Criza din negocierile comerciale dintre SUA şi Canada s-a adâncit vineri, după ce administraţia Trump a decis să majoreze la 35% tarifele pentru produsele canadiene neacoperite de acordul USMCA, potrivit CBC News, care relatează cele ce urmează. Măsura riscă să provoace retragerea echipei canadiene de la discuţiile aflate în desfăşurare la Washington.
Flavio Volpe, consilier al premierului Mark Carney şi membru al Consiliului pentru Relaţii Canada-SUA, a declarat că delegaţia rămâne momentan în capitala americană, dar este pregătită „să ia o pauză” dacă nu se conturează un acord acceptabil.
Donald Trump a justificat noile tarife prin „eşecul Canadei de a opri traficul cu fentanil” şi prin „barierele comerciale persistente”. În replică, premierul Carney a afirmat că măsurile „au distrus ireversibil” relaţiile bilaterale de securitate şi comerţ construite de-a lungul deceniilor, conform sursei citate.
La Ottawa, tensiunile cresc. În timp ce administraţia americană cere eliminarea contramăsurilor tarifare impuse de fostul premier Justin Trudeau, Carney evită represaliile directe. Fostul consilier Brian Clow atrage atenţia că alte ţări au obţinut înţelegeri cu Trump tocmai prin renunţarea la confruntare - în timp ce „Canada şi China au rămas singure”.
Mediul de afaceri canadian cere o reevaluare urgentă a strategiei. „Canada joacă şah, dar de partea cealaltă nu mai e nimeni la masă”, a spus Goldy Hyder, preşedintele Consiliului de Afaceri al Canadei. „Trebuie să ne întrebăm ce am făcut şi ce e de făcut mai departe. Economia noastră este fragilă.”
Opinia Cititorului