Cel puţin 24 de morţi în Gaza în apropierea punctelor de distribuţie a ajutoarelor alimentare

A.B.
Internaţional / 2 august 2025

Cel puţin 24 de morţi în Gaza în apropierea punctelor de distribuţie a ajutoarelor alimentare

Cel puţin 24 de palestinieni au fost ucişi vineri dimineaţă în apropierea punctelor de distribuţie a ajutoarelor umanitare din Fâşia Gaza, potrivit datelor centralizate din morgile enclavei, transmite EFE, de la care relatăm cele ce urmează.

Decesele au avut loc în diverse zone din Gaza, inclusiv la un centru al Fundaţiei Umanitare pentru Gaza (GHF) din Bureij, unde au fost înregistrate cinci victime. Alte şapte persoane au murit în oraşul Khan Younis, în sudul enclavei, în timp ce încercau să ajungă la ajutoare sau să intercepteze camioane umanitare.

În Gaza City, în nord, alte 12 persoane au fost ucise în timp ce aşteptau camioane cu alimente venite prin punctul de trecere Zikim, conform sursei citate.

Potrivit datelor ONU, peste 1.300 de persoane au murit în Gaza în timp ce încercau să obţină ajutoare umanitare, majoritatea fiind împuşcate de armata israeliană. Aceasta susţine că execută doar „focuri de avertisment” pentru a dispersa mulţimea.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb