Comisia Europeană dă startul iniţiativelor cetăţeneşti europene

F. A.
Internaţional / 30 martie 2012

Duminică are loc lansarea iniţiativelor cetăţeneşti europene, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei. Începând cu această zi, un milion de cetăţeni din întreaga Europă îşi pot uni eforturile cu privire la o chestiune care este importantă pentru ei şi pot solicita Comisiei să ia măsuri în acest sens.

Vicepreşedintele ©efèoviè a afirmat: "Sunt încântat de faptul că, după întreaga activitate intensă depusă şi lunga aşteptare, europenii vor putea în cele din urmă să lanseze iniţiative cetăţeneşti prin solicitarea înregistrării acestora pe site-ul internet al Comisiei. Personal, aştept cu nerăbdare ideile propuse de cetăţeni.

Această acţiune reprezintă un avans fără precedent al democraţiei participative. Este un instrument puternic, aflat la dispoziţia cetăţenilor, de stabilire a unui program de lucru. Sper că iniţiativele vor încuraja, de asemenea, dezvoltarea unui veritabil "demos" european, în măsura în care cetăţenii îşi unesc eforturile la nivel transfrontalier pentru a dezbate aspecte care sunt importante pentru ei toţi."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb