Asociaţia Brokerilor: «O CCP locală ar deschide posibilitatea pentru noi instrumente derivate, inclusiv pe energie"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 octombrie 2016

Asociaţia Brokerilor: «O CCP locală ar deschide posibilitatea pentru noi instrumente derivate, inclusiv pe energie"

Asociaţia Brokerilor consideră că o contraparte centrală locală ar deschide posibilitatea unor direcţii de dezvoltare pentru tipuri noi de instrumente derivate, inclusiv cele pe energie şi ar ridica standardele de gestiune a riscului pentru piaţa de capital din România, ar creşte credibilitatea pieţei şi ar crea un grad mai mare de confort investitorilor, putând prelua decontarea şi pentru piaţa spot, potrivit unui comunicat de presă.

Regulamentele europene impun, începând cu septembrie 2013, conectarea la o CCP autorizată pentru decontarea derivatelor.

Ieri, Asociaţia Brokerilor a transmis că susţine decizia de implicare a autorităţilor statului român în proiectul de înfiinţare a unei contrapărţi centrale naţionale, în contextul în care comunitatea pieţei nu a reuşit, de ani de zile, să iniţieze proiectul unei CCP, iar Bursa de Valori Bucureşti a decis să meargă pe varianta conectării la CCP-ul grecesc.

Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice au făcut un plan de acţiune pentru înfiinţarea unei Contrapărţi Centrale naţionale (CCP), care să ofere servicii de compensare pentru toate pieţele şi instrumentele financiare din România şi care să respecte cerinţele legislaţiei europene privind infrastructura pieţelor (EMIR).

Consiliul ASF a anunţat că a constatat eşecul Grupului de lucru înfiinţat în septembrie 2015 în vederea constituirii acestei verigi esenţiale a infrastructurii de piaţă naţionale, în condiţiile în care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a hotărât să se retragă, optând pentru soluţia unei Contrapărţi Centrale externe, respectiv pentru colaborarea cu CCP-ul din Atena.

Proiectul promovat de ASF are în vedere o structură de acţionariat care să poată să susţină financiar activitatea CCP, incluzând statul român, prin Ministerul Finanţelor (formulă întâlnită în Polonia şi Croaţia) şi alte entităţi sau grupuri financiare implicate în operaţiuni de tranzacţionare sau post tranzacţionare.

În acest sens, Consiliul ASF ia în considerare alocarea unei sume de 3-5 milioane euro din excedentul realizat în ultimii doi ani pentru capitalizarea noii entităţi, însă prin intermediul Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care ASF nu poate fi acţionar al CCP. Pentru realizarea acestei operaţiuni va fi necesară elaborarea unui proiect de lege de către Ministerul Finanţelor.

«Chiar dacă această decizie vine foarte târziu, considerăm benefică adoptarea de către Consiliul ASF a soluţiei de înfiinţare a unei CCP locale, având în vedere că în cadrul Autorităţii au existat două curente de opinie, cel de-al doilea favorizând soluţia participării la o CCP externă", a transmis Asociaţia Brokerilor, continuând: "De altfel, probabil că acesta este şi motivul pentru care decizia menţionată a fost luată cu o întârziere atât de mare, în contextul în care cea mai mare parte a CCP din UE au fost autorizate de ESMA în anul 2014. Prin urmare, nu este surprinzătoare hotărârea adoptată de acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pentru o CCP externă, invocată în comunicatul de presă al ASF ca motiv principal al eşecul Grupului de lucru înfiinţat în septembrie 2015".

Asociaţia aminteşte că, în prima parte a anului 2015, iniţiativele de înfiinţare a unei contrapărţi centrale au fost abandonate, promovându-se ideea de participare la o CCP regională: "În acel moment Asociaţia Brokerilor a organizat o dezbatere având ca temă rolul contrapărţii centrale în garantarea obligaţiilor de decontare pe piaţa de capital, cu scopul de a atrage atenţia asupra beneficiilor pe care le-ar aduce proiectul de înfiinţare a unei contrapărţi centrale locale şi de a coagula un grup de susţinere a acestui proiect".

Anul trecut, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a prezentat un proiect privind crearea unei CCP, la nivelul regiunii.

Potrivit BERD, o instituţie regională ar presupune un efort financiar de aproximativ 1 milion de euro pentru fiecare ţară din ECE, în timp ce înfiinţarea unor entităţi locale ar presupune un efort financiar de 10-13 milioane de euro/ţară.

BERD a prezentat atunci două variante - crearea unei CCP regionale pe structura uneia dintre entităţile deja autorizate sau înfiinţarea unei instituţii noi, optând pentru prima.

În prezent, la nivelul Uniunii Europene sunt autorizate, conform legislaţiei EMIR, 19 contrapărţi centrale în 13 ţări, dintre care patru în Europa Centrală şi de Sud-Est - Austria, Grecia, Ungaria şi Polonia. Potrivit unei analize realizate de ASF, în toate CCP-urile din regiune statul are deţineri directe, de peste 50%, în timp ce la toate CCP-urile din Europa bursele de valori au deţineri consistente.

Totodată, în contextul obiectivului general de dezvoltare a infrastructurii de piaţă din România, ASF a recomandat grupului BVB să lanseze şi proiectul de modernizare a platformei de tranzacţionare, precum şi a infrastructurii de decontare prin Depozitarul Central.

Asociaţia Brokerilor consideră că este inadecvat ca Autoritatea să sugereze BVB un model de business, în condiţiile în care actuala infrastructură la care se face referire funcţionează normal şi nu s-au înregistrat incidente în procesul de tranzacţionare sau de decontare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro