Compania Bozankaya, producător de sisteme electrice de transport public, continuă livrările către România într-un ritm accelerat, potrivit unui comunicat transmis redacţiei, în cadrul contractelor derulate cu municipalităţile din Timişoara şi Iaşi. Prin aceste proiecte, compania consolidează colaborarea cu autorităţile locale în procesul de modernizare a transportului urban prin soluţii sustenabile.
La Timişoara, Bozankaya livrează în total 33 de troleibuze, dintre care toate cele 8 troleibuze de 12 metri şi 2 dintre cele 25 de troleibuze articulate de 18 metri au fost deja predate municipalităţii. Restul de 23 de troleibuze articulate vor ajunge în oraş până la finalul anului 2025. Vehiculele moderne, complet electrice, sunt concepute pentru reducerea emisiilor şi creşterea confortului pasagerilor.
Anterior, compania a furnizat Timişoarei 40 de tramvaie de ultimă generaţie, echipate cu baterii ce oferă o autonomie de până la 70 de kilometri. Acestea au fost premiate de European Railway Clusters Initiative pentru designul inovator şi performanţele tehnice, contribuind la transformarea transportului public local.
La Iaşi, Bozankaya derulează două proiecte de livrare. În primul, semnat în 2019, toate cele 16 tramvaie cu cinci module sunt deja în circulaţie. În al doilea, care prevede furnizarea a 18 tramvaie cu trei module, au fost livrate până acum 7 unităţi, iar ultimele 11 urmează să ajungă în perioada următoare. După finalizarea livrărilor, oraşul va dispune de 34 de tramvaie Bozankaya aflate în exploatare.
Tramvaiele destinate Iaşiului pot transporta până la 200 de pasageri şi se remarcă prin eficienţă energetică, design modern şi confort ridicat.
„România este una dintre cele mai dinamice pieţe din Europa în domeniul transportului electric. Colaborările noastre cu municipalităţile din Timişoara şi Iaşi reflectă viziunea Bozankaya de a sprijini oraşele europene în tranziţia către un transport public curat, eficient şi modern”, a declarat Aytunç Gunay, preşedintele Consiliului de Administraţie Bozankaya.
„Aceste proiecte sunt paşi esenţiali pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii urbane şi pentru construirea unui viitor mai verde pentru generaţiile următoare. România demonstrează că mobilitatea sustenabilă nu mai este un obiectiv, ci o realitate. Suntem mândri să contribuim la transformarea oraşelor europene prin sistemele noastre de transport public prietenoase cu mediul”, a adăugat Gunay.















































