Bitcoin a revenit peste pragul de 90.000 de dolari

M.P.
Miscellanea / 23 aprilie

Bitcoin a revenit peste pragul de 90.000 de dolari

Bitcoin a depăşit din nou pragul de 90.000 de dolari pentru prima dată de la începutul lunii martie, pe fondul unui val de achiziţii din partea investitorilor care caută refugiu în criptomonedă, în contextul turbulenţelor bursiere şi al deprecierii dolarului american, relatează CNBC, de la care transmitem următoarele informaţii.

Potrivit Coin Metrics, preţul bitcoin a urcat marţi cu peste 4%, atingând 91.419,07 dolari, ceea ce duce la un câştig de peste 8% în doar două zile. În cursul zilei, criptomoneda a urcat până la 91.555,18 dolari, cel mai ridicat nivel din 6 martie. De la minimul atins în aprilie, bitcoin a recuperat circa 22%.

Această creştere bruscă vine în paralel cu o nouă vânzare masivă pe pieţele de acţiuni americane, luni, când preşedintele Donald Trump a crescut presiunea asupra preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, cerând reducerea imediată a dobânzilor.

Administraţia analizează dacă Powell ar putea fi înlăturat din funcţie înainte de încheierea mandatului său, în mai 2026. Marţi, bursele americane şi-au revenit parţial după pierderile majore din sesiunea anterioară.

ETF-urile americane care urmăresc preţul spot al bitcoin au înregistrat luni intrări de capital în valoare de 381,4 milioane de dolari, cel mai ridicat nivel zilnic din 30 ianuarie, când au atras 588,2 milioane de dolari. A fost a patra zi de intrări în ultimele cinci şedinţe de tranzacţionare.

Deşi la începutul lunii aprilie bitcoin a fost vulnerabil la volatilitatea indusă de tarifele comerciale, criptomoneda a început recent să se decupleze de activele de risc. Până marţi, bitcoin era în creştere cu peste 9% în aprilie, depăşind câştigul de 8% al aurului în aceeaşi perioadă. În schimb, indicele S&P 500 şi indicele dolarului american au pierdut câte 5% de la începutul lunii.

"Bitcoin continuă să dea semne de rezilienţă. De obicei, corelaţia bitcoin cu acţiunile se apropie de 1,0 în perioadele de vânzare masivă pe pieţe, dar acum corelaţia pe 30 de zile cu S&P este de doar 0,65", a declarat Ed Engel, analist la Compass Point.

Totuşi, Engel avertizează că această creştere vine într-un context de volume reduse de tranzacţionare: "Aceasta ne reduce încrederea că bitcoin va putea sparge pragul de rezistenţă de

93.000 de dolari fără un catalizator semnificativ, cum ar fi o relaxare a politicii Fed sau un acord comercial."

Analistul subliniază însă că investitorii pe termen lung rămân fideli, iar achiziţiile strategice cresc, în timp ce lichiditatea bitcoin scade, factori care pot sprijini continuarea rezistenţei monedei digitale într-un climat de volatilitate pe pieţele de acţiuni şi obligaţiuni.

Conform analistei tehnice Katie Stockton de la Fairlead Strategies, nivelul de 88.000 de dolari reprezintă o rezistenţă tehnică cheie. Dacă acest prag este depăşit cu succes, următorul nivel important de rezistenţă ar putea fi în jurul valorii de 95.900 de dolari, precizează CNBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4781
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0028
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.6088

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb