MUGUR ISĂRESCU:"Parteneriatul bacă - societate comercială este o iluzie"
M.D.Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
• Eurobank: "Creditele vor continua să fie gestionate de către un partener de servisare local calificat"
Mulţi dintre debitorii împrumutaţi în franci elveţieni (CHF) la Bancpost au decis să suspende plata ratelor până când va fi clarificată situaţia creditelor cesionate în alte ţări.
Unul dintre clienţi ne-a transmis: "Mie banca mi-a cesionat creditul, care nu avea restanţe, de două ori, fără să mă notifice. Iniţial a fost cesionat în 2008, la un an de la semnarea contractului, dar am aflat târziu, în 2015. Notificările au venit abia acum.
E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
• Indicele ROBOR la 3 luni a atins un nou maxim - 2,68%
Lichiditatea din piaţă nu este atât de mare dacă a crescut ROBOR, ne-a spus, ieri, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în contextul în care indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins un nou maxim al ultimilor ani, respectiv 2,68%.
A.V.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
• Consiliul Concurenţei va propune BNR să faciliteze refinanţarea creditelor în lei
Nivelul plafonării dobânzilor este discutabil, conform domnului Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, care susţine că, dacă la instituţiile financiare nebancare (IFN-uri) s-ar justifica o plafonare, în cazul băncilor trebuie făcută o diferenţiere.
A.M.Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
MIHAELA DANZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
MIHAELA DANZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 mai 2018
A.M.Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
A.M.Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
Mihaela DanBănci-Asigurări / 8 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
• Dolarul a crescut cu 3,6 bani în faţa monedei naţionale.
V.D.Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
V.D.Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
E.O.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
VLAD DOBREAZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
VLAD DOBREAZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2018
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat că nu mai poate, pentru că are 70 de ani, răspunzând întrebării dacă, din mai anul viitor, când îi expiră mandatul, va mai rămâne la Banca Naţională a României.
V.D.Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
Actualizare 16:15 BNR explică decizia creşterii dobânzii: Noul scenariu al prognozei inflaţiei reconfirmă perspectiva creşterii
M.D.Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
• Dolarul a crescut cu 9 bani în faţa monedei naţionale
M.D.Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
A.I.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
• Numărul de clienţi activi a crescut cu peste 37.000
Vlad DobreaZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 2,50%, în creştere de la 2,48%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
Vlad DobreaZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2018
Euro a scăzut, ieri, cu 0,49 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6569 lei/euro.
V.D.Bănci-Asigurări / 6 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 6 mai 2018
V.D.Bănci-Asigurări / 5 mai 2018
V.D.Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
• Dolarul a crescut cu 0,75 bani în faţa monedei naţionale
M.D.Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
Ramona Radu Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
• Elisabeth Stadler, CEO VIG: "Avem creştere pe aproape toate segmentele de business"
Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
• Debitorii: "Autorităţile competente au obligaţia morală să facă lumină în cazul de faţă"
M.D.Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 mai 2018
M.D.Bănci-Asigurări / 3 mai 2018
Mihaela DanBănci-Asigurări / 3 mai 2018
• Dolarul a crescut cu 0,22 bani în faţa monedei naţionale
V.D.Bănci-Asigurări / 3 mai 2018
Alina Vasiescu
Cornel Codiţă
A.I.
George Marinescu
Marius Tiţa
George Marinescu
![]() | 5.0708 |
![]() | 4.3213 |
![]() | 5.4251 |
![]() | 5.8168 |
![]() | 464.9428 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 28 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
DAN NICOLAE (translated by Cosmin Ghidovean)
O.D. (Translated by Cosmin Ghidovean)
MAKE (translated by Cosmin Ghidovean)
Ancuţa Stanciu (translated by Cosmin Ghidoveanu)