Burduja: Suntem aproape de a deveni furnizor de securitate energetică pentru UE

B.G.
Politică / 12 martie

Burduja: Suntem aproape de a deveni furnizor de securitate energetică pentru UE

Ţara noastră este mai aproape ca niciodată dea atinge obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană, iar interesul tot mai mare al statelor din regiune faţă de rolul de principal producător de gaze din Uniunea Europeană este doar un exemplu din multele semnale care confirmă acest nou statut, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

'La Euro Industry Summit 2025 am discutat despre rolul important pe care ţara noastră începe să îl asume din ce în ce mai mult: acela de furnizor de securitate energetică pentru statele Uniunii Europene. Începem să trecem de la un obiectiv stabilit odată cu preluarea mandatului la Ministerul Energiei la implementarea sa efectivă. Interesul tot mai mare al ţărilor din regiune faţă de noi, ca principal producător de gaze din Uniunea Europeană - statut care va fi consolidat semnificativ prin finalizarea proiectului Neptun Deep - este un indicator clar al acestui nou rol pe care îl jucăm. Astăzi, ţara noastră este mai aproape ca niciodată de a deveni un furnizor esenţial de securitate energetică pentru Uniunea Europeană', a precizat Burduja pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a subliniat că nu avem intenţia de a abandona procesul de tranziţie energetică, dar că pragmatismul trebuie să fie o componentă esenţială a acestui demers.

'Am discutat şi despre eforturile noastre la Ministerul Energiei în domeniul energiei regenerabile. Peste 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile au fost atrase pentru proiecte de energie din surse regenerabile, dar şi pentru dezvoltarea infrastructurii aferente, precum baterii sau panouri fotovoltaice, şi pentru modernizarea sistemului de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale. Ţara noastră nu intenţionează să abandoneze tranziţia energetică, dar este esenţial să rămânem pragmatişti pe parcursul acestui proces. Tranziţia energetică nu trebuie să fie un obstacol în drumul spre competitivitatea Uniunii Europene', a spus Burduja.

Ministrul a reafirmat necesitatea de a dezvolta resursele interne existente, de la capacităţile de producţie până la infrastructura de transport şi stocare. În acest context, Ţara noastră a consolidat rolul său de hub energetic regional prin finalizarea gazoductelor BRUA şi Ungheni-Chişinău, modernizarea interconectărilor şi avansarea lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor.

'Această infrastructură strategică ne permite să asigurăm aprovizionarea cu gaze din surse diversificate, atât pentru consumul intern, cât şi pentru statele vecine, inclusiv Republica Moldova. Beneficiem de resurse variate - gaze, hidroenergie, energie nucleară, eoliană şi solară - iar strategia noastră este să valorificăm acest mix pentru a asigura securitatea energetică şi preţuri competitive. Am fost şi continuăm să fim fermi în renegocierea calendarului de eliminare a cărbunelui din producţia internă. Nu ne putem permite să închidă capacităţi de producţie fără a le înlocui cu altele. Am iniţiat discuţii la nivel european pentru a obţine o prelungire a termenelor, iar eforturile noastre continuă pentru ca poziţia noastră să fie susţinută şi acceptată. Ţara noastră trebuie să devină un pilon al securităţii energetice europene. Securitatea energetică este o componentă esenţială a securităţii europene. Nu poţi avea competitivitate fără acces la energie la preţuri accesibile. Nu poţi avea economii puternice fără competitivitate. Nu poţi investi în apărare fără economii naţionale solide care să susţină acest efort', a mai menţionat Burduja.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. va recom,and sa va bagati reactoarele modulare mici in ... curtea dvs. Nu la Doicesti./

    Nu ati facut referendum. 

    1. cumpără tu Transel ectrica și-ți vei permite o nouă curte !!!!!!

    “Ţara noastră este mai aproape ca niciodată dea atinge obiectivul”:-)…Oh, Jesus….”miau” dat lacrimile sa vad unde a ajuns scoala in Romania:-)

    Omul asta traieste in alte sfere si de acolo isi bate joc de noi cu tot felul de povesti.

    Se lauda cu exportul de gaz,de grau,de lucerna din Insula mare a Brailei,de fier vechi!

    Burduja,la scola pe care ai facut-o unde ai facut-o,acestea sunt niste directii de urmat sau de evitat,daca spuneai ca vrei sa faci amoniac si ingrasaminte repornind cele 4 combinate chimice ce pot fi repornite,era bine,dar ce spui matale e calea spre subdezvoltare si dezindustrializarea a ceea ce a mai lasat Ceausescu,ca voi faceti maluri si hipermarketuri!

    vai de cine ne conduce,dar vai,vai de cei condusi! 

    Asta ne înșiră minciuni cu obrăznicie, in timp ce suntem importatori de energie de multi ani, in cantități mari și la preturi maxime.

    Nu rezolvam nimic exportând energie, nu acolo este valoarea adăugată ci in petrochimie și industrie, pe care, obligați de unii de prin UE, parteneri ai rușilor, le-ați distrus. Acum, ne aburiți cu nimicuri regenerabile, care funcționează doar întâmplător, nu sunt produse aici si care nu se pot recicla, deci poluare masivă in viitor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb