SCUT - o nouă companie care aduce în România protecţie cibernetică unificată la standarde internaţionale
M.P.Companii / 9 septembrie, 16:43
M.P.Comunicate de presă / 18 august, 11:33
A.B.Miscellanea / 28 ianuarie, 13:57
Până la finalul anului 2024, RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă returnarea a 3,36 miliarde de ambalaje şi predarea a 231.300 de tone de ambalaje către reciclatori, potrivit unui comunciat emis redacţiei.
A.B.Miscellanea / 6 decembrie 2024
A.F.Politică / 15 iulie 2024
Ministerul Sănătăţii anunţă investiţii istorice în serviciile medicale de urgenţă din România. Peste 1.300 de posturi suplimentare au fost înfiinţate, pentru a deservi medicina de urgenţă din întreaga ţară, conform news.ro.
A.F.Companii / 15 decembrie 2023
Instanţa supremă a Europei a dat dreptate Amazon, joi, într-un caz în care gigantul american de comerţ electronic era acuzat de Comisia Europeană de primirea unor beneficii fiscale ilegale, transmite CNBC.
F.D.Miscellanea / 23 august 2023
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 141.213 de persoane, dintre care 15.584 de cetăţeni ucraineni, arată un comunciat de presă remis Redacţiei.
S.B.Miscellanea / 23 februarie 2023
CNAIR anunţă, joi, că a transmis în SICAP documentaţia de atribuire pentru lansarea procedurii de achiziţie publică pentru contractul de proiectare a lărgirii la trei benzi pe sens a A1, A2 şi A3, informează news.ro.
G.D.Companii / 13 februarie 2023
G.D.Companii / 30 ianuarie 2023
G.D.Miscellanea / 15 decembrie 2022
G.D.Miscellanea / 9 decembrie 2022
G.D.Miscellanea / 9 decembrie 2022
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 8 septembrie 2022
Actualizare În legătură cu declaraţia din material, a domnului Gheorghe Piperea, am primit o precizare din partea companiei CITR.
V.G.Internaţional / 8 septembrie 2022
Secretarul de stat Antony J. Blinken a vorbit ieri cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, arată un comunciat de presă al Guvernului SUA.
A.P.Internaţional / 6 mai 2021
China "condamnă ferm" joi comunicatul comun al miniştrilor de Externe ai statelor membre G7, care i-au criticat politica în domeniul drepturilor omului şi reprimarea la Hong Kong, relatează AFP şi news.ro.
A.P.Companii / 27 aprilie 2021
Narada şi Global Vision dau start unei acţiuni care vizează urgenţa numărul 1 din învăţământ în acest moment: educaţia remedială, potrivit unui comunciat comun al companiilor.
S.B.Internaţional / 31 martie 2021
J.P.Internaţional / 18 ianuarie 2021
Lituania, membră a Uniunii Europene, a spus duminică că va cere Uniunii Europene să impună rapid noi sancţiuni Rusiei ca reacţie la arestarea criticului Kremlinului, Alexei Navalnîi, relatează Reuters, citat de Hotnews.
A.D.Politică / 5 iunie 2020
Un reprezentant al Bisericii Ortodoxe va face parte din conducerea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării(CNCD), ca urmare a unei propuneri făcute de PMP, informează g4media.ro.
B.D.Bănci-Asigurări / 8 ianuarie 2020
D.B.Companii / 30 octombrie 2019
F.D.Miscellanea / 28 octombrie 2019
D.B.Companii / 24 octombrie 2019
GHEORGHE IORGOVEANUZiarul BURSA #Politică / 3 octombrie 2019
D.D.Internaţional / 5 ianuarie 2019
Agenţia spaţială rusă a cerut explicaţii, astăzi, pentru amânarea de către NASA a unei vizite în Statele Unite a directorului său, Dmitri Rogozin, cunoscut pentru retorica sa antioccidentală, informează AFP.
Andrei Iacomi, George Marinescu
George Marinescu
A consemnat Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 5.0737 |
![]() | 4.3122 |
![]() | 5.4401 |
![]() | 5.8581 |
![]() | 506.4161 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 10 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 septembrie
George Marinescu