Companii

23 septembrie 2016
Cum a vrut Diaconescu să salveze Oltchimul

Cum a vrut Diaconescu să salveze Oltchimul

MIHAI ANTONESCUZiarul BURSA #Companii / 23 septembrie 2016

Prin 2012 petreceam mult timp pe la OTV. Sunt prieten cu Dan Diaconescu de vreo 20 de ani, fără să fiu mare fan al gazetăriei promovate de el, nici perfect integrat în fauna obişnuită a nopţilor lungi de trăncăneală.

Fondul Proprietatea va demara o vânzare parţială a participaţiei sale în OMV Petrom

Fondul Proprietatea va demara o vânzare parţială a participaţiei sale în OMV Petrom

Laura BoicoZiarul BURSA #Companii / 23 septembrie 2016

Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator de Investiţii al Fondul Proprietatea S.A., informează acţionarii că, în conformitate cu angajamentul său de a creşte valoarea pentru acţionari şi de a creşte lichiditatea activelor din portofoliul Fondului, Fondul a luat decizia de a demara o vanzare parţială a participaţiei deţinute în OMV Petrom S.A., potrivit unui comunicat al Bursei de Valori (BVB).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ARPIM şi APMGR solicită Guvernului eliminarea taxei clawback

George ForcoşCompanii / 22 septembrie 2016

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită Guvernului să ia în considerare eliminarea taxei clawback, concomitent cu o politică de...

Enel, inclus în indicele STOXX Global ESG Leaders

George ForcoşCompanii / 21 septembrie 2016

Enel a fost inclus în indicele STOXX Global ESG Leaders, care măsoară performanţele de mediu, sociale şi de guvernanţă (ESG) ale companiilor, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

<< mai multe ştiri >>
Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo