Ce mai pot face debitorii executaţi silit? Recomandările specialiştilor

Reporter: Care este profilul şi comportamentul de plată al clienţilor care ajung în executare silită?

Andrei Vieru: Comportamentul de plată este modificat faţă de acum zece ani, în sensul că sunt din ce în ce mai puţini clienţi care intră în executare silită. Pe de o parte observăm că sunt consumatori care înţeleg cum funcţionează produsele bancare, dar sunt şi clienţi care, din păcate, încă nu sunt familiarizaţi cu ce înseamnă un card de credit sau un credit de nevoi personale. Şi acesta, lipsa educaţiei financiare, este unul din motivele pentru care se ajunge în executare silită. Încercăm prin departamentele noastre să facem această educaţie de câte ori avem ocazia. Profilul debitorului executat silit este în proporţie de 58%-60% al unui bărbat din mediul rural, care are o creanţă de 40-50 de mii de lei din cauza unor carduri de credit sau credite de nevoi personale fără garanţii. Creditele cu expuneri mari intră tot mai rar în executare silită.

Bogdan Dumitrache: Am observat o modificare în comportamentul debitorilor. Acum câţiva ani aceştia lăsau procedura de executare să curgă până spre limita maximă, cu 2-3 zile înainte de al doilea termen de licitaţie, un termen cu risc de adjudecare. Acum, debitorii sunt mult mai diligenţi. Reacţionează imediat după ce le-a fost înfiinţată prima poprire sau după ce li s-a comunicat somaţia de executare, iar procesul nu mai este perceput ca un drum fără întoarcere. Putem vorbi de o maturizare a debitorilor care iau tot mai des în calcul posibilitatea de a ajunge la o înţelegere cu banca.

Reporter: Dacă ne referim la cadrul legislativ în care se desfăşoară executarea, ce mai poate face un consumator care este executat silit?

Andrei Vieru: Cadrul legislativ pare greoi, cu termene lungi şi mult timp pierdut, atât pentru creditor şi debitor, cât şi pentru executor. Sunt procese de executare silită care durează peste 10-12 ani. Debitorul are de ales între două scenarii unul în care poate fi activ în executarea silită, în sensul în care doreşte să aibă un dialog cu creditorul şi cu executorul. În scenariul al doilea este pasiv, nu îl mai interesează ce se întâmplă cu creanţa pe care o are, cu popririle sau valorificarea activelor pe care le are în patrimoniu. Noi îi încurajăm de fiecare dată când avem posibilitatea şi discutăm cu debitorii, să vină la negocieri, să vină către CSALB, unde ne putem pune de acord să închidem creanţa în condiţii amiabile. Nimeni nu doreşte să scoată la vânzare bunuri mobile sau imobile doar pentru a închide creanţa. Putem ajunge la angajamente de plată în executare silită, chiar dacă nu pe termene la fel de lungi cum ar fi fost contractul de credit iniţial, de 10-15 ani.

Bogdan Dumitrache: Primul pas în procedura de executare silită este marcat de faptul că cel care e titularul creanţei, creditorul, depune cerea de executare la executorul judecătoresc. Din acel moment se avansează nişte cheltuieli care vor fi cheltuieli de executare. De aceea, cu cât debitorul şi creditorul intră într-o negociere imediat după momentul depunerii cererii de executare, cu atât cheltuielile implicate vor fi mai mici. Şansele cresc dacă se încearcă negocierea înainte de licitaţie, înainte de cheltuieli precum ororariul executorului, al expertului evaluator, de costurile cu îndeplinirea formalităţii de publicitate imobiliară sau de publicitatea licitaţiei.

Am observat că foarte frecvent creditorul recurge la înfiinţarea popririi. Practic, sunt blocate veniturile pe care debitorul le are la instituţiile de credit, în conturi sau sume la care are dreptul în raport cu alte persoane fizice sau juridice. Angajatorul este identificat de executorul care are acces la baza de date sau, cazul şi mai amar, se recurge la poprirea veniturilor din pensii. Vorbim de poprirea a o treime din venitul net. Dacă sunt mai multe creanţe pentru care se face executarea, se poate popri jumătate din net. Se pot popri şi alte sume. De exemplu, dacă debitorul are un apartament închiriat, chiria poate fi poprită integral de la chiriaş. Poprirea aproape că se face fără somaţie de peste un an. Graţie unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, nu mai sunt vizibile pe portalul instanţelor de judecată procedurile de încuviinţare a executării silite. Până acum, debitorii puteau aproxima momentul în care începe executarea, pentru că urmăreau portalul de judecată. Acum, acest element nu mai este vizibil. Deci, pe fondul acesta, poprirea are un caracter de surpriză mai mare decât avea înainte.

Incidentul tipic în această situaţie este când salariul ajunge să fie poprit în integralitate, atunci când coincide contul curent deschis la o bancă, cu cel în care debitorul îţi primeşte salariul. Remedierea pe care o face executorul este să ridice poprirea înfiinţată la bancă şi să se mulţumească cu poprirea înfiinţată la angajator.

