Fiat pariază pe o versiune electrică a modelului '500'
T.E.Companii / 11 iulie 2019
T.E.Companii / 11 iulie 2019
T.T.Companii / 11 iulie 2019
Comisia Europeană a anunţat, astăzi, că, în urma negocierilor cu Airbnb, platforma şi-a îmbunătăţit şi a clarificat pe deplin modul în care le prezintă consumatorilor ofertele de cazare, acestea fiind, în prezent, conforme cu standardele stabilite în legislaţia UE privind protecţia consumatorilor, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
T.M.Companii / 11 iulie 2019
T.T.Companii / 11 iulie 2019
A consemnat Adelina ToaderZiarul BURSA #Companii / 11 iulie 2019
• "Decizia SUA de restricţionare a Huawei nu este menită să susţină interesele publice"
• "Un număr mare de ţări, inclusiv Coreea de Sud, Marea Britanie, Elveţia, Italia şi Kuwait, au lansat reţele 5G comerciale, iar două treimi dintre acestea sunt construite cu echipamente Huawei"
• Tehnologia 5G, construirea oraşelor inteligente şi promovarea produselor din gama P30 prin campania locală de conştientizare asupra locurilor nevăzute "UnseenRomania", principalele proiecte ale Huawei din ţara noastră
Reporter: Cum vedeţi evoluţia pieţei din România comparativ cu alte pieţe din Europa unde este prezentă compania? Cum aţi descrie piaţa de la noi din ţară?
T.I.Companii / 11 iulie 2019
T.I.Companii / 11 iulie 2019
D.V.Companii / 11 iulie 2019
T.I.Companii / 11 iulie 2019
Ziarul BURSA #Companii / 11 iulie 2019
I.T.Companii / 10 iulie 2019
T.M.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
T.I.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
T.E.Companii / 10 iulie 2019
T.T.Companii / 10 iulie 2019
Ramona RaduZiarul BURSA #Companii / 10 iulie 2019
• Safar, CEZ România: "Piaţa din România se numără printre cele mai stabile din regiune, încă, şi suntem fericiţi aici"
T.T.Companii / 9 iulie 2019
T.T.Companii / 9 iulie 2019
T.E.Companii / 9 iulie 2019
T.T.Companii / 9 iulie 2019
T.E.Companii / 9 iulie 2019
T.T.Companii / 9 iulie 2019
D.D. Companii / 9 iulie 2019
Ramona RaduCompanii / 9 iulie 2019
• Ştefan-Radu Oprea: "Vrem să eficientizăm actuala configuraţie a reţelei de consilieri economici şi vom redimensiona prezenţa acestora pe zona Americii Latine"
Emilia OlescuCompanii / 9 iulie 2019
• Autoritatea de Concurenţă confirmă existenţa unui lider care deţine aproximativ jumătate din piaţă
Ziarul BURSA #Companii / 9 iulie 2019
Primăria Capitalei a anunţat că se lucrează la construirea a şase săli de sport pentru elevi.
T.I.Companii / 9 iulie 2019

Coordonatorul studiului: Florian Goldstein
A consemnat Andrei Iacomi
Gheorghe Iorgoveanu
Dan Nicolaie
A.I.
Cornel Codiţă
| 5.0951 | |
| 4.4087 | |
| 5.5919 | |
| 5.8974 | |
| 659.4329 |
convertor valutar
»=Internaţional /T.I. - 11 iulie 2019
Piaţa de Capital /T.T. - 11 iulie 2019
Internaţional /T.S. - 11 iulie 2019
Piaţa de Capital /T.I. - 11 iulie 2019
Internaţional /T.T. - 11 iulie 2019
Bănci-Asigurări /D.D. - 11 iulie 2019
Bănci-Asigurări /D.V. - 11 iulie 2019
Internaţional /D.D. - 11 iulie 2019
Piaţa de Capital /D.I. - 11 iulie 2019
Internaţional /D.D. - 11 iulie 2019
Internaţional /D.I. - 11 iulie 2019
Piaţa de Capital /A.V. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 februarie
English Section /George Marinescu - 12 februarie
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE MARINESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
Dan Nicolaie (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cornel Codiţă (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Călin Rechea ( translated by Cosmin Ghidoveanu)