PE FONDUL CREŞTERII VENITULUI NET BANCAR BRD raportează un profit în urcare cu 26%, pentru primul trimestru

A.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 07 mai 2018

BRD raportează un profit în urcare cu 26%, pentru primul trimestru

Numărul de clienţi activi a crescut cu peste 37.000

Rata creditelor neperformante a scăzut la 6,2% la finalul lunii martie 2018, faţă de 10,3%, pentru aceeaşi perioadă a anului trecut

BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a raportat, pentru primul trimes­tru al anului 2018, un rezultat net consolidat de 414 milioane de lei, mai mare cu 26% faţă de cel obţinut în primele trei luni ale anului 2017, îndeosebi pe fondul creşterii venitului net bancar la nivel consolidat cu 11,4%, până la 724 de milioane de lei, la care au contribuit toate principalele categorii de venituri, reiese din comunicatul BRD remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Francois Bloch, directorul general al BRD - Groupe Societe Generale, a precizat: "Primul trimestru al anului 2018 a fost foarte dinamic, după cum arată creşterea continuă a creditelor, a depozitelor şi a volumului de tranzacţii, care, împreună cu ratele de dobândă favorabile din piaţă, au dus la o creştere de două cifre a venitului net bancar".

Veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creştere de 14,2%, până la 465 milioane de lei, datorită efectului de volum pozitiv şi tendinţei ascendente a dobânzilor.

Veniturile nete din comisioane au urcat cu 5,2%, la 184 milioane de lei, benefiiciind de creşterea numărului de tranzacţii şi de venituri mai mari din servicii de custodie şi depozitare, în timp ce categoria "Alte venituri" a urcat cu 10,8%, până la 75 de milioane de lei, datorită rezultatului din tranzacţionare în creştere, precizează societatea bancară.

Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale au atins 385 milioane de lei, cvasi stabile în comparaţie cu primul trimestru din 2017, ca urmare a contribuţiei mult mai reduse la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie (-50,5%).

Cheltuielile cu personalul au fost mai mari cu 11,3%, pe seama înregis­trării provizionului în legătură cu al treisprezecelea salariu şi ajustării pachetelor de compensaţii, în linie cu condiţiile de piaţă, având în vedere presiunile de pe piaţa muncii, informează banca.

Alte cheltuieli operaţionale au cres­cut cu 12% (excluzând cheltuiala cu Fondul de Garantare a Depozitelor şi Fondul de Rezoluţie), reflectând, în principal, investiţii mai mari în proiectele pentru respectarea cerinţelor de reglementare şi în proiectele de transformare a băncii.

Numărul de clienţi activi a crescut cu peste 37.000 faţă de perioada similară a anului trecut, dintre care persoanele fizice cu mai mult de 33.000 şi micile companii cu peste 4.000.

Gradul de echipare al clienţilor persoane fizice, calculat ca număr mediu de produse pe client activ, a urcat până la 4,18 de la 4,09 la finalul lunii martie 2017, în timp ce stocul de contracte de internet şi mobile banking pentru clienţi persoane fizice a ajuns la aproximativ 1,44 milioane, +19% în dinamică anuală, precizeză banca.

Creditele nete au crescut cu 6%, până la 30,4 miliarde de lei, datorită intensificării activităţii de creditare pe segmentul persoanelor fizice şi pe cel al marilor clienţi corporativi.

Pe segmentul retail, creşterea creditelor a fost susţinută de dinamica favorabilă înregistrată de creditele de consum negarantate şi de creditele pentru locuinţe. Producţia de credite pe segmentul persoanelor fizice a atins 1,4 miliarde de lei în trimestrul întâi din 2018, +9% în dinamică anuală, fiind susţinută de creşterea producţiei creditelor pentru locuinţe, în urcare cu 68%, în dinamică anuală, în comparaţie cu trimestrul I 2017, până la 517 milioane de lei, potrivit BRD

Pe segmentul non retail, soldul creditelor nete a crescut uşor, +0,9% în dinamică anuală, cu o performanţă solidă înregistrată pe segmentul mari clienţi corporativi, +6,9% în dinamică anuală, compensând în întregime scăderea portofoliului de credite înregis­trată pe segmentul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Potrivit comunicatului BRD, Grupul a înregistrat o îmbunătăţire considerabilă a calităţii activelor: rata creditelor neperformante a scăzut la 6,2% la finalul lunii martie 2018, faţă de 10,3% la finalul lunii martie 2017.

Gradul de acoperire a rămas solid, la 75,4%, în comparaţie cu 77,4% la finalul lunii martie 2017.

Costul net al riscului a înregistrat o eliberare netă de 153 milioane de lei, faţă de o eliberare netă de provizion de 124 milioane de lei în primul trimestru din 2017, +23,4% în dinamică anuală, datorită unor recuperări pe portofoliul de clienţi non retail şi recunoaşterii unor despăgubiri din asigurări de aproximativ 65 milioane de lei.

Depozitele au crescut atât pe segmentul retail, cât şi non retail, atingând 44,3 miliarde lei, +7% în comparaţie cu finalul lunii martie 2017, cu intrări în creştere la nivelul depozitelor în conturi curente.

Creşterea depozitelor pe segmentul retail a fost de 8,5%, faţă de finalul lunii martie 2017, din care conturile curente au fost mai mari cu 27% în dinamică anuală, în timp ce creşterea depozitelor pe segmentul non retail a fost de 4,4%, faţă de finalul lunii martie 2017, din care conturile curente au fost mai mari cu 2,7%, în dinamică anuală.

Indicatorul credite nete/depozite a fost 68,6% la finalul lunii martie 2018, în scădere cu 0,6 puncte procentuale în comparaţie cu sfârşitul lunii martie 2017.

Activele totale la nivel de Grup se situau la 55,957 miliarde de lei, în creştere cu 2,32% faţă de finalul anului trecut.

Din Grupul BRD fac parte BRD - Groupe Societe Generale, BRD Sogelease IFN, BRD Finance IFN şi BRD Asset Management SAI.

La nivel de bancă, BRD a obţinut, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 392,36 milioane de lei, cu 28% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile operaţionale au fost de 680,47 de milioane de lei, la 30 martie 2018, cu 13,2% peste cele realizate în primul trimestru al anului anterior.

În anul 2017, BRD obţinut, la nivel de grup, un profit net de 1,415 miliarde de lei, în creştere cu 85,3% faţă de cel din anul anterior, performanţă datorată veniturilor solide din activitatea de bază şi a costului de risc pozitiv, potrivit reprezentanţilor băncii.

La finalul anului trecut, BRD deţinea o cotă de piaţă de 12,5%, după totalul activelor.

Acţionarul majoritar al BRD este Grupul Societe Generale din Franţa, ce deţine 60,17% din capitalul societăţii bancare.

BRD - Groupe Societe Generale este unul dintre cei mai lichizi emitenţi de la BVB, având o capitalizare de aproape 10,59 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate pe site-ul bursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro