GRAMPET Group numeşte un nou Director General pentru filiala din Grecia a Grup Feroviar Român
A.B.Companii / 9 octombrie, 14:48
Elena DeacuCompanii / 7 mai 2015
Asociaţia Transportatorilor Feroviari din România (ATFR) are un nou preşedinte începând din data de 28 aprilie 2015, arată un comunicat remis redacţiei.
Alexandru CosteaCompanii / 9 martie 2015
Deutsche Bahn nu este interesată să participe la privatizarea CFR Marfă, compania având ca obiectiv creşterea organică, nu pe achiziţii, a declarat, azi, CEO-ul Căilor Ferate Germane, Rüdiger Grube.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 10 mai 2013
CFR Marfă va fi "curăţată" de datoriile pe care le are la stat, în valoare de 1,5 miliarde lei, în momentul în care compania va fi privatizată, potrivit ministrului transporturilor Relu Fenechiu.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 9 mai 2013 /
Autorităţile au precizat în mai multe ocazii că CFR Marfă prezintă "un mare interes" pentru investitori din Germania, Austria, Italia şi Cehia, existând zvonuri chiar şi despre jucători din Rusia şi Elveţia.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 18 august 2011
• ADEVARUL
A.A.Ziarul BURSA #Companii / 18 august 2011 /
Companiei "DB Schenker Rail România", divizia din România a Deutsche Bahn, i-a fost interzis accesul pe căile ferate române, pe fondul nerespectării reglementărilor feroviare în vigoare.
F. A.Comunicate de presă / 15 iunie 2011
Azi a avut loc, în Bucureşti, schimbarea numelui societăţii Logistic Services Danubius SRL în DB Schenker Rail România SRL, informează un comunicat remis redacţiei.
F. A.Comunicate de presă / 5 mai 2011
Azi a avut loc, în Bucureşti, schimbarea numelui societăţii Logistic Services Danubius SRL în DB Schenker Rail România SRL, informează un comunicat de presă.
Călin Rechea
A consemnat Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
F.A.
Andrei Iacomi
O.D.
![]() | 5.0889 |
![]() | 4.3489 |
![]() | 5.5096 |
![]() | 5.8416 |
![]() | 606.5699 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 17 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 16 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 octombrie
Piaţa de Capital /A. I. - 14 octombrie