Avioane Craiova vrea ajutor de stat pentru restructurarea companiei

Andrei Stan
Piaţa de Capital / 12 ianuarie 2016

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Avioane Craiova, vrea ca firma să încerce să obţină un ajutor de stat pentru salvare şi restructurare, potrivit unui raport al companiei remis BVB.

Avioane Craiova avea la jumătatea anului trecut datorii de peste 116 milioane de lei.

Astfel, acţionarii Avioane Craiova au decis în decembrie, într-o şedinţă extraordinară, analizarea tuturor posibilităţilor de obţinere a ajutorului de stat.

Conducerea companiei şi administratorul special vor elabora până la finele lunii februarie un plan de reorganizare şi restructurare a societăţii, cu măsuri posibile precum eşalonarea datoriilor, restructurări de personal şi vânzări de active.

De asemenea, conducerea administrativă şi executivă, împreună cu administratorul special al societăţii, "solicită analizarea în regim de maximă urgenţă a tuturor posibilităţilor de obţinere a unui ajutor de stat pentru salvare şi restructurare", se arată în raportul citat.

Acţionarii companiei sunt Ministerul Economiei, cu aproape 81%, şi investitori privaţi, cu 19%. Societatea are un capital social de 2,2 milioane.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb