MFP propune realocarea banilor pentru locuinţele ANL către "Prima Casă"
V.B.Companii / 29 august 2014
V.B.Companii / 29 august 2014
Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014
S.C. PREST SERV APA S.A. Paşcani, organizează la sediul său din Str. Moldovei, nr.33, Municipiul Paşcani. Jud. Iaşi, selecţia candidaţilor, în vederea desemnării:
1. Directorului general;
Procedura de evaluare şi selecţie a candidaţilor se organizează în condiţiile respectării prevederilor O.U.G. nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, ale Legii nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal şi transparenţei şi cu luarea în considerare a specificului domeniului de activitate al S.C. PREST SERV APA S.A. Paşcani.
RALUCA MANGAZiarul BURSA #Companii / 29 august 2014
Decizia Curţii Europene de Justiţie (CEJ) prin care utilizatorii de internet pot invoca "aşa-numitul drept la uitare", ca să ceară reprezentanţilor Google ştergerea link-urilor ce trimit la informaţii personale despre ei, a creat o ceaţă, în care atât gigantul motor de căutare, cât şi instituţiile europene, s-au rătăcit.
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 29 august 2014
V.B.Companii / 29 august 2014
E.D.Companii / 29 august 2014
A.T. Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014 /
O.V.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014 /
A.A.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014
P.B.Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014 /
V.B.Companii / 28 august 2014
V.B.Companii / 28 august 2014
E.D.Companii / 28 august 2014
V.B.Companii / 28 august 2014
E.D.Companii / 28 august 2014
V.B.Companii / 28 august 2014
A.C.Companii / 28 august 2014
A.C.Companii / 28 august 2014
E.D.Companii / 28 august 2014
Ziarul BURSA #Companii / 28 august 2014
S.C. PREST SERV APA S.A. Paşcani, organizează la sediul său din Str. Moldovei, nr.33, Municipiul Paşcani. Jud. Iaşi, selecţia candidaţilor, în vederea desemnării:
DAN NEDELCU,ConstanţaZiarul BURSA #Companii / 28 august 2014
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 28 august 2014 /
GABRIELA MĂRĂCINEANUZiarul BURSA #Companii / 28 august 2014 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 28 august 2014 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 28 august 2014 /
BIANCA DOBRESCUZiarul BURSA #Companii / 28 august 2014 /

BURSA
Theodor Stolojan
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
| 5.0928 | |
| 4.3580 | |
| 5.5375 | |
| 5.8747 | |
| 656.3566 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 10 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 6 martie
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANA ZIDARU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Recorded by ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)