Ban Ki-moon dezamăgit de voturile Rusiei şi Chinei

F. A.
Internaţional / 5 februarie 2012

Dublul veto rus şi chinez la rezoluţia Consiliului de Securitate cu privire la Siria "reduce rolul ONU", a apreciat ieri secretarul general al Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, relatează AFP.

"Este o mare dezamăgire pentru poporul sirian şi pentru toţi susţinătorii democraţiei şi a drepturilor omului", a adăugat Ban Ki-moon, citat de purtătorul său de cuvânt. Acest blocaj, a declarat secretarul general, "slăbeşte rolul Naţiunilor Unite şi al comunităţii internaţionale într-un moment în care autorităţile siriene ar trebui să audă o singură voce care să le ceară să pună capăt imediat violenţelor împotriva poporului sirian".

China şi Rusia, aliaţi ai regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-au opus prin veto sâmbătă la proiectul de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care condamna represiunile revoltelor de către regimul din Siria, în pofida bombardamentelor de la Homs.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb