Grupul BRD a încheiat prima jumătate anului cu un profit net de 764,5 milioane lei, cu 10,2% peste cel din primele şase luni ale anului trecut, în vreme ce venitul net bancar s-a ridicat la 2,17 miliarde lei, în creştere cu 10,1%, potrivit raportului grupului financiar publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La nivel de bancă, profitul net s-a ridicat la 735,1 milioane lei, cu 8,9% mai mare decât cel din prima jumătate a anului trecut, în vreme ce venitul net bancar a fost de 2,1 miliarde lei, în apreciere cu 10,7%.
Maria Rousseva, CEO al BRD Groupe Societe Generale, a declarat: ”În pofida unui context mai dificil şi tensionat în prima jumătate a anului, BRD a continuat să înregistreze o performanţă comercială şi financiară solidă (...). Volumele comerciale au continuat să crească într-un ritm susţinut pe toate segmentele, soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, înregistrând o creştere de +17% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024. Creditarea companiilor a fost principalul motor al expansiunii, cu o creştere anuală de +23,8%, în timp ce segmentul retail a menţinut un ritm solid, cu o creştere de +13,7% la finalul lunii iunie 2025. Volumul creditelor nou acordate persoanelor fizice în primul semestru din 2025 a ajuns la aproape şapte miliarde lei, în creştere cu +34% faţă de anul anterior, susţinut de o cerere puternică atât pentru creditele de consum cât şi pentru cele pentru locuinţe, de o valoare medie mai mare a împrumuturilor şi de un număr în creştere de credite acordate”.
Veniturile nete din dobânzi au fost de 1,53 miliarde lei la nivel consolidat, cu 7% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, în vreme ce veniturile nete din comisioane s-au ridicat la 452,7 milioane lei, în creştere cu 17,9%.
Soldul net al creditelor, inclusiv finanţarea prin leasing, a atins 52,2 miliarde lei, marcând o creştere anuală de +17,4% faţă de sfârşitul lunii iunie 2024, susţinută de o activitate de creditare dinamică atât pe segmentul companii, cât şi pe cel de retail.
Volumul creditelor de consum a totalizat 4,1 miliarde lei, în creştere cu 23,4% faţă de nivelul din primele şase luni ale anului trecut, în vreme ce creditele pentru locuinţe au crescut cu 53,2%, până la 2,9 miliarde lei. La finalul lunii iunie 2025, soldul creditelor acordate persoanelor fizice crescuse 14,4% în dinamică anuală. Activitatea de leasing şi-a continuat traiectoria de creştere, cu un sold net al finanţărilor prin leasing în creştere cu 11,1% la finalul lunii iunie 2025.
În prima jumătate a anului 2025, finanţările sustenabile nou acordate de către BRD clienţilor retail şi companii au însumat 78,4 milioane euro şi 272,5 milioane euro.
Baza de depozite a înregistrat, la finalul lunii iunie 2025, o creştere de +8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Depozitele retail, care reprezintă sursa principală şi stabilă de finanţare a BRD, au crescut cu +3,7% în dinamică anuală, susţinute de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice. Depozitele companiilor au înregistrat o creştere anuală de +15,8%, susţinută în principal de clienţii companii mari, cu un avans de +23,2% al volumului depozitelor în sold la finalul lunii iunie 2025.
Cheltuielile operaţionale ale Grupului BRD s-au ridicat la 1,1 miliarde lei, în primele şase luni ale anului, cu 7% peste cele din primele şase luni ale anului trecut, fiind influenţate în principal de majorarea costurilor cu personalul, a cheltuielilor IT&C şi a celor aferente furnizorilor de servicii externe.
Taxa de 2% pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie - iunie 2025 s-a ridicat la 65,7 milioane lei, comparativ cu 61,8 milioane lei în primul semestru 2024, pe fondul unor venituri mai mari în perioada analizată.
Rata a creditelor neperformante (NPL) la nivelul băncii a fost 2,3% la finalul lunii iunie 2025, menţinută sub media sistemului bancar, de 2,6% la finalul lunii aprilie 2025, în timp ce gradul de acoperire a creditelor neperformante (la nivelul băncii) se situa la un nivel confortabil, de 71,5% la finalul lunii iunie 2025. Costul net al riscului arată o alocare netă de provizioane de 142 milioane lei în primul semestru din 2025, faţă de 91 milioane lei în primele şase luni din 2024, determinată de evoluţia portofoliului retail, revizuirea ipotezelor privind probabilitatea de neplată, parţial compensată de recuperări din credite neperformante anterior scoase în afara bilanţului.
Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a ajuns la 16,1% în primul semestru 2025, comparativ cu 15,9% în primul semestru din 2024.
Pentru cel de-al doilea trimestru al anului, grupul BRD a înregistrat un profit net de 414,7 milioane lei, în creştere cu 12,9% comparativ cu cel din perioada aprilie-iunie 2024, în vreme ce la nivel de bancă, rezultatul net s-a ridicat la 400,7 milioane lei, cu 13,5% mai mare decât profitul obţinut în cel de-al doilea trimestru al anului trecut.
Francezii de la Societe Generale deţin 60% din instituţia de credit a cărei evaluare bursieră se ridică la aproape 13,8 miliarde de lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 12:40)
BRD=ZERO
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 12:51)
Mie platforma imi arata BRD = 19.82 lei/act.
Schimba platforma sau ochelarii de vedere!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 12:57)
PAi vad ca are profit? de ce zici ca e zero? Nu citesti?
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 16:46)
Este supărat că nu crește, este la un preț mic față de alte ,, surori,,
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 18:29)
Sa divorteze si sa se insoare cu o sora mai... banoasa.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 19:21)
Eu nu mai inteleg nimic. Daca e scumpa, ca de ce e scumpa. Daca e la pret mic, e zero.
Astia-s circotasi. Ramin surorile nemaritate.