Dacă intervine negocierea în timpul executării, creditorul poate cere oricând suspendarea procedurii. La rândul ei, şi reluarea procedurii este la fel de simplă. Dacă debitorul nu şi-a respectat ratele sau înţelegerea asumată cu banca, cum s-a operat suspendarea, aşa se va opera şi reluarea executării, în baza unei cereri simple a creditorului. Chiar şi executorul judecătoresc este interesat ca părţile să se înţeleagă, deşi pare contraintuitiv acest lucru. Dar, executorul preferă să aibă un rulaj de proceduri de executare mai mare, chiar dacă onorariul de executare la finalul unui proces în care părţile s-au înţeles nu va mai fi cel maxim.

Reporter: Aţi adus în discuţie costurile de executare şi aş vrea să detaliem acest subiect, deoarece odată declanşată procedura aceste costuri se adaugă la creanţa existentă, care poartă cu ea inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Andrei Vieru: În primul rând avem costurile onorariului executorului judecătoresc, costuri cu deschiderea dosarului de executare. În cazul în care debitorul are în patrimoniu bunuri, mobile sau imobile, intervine un raport de evaluare pentru acele bunuri, în vederea demarării şedinţelor de licitaţie în care ar trebui valorificate. Dacă există suspiciunea că debitorul a putea deteriora bunurile din patromoniu, se adaugă şi costurile de depozitare până la momentul valorificării lor prin licitaţie. Cheltuielile cu avocatul sau cu taxa de timbru se adaugă şi ele.

Aş vrea să remarc faptul că după declanşarea executării silite se observă un blocaj în comunicarea dintre creditor şi debitor. Noi îi sunăm pe debitori, îi chemăm la negocieri şi le explicăm ce costuri presupune executarea şi care sunt riscurile de a-şi pierde patrimoniul. Important este că putem relua dialogul, fie direct, fie prin intermediul CSALB. Conciliatorii CSALB ne ajută foarte mult prin faptul că sunt a treia parte la masa discuţiei şi putem ajunge mai repede la un acord privind rambursarea creanţei.

Reporter: Când intervine contestaţia la executare şi ce implicaţii are?

Bogdan Dumitrache: Din perspectiva debitorului, cel mai important lucru în contestaţia la executare este să reuşească suspendarea executării. Poţi obţine asta dacă avocatul arată că, la un moment dat în procedura de executare, s-au produs nişte nereguli sau executorul a comis nişte abateri. Însă, chiar dacă instanţa de executare sancţionează aceste abateri, nu înseamnă că debitorul a scăpat de executare şi dosarul său este rezolvat sau că datoria a dispărut. Problemele care pot interveni ţin de împrejurarea în care un bun a fost sechestrat sau un venit nu trebuia să fie poprit în integralitate. În astfel de cazuri va fi admisă contestaţia la executare, dar ea nu va închide toată procedura de executare. Atenţie! În momentul în care debitorul obţine aceste victorii de etapă, el s-a putea să fie tentat să abandoneze cartea negocierii. Pe de altă parte, nici creditorul, dacă are de a face cu o asemenea rezistenţă prin contestarea executării, nu va mai fi dispus la negociere. Să nu uităm că suspendarea executării presupune şi o cauţiune, chiar dacă depunerea cauţiunii nu îi garantează debitorului că judecătorul va admite cererea de suspendare a executării. E foarte important obiectul contestaţiei şi ţinta contestaţiei. Dacă debitorul evaluează că executarea este prescrisă, succesul în a-l convinge pe judecător de acest aspect îi poate rezolva problema. ste într-adevăr un succes care îl rezolvă. Dacă debitorul este ţintit să îşi salveze un anumit bun, iar şi el are mai multe bunuri sau venituri, procedura va rămâne pe capul lui, ca să spun aşa, în ciuda acestei hărţuiri judiciare.

În majoritatea instanţelor asemenea contestaţii se judecă într-un an sau chiar mai mult. Şi asta nu pentru că ar fi multe termene, ci pentru că acele 2-3 termene se dau la intervale lungi de timp din cauza aglomerării instanţelor de judecată.

După acest episod, în urmărirea silită imobiliară poţi ajunge foarte repede la primul termen de licitaţie. Adică în 3-4 luni poţi ajunge la acel moment. La un bun mobil este şi mai rapid. De aceea, contestaţia la executare prelungeşte aceste termene prin care debitorul încearcă să câştige timp şi să forţeze cumva o negociere în favoarea sa cu creditorul.

Însă, chiar dacă s-a ajudecat bunul în licitaţie, legea permite întoarcerea executării, adică îi permite debitorului să încerce să-şi recupereze activul. Însă, este o luptă de durată. Trebuie luat în considerare faptul că băncile nu ard de nerăbdare să vândă imobiele debitorilor, deoarece valorile de adjudecare în licitaţie sunt sub preţul pieţei. De aceea, băncile preferă dialogul, iar consumatorii ar trebui să includă în strategia lor aceeaşi abordare.

Reporter: Mulţumesc!