Companii

14 martie 2013

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI"România este codaşă în clasamentul ţărilor europene în domeniul managementului deşeurilor"

F.A.Companii / 14 martie 2013

Reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ai Gărzii Naţionale de Mediu au dezbătut, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie, problemele pe care le ridică la nivel local şi naţional gestionarea deşeurilor, schimbările în legislaţia aferentă, în cadrul conferinţei "Spre un management european al deşeurilor. Strategia Naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020".

"Atâta vreme cât nu ne confruntăm cu situaţii economice extreme, o prăbuşire economică generală, industria de securitate va continua să funcţioneze, chiar şi în condiţiile cele mai grele", ne-a declarat Gabriel Badea.

GABRIEL BADEA, VICEPREŞEDINTELE FSS:"Securitatea privată ar trebui reglementată la nivel european"

Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 14 martie 2013

A patra ediţie a Summitului European din domeniul industriei de securitate privată, care se desfăşoară astăzi şi mâine la Madrid, reprezintă "o expresie a preocupării industriei de securitate de a se organiza, la nivelul UE, într-o asociaţie profesională care să apere interesele legitime ale sectorului", după cum ne-a declarat Gabriel Mihai Badea, vicepreşedintele Federaţiei Serviciilor de Securitate (FSS) din ţara noastră, în cadrul unui interviu.

Ponta: "Samsarii de imobile naţionalizate, impozitaţi cu 85%"

Ponta: "Samsarii de imobile naţionalizate, impozitaţi cu 85%"

A.A.Ziarul BURSA #Companii / 14 martie 2013

Premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că proiectul privind despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist va fi conturat pe trei principii, referitoare la faptul că restituirile în bani se vor face pe 7 ani, clădirile retrocedate îşi vor păstra 20 de ani destinaţia actuală, iar drepturile litigioase vor fi impozitate cu 85%.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Info World a participat la târgul HIMSS din New Orleans

F.A.Companii / 14 martie 2013

Furnizorul de soluţii informatice integrate pentru sectorul de sănătate, Info World România, a participat, în perioada 3-7 martie, la târgul internaţional Healthcare Information and Management Systems Society (HIMSS) din New Orleans, conform unui...

Ductil Steel şi Oţelu Roşu, în insovenţă

F. A.Companii / 14 martie 2013

Magistraţii Tribunalului Buzău au dispus deschiderea procedurii de insolvenţă pentru societatea comercială Ductil Steel Buzău şi punctul său de lucru, Oţelu Roşu, relatează sursele de presă.

Un nou parc industrial va răsări pe ruinele Carfil

OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 14 martie 2013 /

Ţinând cont de proiectul iniţiat de ministrul Economiei Varujan Vosganian, ca terenurile unor companii de stat aflate în insolvenţă să fie reintroduse în circuitul economic, prin înfiinţarea de parcuri industriale, reprezentanţii Carfil au cerut...

Alexandru Ropcea va fi cercetat în libertate

F.A.Companii / 13 martie 2013

Magistraţii Tribunalului Ilfov au respins astăzi cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Alexandru Ropcea, fratele artistului Andrei Ropcea (Randi), acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 100.000 de euro printr-o firmă de...

Producătorii români de alimente participă la IFE Londra

F.A.Companii / 13 martie 2013

Ţara noastră va participa, în perioada 17-20 martie, cu peste 50 de firme din domeniul industriei alimentare, la târgul internaţional de produse alimentare şi băuturi IFE (International Food & drink Event), ce se va desfăşura la Londra, în...

Conform oficialilor, lucrările continuă, doar muncitorii lipsesc de pe şantiere.

METROUVorbe vs Imagini

DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Companii / 13 martie 2013

Linia de metrou care leagă cartierul Drumul Taberei de centrul Capitalei este una din cele mai mari lucrări care au fost demarate în ultimii 23 de ani.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4068
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5200
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8481
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo