BURSELE LUMII S&P 500 şi Nasdaq Composite, la niveluri record

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 aprilie

S&P 500 şi Nasdaq Composite, la niveluri record

Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, pe fondul optimismului crescând cu privire la o posibilă încetare a conflictului din Orientul Mijlociu. De interes, în regiune, au fost şi raportările companiilor.

Euronext Paris

- Titlurile Renault SA s-au depreciat cu 0,06%, la 31,46 euro la ora locală 15.20. Producătorul auto francez va avea şapte modele în India până în 2030, inclusiv vehicule electrice cu baterii, pe măsură ce îşi intensifică strategia de produs pe a treia cea mai mare piaţă auto din lume, a declarat ideri directorul general al companiei, Francois Provost, citat de Reuters.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,6%, la 8.325,04 puncte la ora 15.22.

Deutsche Börse

- Titlurile gigantului bancar Deutsche Bank AG s-au apreciat cu 0,05%, la 28,40 euro la ora 15.21, cele ale Commerzbank AG au scăzut cu 0,8%, la 35 de euro. Băncile europene sunt suficient de rezistente ca să absoarbă şocurile financiare şi geopolitice actuale, dar trebuie să se pregătească pentru incertitudini viitoare, inclusiv riscuri la adresa securităţii cibernetice din partea inteligenţei artificiale, susţine Francois-Louis Michaud, noul preşedinte al Autorităţii Bancare Europene (EBA), conform Reuters.

- Indicele DAX a crescut cu 0,7%, la 24.238,40 puncte la ora 15.24.

SIX Swiss Exchange

- Titlurile Barry Callebaut AG au coborât cu 15,7%, la 1.065 franci la ora 15.24, după ce producătorul elveţian de ciocolată şi-a redus estimările privind profitul său operaţional anual.

- Acţiunile producătorului de ceasuri The Swatch Group AG s-au apreciat cu 1,8%, la 182,55 franci la ora 15.26, cele ale Compagnie Financiere Richemont SA - cu 1%, la 154,80 franci. Confrom AFP, războiul din Orientul Mijlociu i-a aruncat pe producătorii de profil în incertitudine, testând rezistenţa unui sector deja zdruncinat de mai multe crize.

- Indicele SMI a crescut cu 0,2%, la 13.239,24 puncte la ora 15.30.

London Stock Exchange

- Titlurile companiei aeriene britanice Easyjet Plc s-au depreciat cu 4,9%, la 371,86 pence la ora 14.45, după ce aceasta a avertizat în privinţa creşterii pierderilor sale.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,6%, la 10.621,31 puncte la ora 14.46.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au fluctuat ieri dimineaţă, însă indicii S&P 500 şi Nasdaq Composite au atins noi recorduri, pe fondul optimismului privind o încheiere a războiului din Iran.

- Titlurile Uber Technologies Inc. s-au depreciat cu 0,5%, la 76,91 dolari la ora locală 09.56. Compania de comenzi de taxi s-a angajat să investească peste 10 miliarde de dolari pentru achiziţia a mii de vehicule autonome şi pentru participări în societăţile care dezvoltă această tehnologie, renunţând parţial la modelul său tradiţional de platformă ”gig economy”, anunţă Financial Times.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,05%, la 48.439,55 puncte la ora 09.59, S&P 500 - cu 0,09%, la 7.016,94 puncte.

Nasdaq

- Titlurile PepsiCo Inc. au urcat cu 1,8%, la 157,58 dolari la ora 10.00. Compania din industria băuturilor răcoritoare şi alimentară a raportat rezultate trimestriale peste aşteptări.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,5%, la 23.907,01 puncte la ora 10.01.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, urmând cursul pe care s-au înscris miercuri pieţele americane.

- Acţiunile companiei auto japoneze Honda Motor Co. au înregistrat un plus de 1,3%, la 1.302 yeni, cele ale Nissan Motor Co. - de 2,1%, la 370 de yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 2,4%, la 59.518,34 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Ora Banda Mining Ltd. au urcat cu 10,3%, 1,45 dolari australieni. Compania minieră a anunţat că producţia sa de aur a crescut cu 21% în trimestrul încheiat în martie, faţă de trimestrul anterior, ajungând la 38.766 de uncii.

- Titlurile Netwealth Group Ltd. s-au apreciat cu 5,9%, la 15,22 dolari australieni. Compania de soluţii de gestionare a investiţiilor a raportat fonduri în administrare de aproximativ 125,79 miliarde de dolari australieni la sfârşitul trimestrului încheiat în martie, în creştere cu aproape 21% faţă de cele de 104,08 miliarde de dolari australieni la sfârşitul aceluiaşi interval din anul precedent.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,3%, la 8.955 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb