Auto

22 decembrie 2010
I40, noul etalon Hyundai la nivel european

I40, noul etalon Hyundai la nivel european

F. A.Companii / 20 decembrie 2010

i40 va fi prezentat în premieră mondială cu ocazia Salonului Auto de la Geneva, în luna martie, şi promite să orienteze percepţia publicului faţă de marca Hyundai către un nivel aspiraţional, prin designul dinamic adoptat, calitatea de cel mai înalt nivel, performanţele şi specificaţiile tehnice deosebite, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Stroe: "Dacia" va produce 450.000 de autovehicule

Stroe: "Dacia" va produce 450.000 de autovehicule

Ziarul BURSA #Companii / 13 decembrie 2010

Compania Dacia va produce în acest an 450.000 de autoturisme, respectiv 330.000 de maşini asamblate şi kituri complete de asamblare echivalente a 120.000 vehicule, urmând ca până în 2015 producţia să urce la 550.000 unităţi, din care 350.000 automobile asamblate, potrivit vicepreşedintelui Constantin Stroe.

Hyundai Auto România aduce noul model ix20 pe piaţa locală

Hyundai Auto România aduce noul model ix20 pe piaţa locală

F. A.Companii / 10 decembrie 2010

Reţeaua de distribuţie Hyundai Auto România pune la dispoziţia clienţilor cel mai recent model al gamei europene - noul ix20. MPV-ul de clasă B oferă calitate, stil şi confort de excepţie şi vine în întâmpinarea aşteptărilor publicului cu pachetul revoluţionar "5 Year Triple Care", ce include 5 ani de garanţie transmisibilă şi fără limită de kilometri, 5 ani de asistenţă rutieră şi cinci ani de verificări tehnice gratuite, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Ferrari 458 Challenge, vedetă la Salonul Auto de la Bologna

Ferrari 458 Challenge, vedetă la Salonul Auto de la Bologna

F. A.Companii / 6 decembrie 2010

Ferrari a adus o contribuţie remarcabilă la a 35-a ediţie a Salonului Auto de la Bologna, cu un stand dedicat integral activităţilor legate de curse, precum şi cu un program intensiv de ture de circuit, informează un comunicat remis redacţiei.

Autovit.ro aniversează 10 ani de existenţă

F. A.Companii / 23 noiembrie 2010

Autovit.ro împlineşte 10 ani de când activează în peisajul online din ţara noastră. Pentru perioada 1 aprilie 2010 - 31 martie 2011, managementul site-ului estimează o creştere a business-ului cu 45% faţă de intervalul anterior şi o cifră de...

Ferrari participă la Automotive Business Show

F. A.Companii / 23 noiembrie 2010

Forza Rossa aduce în Timişoara două dintre modelele celebre în lumea maşinilor sport. Ferrari 599 GTB şi Ferrari 430 Spider vor fi expuse în perioada 26 - 28 noiembrie la Iulius Mall, în cadrul târgului de mijloace şi servicii Automotive...

APIA: Vânzările auto au scăzut cu o cincime

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010

Vânzările de vehicule au scăzut, în primele zece luni, cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 98.980 unităţi, însă în octombrie faţă de luna precedentă au crescut cu 6,4%, la 11.781 de automobile, potrivit datelor Asociaţiei...

Dacia încurajează cititul în orice formă

Dacia încurajează cititul în orice formă

F. A.Companii / 18 noiembrie 2010

Dacia participă la Târgul Internaţional "Gaudeamus Carte de învăţătură" pentru al cincilea an consecutiv. Târgul are loc în perioada 18 - 22 noiembrie, la Romexpo, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Mazda2 facelift, lansată oficial în Europa

Mazda2 facelift, lansată oficial în Europa

F. A.Companii / 4 noiembrie 2010

Facelift-ul aduce o imagine mai sportivă pentru Mazda2, un grad mai ridicat de confort şi niveluri mai scăzute al consumului şi emisiilor, apropiate de valorile minime din segmentul B. Mazda2 facelift este deja disponibilă în ţara noastră, la un...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1036
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4412
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0523
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.3738

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo