BERD şi-a majorat participaţia la capitalul social al BVB până la 5,12%

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 4 februarie 2016

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a majorat participaţia la capitalul social al Bursei de valori Bucureşti (BVB) până la 5,12%, în urma unei tranzacţii din data de 1 februarie prin care a achiziţionat 10.000 de acţiuni, potrivit unui raport publicat pe site-ul BVB.

BERD deţinea 4,99% din acţiunile BVB, respectiv un număr de 382.942 acţiuni, însă după această tranzacţie banca are în portofoliu 392.942 acţiuni, ceea ce se înseamnă un număr similar de voturi în AGEA.

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni din 2015, un profit net de 4,82 milioane lei, sau 0,63 lei pe acţiune, cu 48,3% sub nivelul din perioada similară a anului 2014, conform datelor financiare publicate pe bursă.

În 2014, BVB a obţinut un profit net de 11,9 milioane lei sau 155 lei pe acţiune, în creştere cu peste 25% comparativ cu 2013 şi cu 20% peste nivelul bugetat.

Bursa de Valori Bucureşti SA (BVB) a devenit societate pe acţiuni în 2005, iar din iunie 2010, BVB este companie listată. În prezent, BVB este una din cele 10 companii incluse în principalul indice al pieţei BET, fiind inclusă şi în alţi indici locali precum şi indicii care urmăresc evoluţia burselor de valori listate, FTSE/Mondo Visione Exchanges şi Dow Jones Global Exchanges.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb