CNBC: OPEC+ a lăsat neschimbate cotele de producţie a petrolului

T.B.
Miscellanea / 29 mai

CNBC: OPEC+ a lăsat neschimbate cotele de producţie a petrolului

Alianţa OPEC+ a decis miercuri să păstreze neschimbate cotele oficiale de producţie de ţiţei, în timp ce atenţia pieţei se îndreaptă către posibilitatea unor majorări din partea unui grup restrâns de opt membri care aplică reduceri voluntare separate, transmite CNBC.

Grupul OPEC+, care include atât ţări membre OPEC cât şi state non-OPEC, continuă să opereze sub o politică de reducere colectivă a producţiei cu aproximativ 2 milioane de barili pe zi, până la sfârşitul anului 2026, conform acordului stabilit în decembrie 2023.

Pe lângă această politică oficială, Arabia Saudită şi Rusia, împreună cu Algeria, Irak, Kazahstan, Kuweit, Oman şi Emiratele Arabe Unite, aplică o reducere suplimentară de 1,66 milioane barili/zi până la finalul lui 2025. În plus, până în martie 2025, aceleaşi opt state au impus şi o a doua reducere voluntară de 2,2 milioane barili/zi, pe care au început să o anuleze treptat.

În perioada aprilie-iunie, ele vor readuce pe piaţă circa 1 milion de barili/zi, urmând ca în weekend să evalueze noi paşi privind producţia pentru luna iulie.

Un delegat OPEC+, citat sub anonimat de CNBC, a indicat că o nouă creştere a producţiei este "probabilă" pentru iulie, în timp ce un al doilea oficial a sugerat că majorarea ar putea ajunge la 411.000 barili/zi - exact cât au crescut livrările şi în lunile mai şi iunie.

Există îngrijorări crescânde în cadrul OPEC+ legate de nerespectarea cotelor de producţie de către anumite state, inclusiv Rusia, Irak şi Kazahstan.

"Acest grup face tot posibilul, dar nu este suficient. Avem nevoie şi de sprijinul celorlalţi," a declarat marţi ministrul energiei din EAU, Suhail al-Mazrouei, în cadrul unui panel organizat de CNBC la World Utilities Congress.

OPEC+ a cerut miercuri Secretariatului OPEC să evalueze capacitatea sustenabilă de producţie a fiecărei ţări membre, pentru a stabili bazele cotelor de producţie care vor fi folosite începând cu anul 2027.

Următoarea reuniune ministerială OPEC+ va avea loc pe 30 noiembrie.

După anunţurile de miercuri, preţurile petrolului au crescut uşor. Contractul Brent cu livrare în iulie s-a tranzacţionat la 65,06 dolari/baril (+1,5%), iar WTI (contractul pe luna iulie) a urcat la 61,96 dolari/baril (+1,76%).

Cererea de petrol tinde să crească în timpul verii, odată cu începerea sezonului de vacanţe şi necesarul suplimentar de energie electrică pentru răcire în Orientul Mijlociu.

Strategul UBS Giovanni Staunovo a remarcat o piaţă "aproape echilibrată" în primul trimestru din 2025, în pofida estimărilor anterioare de excedent masiv. UBS prevede o evoluţie laterală a preţului petrolului în intervalul 60-70 dolari/baril în lunile următoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu cunosc alte aliante decat petroteroristii,vin SUA ,Canada ,Brazilia cu cantitati mai mari de petrol si pretul barilului se reduce.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb