de menţionat că numărul de ipoteci active pe care îl raportează ANCPI în fiecare lună include şi creditele ipotecare de refinanţare. ANCPI nu oferă o statistică separată pentru acestea din urmă, însă uzual numeroase persoane aleg să-şi refinanţeze creditele ipotecare pentru a beneficia de o perioadă de 3-5 ani de dobândă fixă.
Banca Naţională a României (BNR) a decis în şedinţa din 8 august să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, nivel care nu a mai fost modificat de peste un an, de la şedinţa din august 2024. Banca Naţională a luat această decizie din cauza faptului că anticipează o creştere a inflaţiei în al treilea trimestru al anului, pe fondul eliminării preţurilor plafonate la energie electrică şi a majorării TVA la cotele de 11% şi 21%. De altfel, BNR a raportat deja creşterea inflaţiei la 9,85% în august 2025 comparativ cu august 2024, după ce în luna iulie aceasta fusese de 7,9% comparativ cu iulie 2024.
Pe de altă parte, indicele ROBOR la 3 luni este în această perioadă de 6,54%, în scădere uşoară comparativ cu valoarea de 6,6% din luna precedentă. Acest indice este utilizat pentru calcularea dobânzilor la creditele ipotecare acordate înainte de 1 mai 2019.
Între timp, indicele IRCC, utilizat pentru creditele ipotecare acordate după 1 mai 2019, are în perioada 1 iulie - 30 septembrie valoarea de 5,55%, similară cu cea din precedentele 3 luni, potrivit datelor BNR. Totuşi, este important de menţionat că economiştii au calculat deja că indicele IRCC va ajunge în perioada 1 octombrie - 31 decembrie la un record istoric de 6,06%.
La rândul său, Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat recent datele despre autorizaţiile de construire emise de autorităţile publice locale în cursul lunii iulie. Astfel, autorităţile au emis aproape 3.700 de autorizaţii de construire, cu 5,4% peste nivelul raportat în iulie 2024. Creşterea medie a provenit însă de la mediul rural (2.600 de autorizaţii, +9%), în timp ce mediul urban a raportat o scădere cu 2%, la 1.100 de autorizaţii.
Pe de altă parte, în mediul urban s-a înregistrat o creştere semnificativă cu 57% a suprafeţei autorizate, la 619.000 de metri pătraţi, ceea ce reprezintă un record lunar pentru 2025 şi sugerează autorizarea unor proiecte imobiliare mai mari. În mediul rural, suprafaţa autorizată a crescut cu 9,5%, la 427.000 de metri pătraţi. Prin urmare, la nivel naţional, creşterea a fost cu 33,5%, la peste un milion de metri pătraţi.
Pentru cele mai recente trei luni pentru care există date (mai - iulie 2025), toţi indicatorii sunt în creştere. Astfel, au fost eliberate 9.400 de autorizaţii la nivel naţional (+12%), dintre care 6.500 în mediul rural (+16,3%) şi aproape 3.000 în mediul urban (+2,6%).
Tendinţa se menţine şi în cazul suprafeţei autorizate, care a fost de 2,1 milioane de metri pătraţi la nivel naţional (+36%), dintre care aproape 1,1 milioane în mediul rural (+19%) şi circa un milion în urban (+53%).
În acest context, datele pentru primele şapte luni ale anului sunt de asemenea pozitive la toţi indicatorii. În total au fost emise 21.300 de autorizaţii (+4,4%), dintre care 15.000 în mediul rural (+5,9%) şi 6.300 în mediul urban (+1,1%). Suprafaţa autorizată este de asemenea în creştere la 12% la 5,3 milioane de metri pătraţi utili, dintre care 2,6 milioane în mediul rural (+10%) şi 2,7 milioane în mediul urban (+14%).
Pe baza autorizaţiilor de construire emise, la nivel naţional vor fi construite circa 46.600 de locuinţe, cu aproape 15% mai multe comparativ cu primele şapte luni ale anului.
Dintre acestea, în Bucureşti au fost autorizate în total peste 6.400 de locuinţe, cu 43% peste nivelul raportat în perioada similară a anului trecut.
De asemenea, în primele şapte luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2024, în Ilfov au fost autorizate circa 5.500 de locuinţe noi, cu aproape 13% mai multe, în timp ce creşteri procentuale mai mari au fost raportate de Braşov (+21%), Timiş (+27%), Constanţa (+30%).
Potrivit datelor raportate de Banca Naţională a României (BNR), moneda euro, folosită ca reper în aproape orice tranzacţie imobiliară, a avut în luna august 2025 o valoare medie de 5,0654 lei, în scădere cu 0,13% comparativ cu valoarea medie de 5,0720 din iulie 2025 şi în creştere cu 1,78% comparativ cu valoarea medie de 4,9765 lei din august 2024”.
Opinia Cititorului