Comenzile brute pentru noi avioane Boeing au atins 303 în luna mai, cel mai ridicat nivel de la finalul lui 2023, compania avansând astfel în competiţia cu Airbus şi încercând să stabilizeze producţia celor mai bine vândute modele ale sale, aproape de limita impusă de Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA), transmite Reuters, conform căruia relatăm informaţiile de mai jos.
Producătorul a livrat 45 de avioane în mai, un nivel similar cu luna precedentă, dar considerabil mai mare faţă de cele 24 de aeronave livrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele cinci luni ale acestui an, Boeing a livrat 220 de avioane către clienţi, iar Airbus 243 de aeronave. Livrările reprezintă o sursă principală de venituri pentru ambii producători, deoarece cea mai mare parte din preţul avionului se plăteşte la predarea finală.
Luând în calcul anulările şi conversiile, Boeing a înregistrat până acum 512 comenzi nete pentru aeronave în 2025, comparativ cu 215 pentru Airbus.
Noi comenzi ar putea fi anunţate şi săptămâna viitoare, la Salonul Aeronautic de la Paris - un eveniment comercial unde companiile prezintă tehnologii şi aeronave noi şi semnează contracte.
Producţia modelului 737 Max a fost limitată la 38 de avioane pe lună de către FAA anul trecut, după ce un panou fix de uşă s-a desprins de pe un avion Max 9 aproape nou în timp ce decola din Portland, Oregon. Deşi nimeni nu a fost grav rănit, incidentul a afectat producţia Boeing.
Directorul general Kelly Ortberg a declarat că Boeing intenţionează să stabilizeze linia de producţie la nivelul actual de 38 de avioane lunar şi ulterior ar putea cere permisiunea FAA de a creşte ritmul.
Din totalul comenzilor nete, Boeing a primit în mai 345 de comenzi: 146 pentru 737 Max, iar restul de 157 pentru 787 Dreamliner şi pentru modelul 777X (încă necertificat), într-o comandă importantă din partea Qatar Airways. Acordul a fost semnat în timpul vizitei preşedintelui Donald Trump la Doha, Qatar, luna trecută.
Ortberg a mai declarat, la finalul lunii trecute, că Boeing se aşteaptă să reia livrările către companiile aeriene chineze în această lună, după o pauză cauzată de războiul comercial dintre administraţia Trump şi Beijing.
Incluzând ajustările contabile, Boeing a primit în total 606 comenzi nete de la începutul anului, iar portofoliul de comenzi a ajuns la 5.943 de aeronave la sfârşitul lunii mai.