Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în urcare şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, creşte cu 0,10% fiind cotat la 6.810,16 puncte.
Noul indice BET Plus, introdus pe 23 iunie, urcă, de asemenea, cu 0,10%, la 1.009,99 puncte. Potrivit BVB, BET Plus "este un indice ponderat cu capitalizarea free float-ului, ce reflectă evoluţia companiilor româneşti listate pe piaţa reglementată a BVB care îndeplinesc criterii minime de selecţie (referitoare la lichiditate şi la valoarea acţiunilor aferente free float-ului), cu excepţia societăţilor de investiţii financiare".
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se majorează procentual cu 0,41%, atingând valoarea de 29.395,65 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea urcau cu 0,49%, în deschiderea şedinţei de astăzi, la valoarea de 0,8440 lei per acţiune.
În ceea ce priveşte titlurile Romgaz (simbol SNG), acestea se apreciază, de asemenea, cu 1,49%, la 33,98 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz creştea cu 2,68% la 10,33 dolari.
Acţiunile Electrica (simbol EL) se majorează cu 0,09% la 10,81 lei. Pe bursa de la Londra, în schimb, preţul GDR-urilor este în scădere cu 0,67%, la 13,31 dolari.