China şi Rusia au început duminică o nouă serie de exerciţii navale comune în Marea Japoniei, sub denumirea „Joint Sea-2025”, într-un demers menit să întărească parteneriatul strategic dintre cele două state în faţa influenţei globale a Statelor Unite, transmite AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
Manevrele au loc în apele apropiate oraşului-port Vladivostok, iar Ministerul chinez al Apărării a precizat că scenariile includ operaţiuni de salvare subacvatică, combaterea submarinelor, apărare aeriană şi antirachetă, precum şi lupte maritime. Din partea Chinei participă patru nave, printre care distrugătoarele Shaoxing şi Urumqi, alături de nave ale Flotei Pacificului a Rusiei.
Exerciţiile vor dura trei zile, după care flotele celor două ţări vor desfăşura patrule comune în apele Pacificului. Iniţiativa face parte dintr-o serie de colaborări navale demarate în 2012 şi intensificate în ultimii ani, în contextul în care Beijingul şi Moscova îşi aliniază din ce în ce mai mult poziţiile geopolitice şi militare.
Manevrele navale preced vizita oficială pe care preşedintele rus Vladimir Putin urmează să o efectueze în China la sfârşitul lunii august. Vizita va include participarea la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai şi la o paradă militară dedicată celor 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În acest cadru, liderul de la Kremlin va avea o întrevedere oficială cu omologul său chinez, Xi Jinping, conform sursei citate.
Beijingul a evitat până acum să condamne invazia rusă în Ucraina şi a consolidat legăturile economice şi militare cu Rusia de la începutul conflictului, în februarie 2022. În aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat China că ar furniza armament Moscovei, acuzaţie respinsă ferm de autorităţile de la Beijing.
Relaţiile chino-ruse au fost reafirmate recent, la începutul lunii iulie, când preşedintele Xi Jinping i-a transmis ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, că este esenţial ca cele două ţări „să îşi consolideze sprijinul reciproc”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 11:58)
doua mari puteri cu o misiune sfanta:
stărpirea larvelor neonazismului din ucraina, virus ucigas care in WW2 a exterminat milioane de oameni,
ei nu vor permite sa se repete aceste orori
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 15:36)
Crește doza, nu-și mai fac efectul!
Apropo, rusia ta iubită scoate și ea două vane și 3 rățuște în Marea Japoniei?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 15:49)
tu esi in intregime un deseu, o grămăjoară de bălegar, nu exista alta explicatie ca nu esti in stare sa legi 2 cuvinte inteligibile
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 13:16)
Au mujicii atatea remorchere sa tracteze toate junk-urile:-)? Dar, nava amiral mujica, portavionul “Admiral Kuznetsov”, participa ca in programul exercitiilor navale comune e trecut si “ operaţiuni de salvare subacvatică”:-)…ho,ho,ho, sa nu va prinda inca un cutremur urmat de tsunami ca nu mai ramane nici un junk mujic plutitor din “Flota Pacificului”:-)…Uraaaaa!!!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 13:29)
aceleasi texte fara continut, uite in ce hal e ăsta, ia cuvant cu cuvant ce a scris si vei descoperi doar continutul latrinei lui din kiev,
cel care latra aici aici e unul singur, o scursura de propagandist banderist nazist care lupta in disperare pentru o cauza pierduta a minciunii, o behăială sărmană din latrina lui de la kiev, el nu mai traieste in realitate ci in basmele pe care i le spune mamica lui seara cand il duce la nani nani
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 14:03)
Ce nu pricepe propaganda mujica analfabeta, ca unul singur care spune adevarul e mai tare ca o ferma de boti care spune numai minciuni, propaganda si invective mujice:-)
2.3. Mda (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 03.08.2025, 15:24)
Trolache, ești un biet dilimache cazat și hrănit de ferma Obregia. All inclusive. Îți servim zilnic produse tradiționale din rețeta casei. Seringa cu de toate :)
Acum te mai crezi și unic cu tulburările tale obsesiv compulsive cu mujici. Grav, Trolache. E un început promițător de schizo:)
2.4. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 03.08.2025, 15:52)
...
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 15:55)
n are cum sa fie ajutat, de aia e singur aici ca pana si pe dezaxatii de la kiev i a facut sa borasca si l au trimis aici in misiune de unul singur,
sau a luat mai tarziu o boala venerica grava de la ucrainiencele infectate de drojdiile cu care se imperechiaza pe acolo, ce jale
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 16:41)
bai frate iti dai seama in ce hal de debilizare e asta, el incearca sa spuna ca toti de pe blogul ăsta mint, numai el are dreptate, pai de aia l au inchis la Obregia in sectia de periculosi ca a iesit pozitiv automat la testul in care unul zice ca toti sant nebuni, numai el e sanatos, atunci l au inchis imediat
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 20:01)
Toata propaganda mujica analfabeta, in turma se simte puternica:-)…Nu mai tot faceti propaganda mujica aici ca Romania nu uita ocuparea Basarabiei si Bucovinei din Iunie 1940. Sau tot din cauza lui Zelenski ati ocupat Basarabia si Bucovina? Unde a fost dreptul “Majoritatii” Romane sa invete in limba materna si alfabetul latin? Asa ca mai terminati cu drepturile mujicilor in Ucraina ca unde calca “cizma mujica” e numai saracie, propaganda, razboaie, cenzura, deportari.
“Between 28 June and 3 July 1940, the Soviet Union occupied Bessarabia and Northern Bukovina, following an ultimatum made to Romania on 26 June 1940 that threatened the use of force”
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 21:09)
uite, iar delireaza, ăstuia ii trebuie minciuna ca aerul, l o fi mușcat o ucrainianca infectata de vreo boala venerica ca nu mai ramane la subiect si aiureaza, nu mai stie despre ce vorbim si o ia razna pe alte teme
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 13:31)
Bravo Rusia bravo China, nu ne vor lasa pe mana deseurilor nereciclabile kieviste
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 15:51)
Apropierea spre prietenie a Chinei cu Rusia,
efectul secundar al circului din Ucraina,
extrem de grav ptr. occident.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 15:57)
Rusia si China au devenit o alianta de o putere enorma, de neinvins,
vor starpi virusul ucigas si larvele lui din ucraina, de altfel asta e in curs