Companii

8 iulie 2019
Sursa foto: Twitter

World Trade Center - amendă de 15.000 de euro

T.T.Companii / 8 iulie 2019

Societatea World Trade Center Bucharest SA a fost sancţionată de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) cu amendă de 15.000 de euro pentru nerespectarea unor prevederi referitoare la protecţia datelor, după ce o listă conţinând nume şi date cu caracter personal ale unor clienţi a fost făcută publică în mediul online.

Amedeo Neculcea

GFR extinde serviciul Scrisorii de Trăsura Electronică

T.S.Companii / 8 iulie 2019

Grup Feroviar Român (GFR) anunţă, într-un comunicat, emiterea primelor Scrisori de Trăsură Electronică pentru transporturile feroviare derulate pentru OMV Petrom, marcând astfel extinderea acestui serviciu către toţi marii jucători din domeniul produselor petroliere.

Până în prezent, soluţia Scrisorii de Trăsură Electronică (STE) a înlocuit circa 70% din contractele de transport în trafic local în format pe hârtie, cu beneficii vizibile la nivel de eficientizare, transparenţă şi impact asupra mediului.

Georgiana Singurel

STUDIU DELOITTE DESPRE APLICAREA GDPR,Companiile care prelucrează volume mari de date personale - cel mai des amendate

D.V. Companii / 8 iulie 2019

Potrivit unui studiu efectuat de reţeaua Deloitte Legal în România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia şi Slovacia, cele mai multe investigaţii şi amenzi legate de încălcările prevederilor GDPR a fost raportat la companiile din industriile reglementate, care au contact direct cu clienţii şi care prelucrează volume mari de date cu caracter personal.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
REDLINE aduce, în ţara noastră, sistemul de cuburi GRID

REDLINE aduce, în ţara noastră, sistemul de cuburi GRID

T.I.Companii / 8 iulie 2019

Sistemele multifuncţionale GRID, lansate în Danemarca şi destinate amenajărilor interioare şi evenimentelor de orice mărime, sunt din ce în ce mai căutate în ţara noastră, ducând organizatorii de spectacole, expoziţii şi târguri într-o nouă...

 SelfPay şi AKTA, nou parteneriat strategic

SelfPay şi AKTA, nou parteneriat strategic

T.T.Companii / 8 iulie 2019

SelfPay, liderul local al pieţei de Staţii de Plată de tip self-service, anunţă semnarea unui nou parteneriat cu încă un operator telecom naţional care oferă servicii integrate de televiziune, telefonie şi internet: AKTA, brandul sub care...

 Huawei lansează HUAWEI Mate 20 X

Huawei lansează HUAWEI Mate 20 X

T.I.Companii / 8 iulie 2019

Huawei lansează primul său telefon comercial 5G - HUAWEI Mate 20 X (5G), echipat cu procesorul Kirin 980, construit pe arhitectura de 7nm şi Balong 5000, cel mai puternic chipset multi-mode 5G, oferind acces la tehnologia de generaţia a 5-a (5G),...

Iridex Group Plastic anunţă rezultatele Ro Elveţiene

Iridex Group Plastic anunţă rezultatele Ro Elveţiene

P.P.Companii / 5 iulie 2019

Iridex Group Plastic a prezentat recent rezultatele obţinute prin proiectul de relansare a staţiei de producţie mase plastice, proiect care are drept scop principal creşterea vânzărilor pe piaţa internă şi extinderea pe pieţe externe, anunţă un...

CFR doreşte modernizarea a 23 staţiii de cale ferată

CFR doreşte modernizarea a 23 staţiii de cale ferată

D.I. Companii / 4 iulie 2019

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat joi că a lansat licitaţiile în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru modernizarea a 23 de staţii de cale ferată incluse în proiectul Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte...

Bilete scumpe la cea mai recentă eclipsă

Ziarul BURSA #Companii / 4 iulie 2019

Oamenii scot bani şi din piatră seacă, iar mai nou chiar din absenţa parţială a soarelui. Mii de oameni pasionaţi de astronomie s-au adunat în ţări din America de Sud pentru a urmări eclipsa totală de soare, iar mulţi dintre ei, în locuri special...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3345
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8926
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.4241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo